Sisteme Administrative Comparate

1.Notiuni introductive privind Dreptul comparat

În ceea ce priveste Conceptul o definitie unica, general recunoscuta a dreptului comparat, nu se

poate întâlni nici în legislatiile nationale si nici la nivel european1. Plecând de la sensul textual al expresiei,

dreptul comparativ poate fi descris ca punerea fata în fata a legislatiilor diferite, având în vedere ca acest

proces poate fi extins atât la spiritul si stilul întregului sistem legal (asa-numitele macro-comparatii), cât

si la solutiile problemelor individuale, asa cum apar ele în variatele sisteme legale în discutie (asa-numitele

micro-comparatii).

Dreptul comparativ este, întâi de toate, o metoda de a dobândi cunostinte, în gradul în care

expune aceasta caracteristica, el este capabil sa ofere o varietate de solutii la probleme mai multe si mai

diverse decât cele oferite de o stiinta juridica cu preocupare nationala. Dreptul comparat îmbogateste si

extinde “gama de solutii” si ofera persoanei care foloseste critic aceasta posibilitate de a gasi o “solutie

mai buna” la o problema concreta2.

Mai mult, dreptul comparat urmareste, de asemenea, teluri specifice relevante pentru practica.

Astfel, studii comparative sunt des folositoare pentru actiunile de pregatire a procesului legislativ si

aceasta metoda de drept comparat faciliteaza atât crearea unui drept nou, cât si sarcina unei unificari

supranationale de drepturi, în sfârsii, dreptul comparat poate fi o solutie pentru judecatori în interpretarea

legii si în rolul lor creativ de “creatori” de legi3.

Atunci când este vorba de elaborarea dreptului national, legislatorii au recurs frecvent în multe

domenii si în multe tari la materialele elaborate de juristi ce utilizeaza metoda dreptului comparat.

În dreptul organizatiilor internationale, folosirea dreptului comparat este, în temeiul politicilor

legale, o preconditie necesara pentru orice tip de creatie de drept; astfel, este folosit, pe de o parte, la

crearea organizatiei însesi (formularea tratatului de fondare) si, pe de alta parte, pentru regulile

autonome din sfera interna (crearea unui drept secundar). Motivul consta în faptul ca, cunostintele

adunate din variatele legislatii nationale ale statelor membre dintr-o organizatie internationala nu

reprezinta doar un “rezervor” de idei binevenite pentru formarea legislatiei acestei organizatii. Din contra,

o analiza mai amanuntita a legislatiilor nationale va demonstra ce valori sunt apte pentru o implementare

1 O suma de definitii variate poate fi gasita în L.J. Constantinesco, Rechstvergleichung, vol.l, Berlin, 1971, p.206 si urm. si A.F.

Schnitzler, Vergleichende Rechtslehre, editia a 2-a, Basel, 1961, p.106 si urm., p.108

2 M. Cappelletti et al., Integrare prin drept; Europa si experienta federala americana. O introducere generala; Integrare prin lege, voi. l,

Berlin/N. York, 1986, p.l si urm., p5 si urm., asupra dreptului comparat ca o "a treia scoala" între pozitivisumul juridic si gândirea

juridica naturala

3 Al. Otetelesanu,"Curs de Drept Civil Comparat", Ed. "Cultura Poporului" Bucuresti, 1936

2

pozitiva în interiorul unei comunitati de state si care procese sunt cele mai potrivite pentru a asigura

realizarea la maximum a principiilor comune. Cu alte cuvinte, dreptul comparat poate sa aduca o

contributie decisiva la dezvoltarea si functionarea efectiva a unei organizatii internationale si la aprobarea

cadrului legislativ intern al acesteia.

1.1.Functiile dreptului comparat

Rolul dreptului comparat, utilitatea pe care o prezinta se releva în teoria functiilor acestuia.

Literatura de specialitate a cristalizat aceasta teorie prin desprinderea urmatoarelor functii:

- functia de cunoastere a dreptului national;

- functia normativa;

- functia stiintifica;

- functia de a contribui la unificarea legislatiilor.

Fiecare dintre acestea legitimeaza una din fatetele practicarii dreptului

comparat, ale metodei comparative si invedereaza multiplu pe care îl, reprezinta acesta.

1.2.Natura dreptului comparat si regulile comparatiei

În orice disciplina stiintifica problema naturii este fundamentala. Desigur, în multe cazuri ea nu

suscita complicatii deosebite. Se impune o distinctie între ramurile de drept traditional si dreptul

comparat. Dreptul civil, dreptul penal, comercial, administrativ reprezinta ansambluri de norme

juridice, clasificate în raport de un obiect si uneori o metoda specifica. Dreptul comparat nu este un

ansamblu de norme, nu reprezinta o ramura de drept. Se poate afirma ca este un ansamblu de procedee

potrivit carora se face compararea normelor de sisteme diferite. Al. Otetelesanu se întreba : “ De ce

dreptul strain nu este drept comparat?” Pentru ca studiul dreptului strain nu urmareste un scop stiintific,

ci mai degraba unul de eruditie, care poate fi util în alte discipline juridice, dar care nu constituie ceea

ce se numeste de obicei “o stiinta”. O stiinta trebuie sa aiba un obiect si un scop propriu, care nu se

descopera în studiile de drept strain. Dimpotriva dreptul comparat are un obiect si un scop propriu, el

constituie deci o disciplina stiintifica care utilizeaza informatiile oferite de dreptul strain, dar nu întreg

dreptul strain, ci dreptul popoarelor cu o anumita civilizatie.

1.3.Cele patru reguli ale comparatii