Administrație Publică

1. Ce este sectorul public?

Sectorul public are un impact urias asupra tuturor. Cum am putea spune daca ceea ce face este prea mult sau prea putin, daca nu este eficient, daca nu este eficace sau daca nu este folositor populatiei? În acord cu modelul traditional, sectorul public serveste populatia prin intermediul unor structuri ierarhice, responsabile în fata politicienilor, structuri care formeaza ceea ce se numeste în general administratie publica. În principiu, politicienii trebuie sa aiba grija de partea normativa a lucrurilor, urmarind interesul public, iar birocratia trebuie sa duca la îndeplinire obiectivele stabilite de catre oamenii politici. Multe studii au pus la îndoiala veridicitatea si eficienta acestui model, precum si aplicabilitatea sa la cazurile reale.

În democratiile de tip occidental exista o importanta diviziune între sectoarele economiei si ale societatii, între sectorul public si sectorul privat. Aceasta dihotomie se refera atât la diferente institutionale cât si la interese. Institutiile politice, cele guvernamentale, cele administrative, se gasesc în sectorul public, în timp ce diferitele institutii ale pietei se regasesc în sectorul privat. Persoane, grupuri sau elite folosesc deseori asa numitul interes public ca pe un criteriu pentru rezolvarea problemelor în sectorul public, în timp ce interesul personal prevaleaza în sectorul privat. Administratia publica traditionala este un domeniu academic ce studiaza adoptarea si executarea deciziilor în institutiile publice.

Un sistem de institutii publice constituie o resursa pentru o natiune. Daca este utilizat în mod corespunzator în vederea formularii, implementarii si administrarii politicilor publice, el poate fi la fel de important pentru dezvoltarea nationala ca si resursele economice.

1.1. Principii ale administratiei publice

Administratia publica a fost inspirata de un set de principii teoretice, normative, identificate de autori ca John Stuart Mill (Representative Government, 1861), Woodrow Wilson (The Study of Administration, 1887) si Max Weber (Gesellshaft und Wirtschaft, 1922). Administratia publica, ca disciplina academica, a fost influentata si de scoala „managementului stiintific” de la începutul secolului XX (F. W. Taylor, H. Fayol), precum si de teoria organizatiilor (Mintzberg, Morgan).

Pot fi identificate o serie de principii pentru a construi un model ideal al administratiei publice. Sectorul public ar trebui sa fie structurat în concordanta cu aceste principii, ceea ce implica o anumita structura institutionala, o anumita motivatie pentru functionarii publici si un anumit statut al interesului public.

1. Sarcinile institutiilor publice trebuie sa fie stabilite de catre oamenii politici însa trebuie executate de catre administratori, pentru a satisface modelul rational de luare a deciziilor.

2. Administratia se bazeaza pe documente scrise si tinde sa faca din birou elementul esential al guvernarii moderne.

3. Sarcinile publice sunt organizate pe o baza continua, functie de anumite reguli.

4. Regulile dupa care este condusa munca pot fi tehnice sau juridice. În ambele cazuri sunt necesari indivizi pregatiti, calificati.

5. Sarcinile sau functiile sunt împartite în sfere functionale distincte, pentru fiecare fiind stabilita o anumita autoritate si anumite sanctiuni.

6. Pentru functionari, ca si pentru sarcini, exista o organizare ierarhica, drepturile de a controla sau de a reclama fiind bine specificate. Exista o preferinta spre centralizare.

7. Resursele organizatiei sunt total diferite de cele ale membrilor ei luati ca persoane private.

8. Functionarul angajat pe un anumit post nu poate detine acesta pozitie în scopuri personale.

9. Functionarii publici urmaresc rezolvarea sarcinilor din sectorul public din vocatie, dn simtul datoriei, pentru a-si îndeplini obligatiile care le revin.

10. În sectorul public exista un singur interes dominant, interesul public, care limiteaza influenta interesului personal în politica si administratie.

La acest model al administratiei publice au aparut trei tipuri de reactii. Unii l-au vazut ca pe un model normativ dupa care trebuie sa se conduca operatiunile administrative într-un stat modern. Altii l-au criticat pentru lipsa de claritate descriptiva. În fine, au fost critici ce priveau esecul modelului admnistratiei publice în a identifica mecanismele care conduc la eficacitate si eficienta, capacitatea sa de a explica modul în care functioneaza de fapt sectorul public, fiind scazuta. Noile teorii ale sectorului public s-au orientat catre un fel de post-weberianism si post-wilsonianism, ajungând la modele radical diferite de conceptia clasica.

Noul cadru cuprinde, printre altele, urmatoarele principii:

1. Distinctia dintre politica si administratie este irelevanta si chiar dubioasa (Appleby 1949).

2. Luarea de decizii în mod rational nu este fezebila în institutiile publice, unde nu exista decât o rationalitate limitata (Lindblom 1959, Wildavski 1984).

3. Implementarea politicilor de sus în jos nu functioneaza, de aceea, în sectorul public nu poate fi vorba de o atingere automata a obiectivelor stabilite (Wildavski 1979).

4. Administratia publica este gestionata cel mai bine de grupuri autonome (Argyris 1960).

5. Administratia publica nu poate fi constrânsa prin reguli procedurale în ceea ce priveste atingerea obiectivelor si eficacitatea (Novik 1965).

6. Centralizarea în sectorul public poate conduce la rigiditate, iar ierarhia în administratia publica poate determina o implementare defectuoasa (Crozier 1964, Hauf si Scharp 1978).

7. Sistemele de institutii publice opereaza cel mai eficient atunci când sunt descentralizate (Williams si Elmore 1976).