Tehnologia Tratamentelor Termice

CURS 1

Istoria tratamentelor termice

Tratamentele termice, se considera ca au existat din momentul când omul a

folosit metalele în starea lor naturala pentru diferite scopuri.

Cunoasterea metalelor în epoca primitiva a permis omenirii sa treaca de la

uneltele de piatra la unelte de metal, marcând faze noi în dezvoltarea istoriei,

respectiv trecerea de la epoca de piatra la epoca metalului.

În zorii civilizatiei, metalele au dus la nasterea unei adevarate arte în domeniul

prelucrarii lor. Minunatele podoabe, ornamente, bijuterii unelte din cupru, fier moale,

bronz, aur care au supravietuit milenii, sunt si astazi marturii ale civilizatiei

popoarelor din antichitate si a maiestriei prelucrarii lor.

Cu peste 3000 ani î.e.n. fierul obtinut din meteoriti era foarte rar, mai apreciat

decât aurul si servea la confectionarea bijuteriilor si a diferitelor podoabe. Numai cu

1500 ani î.e.n. se poate vorbii de o utilizare a fierului pentru arme si unelte.

Meteorit din fier

Prima unealta de fier a fost descoperita într-o piramida din Egipt în anul 1837,

având peste 5000 ani vechime. Ea a fost folosita probabil la prelucrarea pietrelor

necesare constructiei piramidelor egiptene. Din analiza facuta pe unealta s-a constatat

ca ea contine nichel, pe lânga celelalte elemente normale, rezultând ca otelul era aliat

cu nichel.

Tratamentele termice, aceasta succesiune de operatii de încalziri si raciri la

temperaturi stabilite si cu viteze convenabil alese, sunt strâns legate de primele

prelucrari ale metalului. În timpul si dupa prelucrarea metalului, omul a observat ca

unele unelte sunt mai „tari” si mai durabile daca se face racirea mai rapida.

Odata cu folosirea otelului elaborat în gropi în care se utilizau minereuri si

fondanti, s-a observat ca daca se face racirea rapida la otelurile cu continut ridicat de

carbon se obtin arme si unelte cu duritati mari. Prin aceste observatii se punea în

evidenta tratamentul termic cel mai utilizat – calirea.

Pâna la elaborarea otelului în gropi, confectionarea uneltelor si armelor se

facea din fier moale. Din cele explicate rezulta ca procedeul de calire este strâns legat

de elaborarea otelului în gropi.

Prima descriere a tratamentului termic de calire o gasim în capodopera celui

mai mare poet epic grec HOMER – ODISEEA (sec. IX-VIII î.e.n.).

În acest poem Homer a înfatisat momente din trecutul civilizatiei elene, a

însufletit lumea eroilor din legendele grecesti si prin redarea veridica a marilor virtuti

si pasiuni omenesti, a vesnicului avânt al omului în lupt cu fortele potrivnice, a

descris pentru prima data calirea:

„In tarc avea ciclopul O boata verde de maslin, taiata Ca s-o caleasc-anume

si s-o poarte. Privindu-1, noi i-asemanam ciomagul Cu un catarg de la un vas de

marfa De douazeci de rînduri de lopeti, Asa de gros si lung era toiagul. Am retezat

dintr-însul o bucata Ca de-un bratat si sotilor am dat-o S-o netezeasca. Ei o

netezira Si la un capat eu am tuguiat-o. La focul arzator apoi calind-o, Am

îndosit-o bine sub gunoiul Ce-n pestera zacea în mari mormane.”

În Dacia fierul a început sa fie folosit masiv începând cu a doua jumatate a

secolului II î.Ch, perioada ce nu întâmplator coincide cu dezvoltarea rapida a

societatii dacice si fundamentarea statului dac. Dar primele piese de fier gasit dateaza

înca de la începutul primei epoci a fierului, în Hallstatt A1 (sec XII î.Ch.). Numarul

mare si varietatea pieselor realizate din fier presupune cunoasterea unor zacaminte

bogate si desigur posibilitatea ca ele sa fie exploatate eficient. Cele mai importante

minereuri prezente pe teritoriul Daciei sunt cele bogate în oxizi: magnetit, hematit,

limonit, siderit si calcopirit si s-au descoperit peste 100 de astfel de locuri unde

exploatarea se facea fie la suprafata fie prin galerii.

Civilizatia dacilor nu este cu nimic mai prejos de cea greaca sau romana, ca

populatia daco-getica este comparabila sub toate aspectele, inclusiv al tehnicilor

utilizate, cu celelalte civilizatii si este net superioara altora din asa-zisa lume barbara,

adica din afara granitelor imperiului. Evident, fieraria dacilor, sub aspect cantitativ, nu

se poate compara cu cea romana; mult mai putine piese se produceau in Dacia decat

in peninsula italica. Dar sub aspect calitativ este comparabila. O lupa de fier obtinuta

de romani nu are o puritate diferita de o lupa obtinuta in muntii Orastiei. In plus,

calitatea otelului dacilor este una exceptionala. Lupele lor aveau o puritate de 99,93%

fier. Prin tinerea acestora intr-un mediu bogat in carbon, la temperaturi inalte, fierul

absorbea treptat din carbon si devenea pe indelete otel, care apoi, prin calire si

aruncare in diverse lichide, ajungea la gradul de duritate dorit. Dacii erau foarte

apropiati, prin tehnicile de prelucrare pe care le foloseau, de lumea romana. Multa

vreme la noi s-a crezut ca celtii au fost cei care au influentat fauraria. Ei bine,

observatiile facute de specialisti in ultimii ani constata ca, in mod covarsitor,

civilizatia fierului a fost influentata de tehnicile romane si nu de celti.