Tehnici și Metode de Elaborare și Adoptare a Deciziei Administrative

Capitolul 1. Actiunea sociala.

1.1. Actiunea sociala eficienta. Praxiologia. Faptul social.

1.2. Structura actiunii sociale.

1.3. Termenii primari ai relatiei actionale.

1.4. Factori si criterii principale de eficienta a actiunii.

1.5. Corelatia politic – strategii – decizii – politici.

1.6. Prospectarea si determinarea viitorului.

1.1. Actiunea sociala eficienta. Praxiologia. Faptul social.

Pe parcursul întregii sale existente, de la nastere pâna la deces, orice persoana desfasoara, în functie de statutul sau, activitati legate de sine sau în interesul altor persoane, dependente de ea, în cadrul unei colectivitati mai restrânse sau mai largi, altfel spus realizeaza o activitate sociala.

Evolutia sociala a cunoscut, pe întreg parcursul sau, diverse forme de organizare, pe baza unor norme cu o puternica determinare si putere, privind aparitia si aplicarea lor, precum si sanctionarea celor ce le încalcau.

Satisfacerea interesului general, public, ajunge sa fie determinata de vointa publica si realizata, în cadrul general al actiunii sociale, de un anumit numar de persoane organizate, în acest scop, într-o anumita structura, pe baza unor reguli specifice, respectiv, principii.

Componenta elementara a acestei activitati o constituie faptul social.

Ideea de "actiune eficienta" a devenit aproape un termen obisnuit al demersurilor asupra socialului practicate în ultimele doua secole, determinând aparitia unui mod pragmatic de abordare a explicatiilor cauzale si teleologice în mai toate domeniile stiintelor. Cu atât mai mult intervine aceasta idee în ipostaza de temei metodologic în elaborarea strategiilor de dezvoltare.

Praxiologia, sau teoria actiunii eficiente, al carui scop este de a cerceta conditiile de care depinde eficienta maxima,1) reprezinta în gândirea filozofica contemporana una din directiile de cercetare cele mai apropiate de problemele concrete ale vietii sociale. Interesul discursului filozofic actual pentru asemenea cercetare izvoraste îndeosebi din valoarea operationala si metodologica pe care ea o are pentru toate compartimentele stiintei ce au preocupari de ordin aplicativ.

Ca disciplina teoretica, praxiologia este totodata metodologie, ea oferind instrumente algoritmice pentru sporirea gradului de eficienta a actiunii. În obiectul praxiologiei, cercetarile fundamentale vizeaza scopuri aplicative.

Ca teorie generala a actiunii eficiente, praxiologia este o stiinta multidisciplinara, cumulând cunostinte din toate celelalte stiinte.

Dintre acestea, se remarca, în primul rând, întregul grup al stiintelor actiunii (stiintele tehnice, economice, agricole, medicale, stiintele educatiei si instructiei, stiintele administrative si de organizare a societatii).2)

Analiza lor ne prilejuieste, în primul rând, constatarea existentei unui evantai complex de discipline particulare cu un caracter nemijlocit actional, atât practice cât si teoretice – fiecare dintre acestea având, dupa cum s-a sugerat în schema anterioara, o legatura strânsa cu stiintele particulare ale existentei si, respectiv, cu stiintele generale. Aceasta pentru ca, stiintele actiunii nu cerceteaza un anume fragment al existentei (naturale, sociale, umane), ci doar relatia actionala dintre agent si actor, accentul principal în demersurile praxiologice fiind pus pe aspectele de natura normativ-metodologica ale acestei relatii, în functie de mijlocirea carora se sconteaza provocarea unor niveluri superioare de eficienta ale actelor umane productive.

Conceptul de actiune eficienta ofera modelul cel mai adecvat al determinismului social, în configurarea caruia interfereaza raporturi cauzale si de conditionare (actionând din necesitate) cu raporturi teleologice (actionând, din libertate) – prin intermediul carora determinismul vietii sociale se realizeaza ca expresie a unitatii dintre subiect si obiect.