Bazele Stiintei Politice

Imagine preview
(8/10 din 5 voturi)

Acest curs prezinta Bazele Stiintei Politice.
Mai jos poate fi vizualizat cuprinsul si un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 173 de pagini .

Profesor: Dana Jitcov

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras, cuprins si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca.

Fratele cel mare te iubeste, acest download este gratuit. Yupyy!

Domeniu: Stiinte Politice

Cuprins

I. TEMATICA CURSULUI
II. BIBLIOGRAFIA SELECTIVA
III. NOTE DE CURS
I. TEMATICA CURSULUI DE STIINTE POLITICE
Partea I. Politica si Politicul. Cultura politica si clientelism politic. Institutii politice.
- Anatomia politicii: trecerea de la concepţia etică despre politică la concepţia ştiinţifică despre politică (N. Machiavelli).
- Semantica conceptelor politice. Homo politicus. Politică. Politici sociale. Stilul şi evoluţia vieţii politice (J. Karpinski). „Politica” la Aristotel. Machiavelli şi filosofia praxisului.
- Politicul ancorat în societate. Politicul sau autoreprezentarea societăţii. L. Strauss: pericolele „relativismului dogmatic”. H. Arendt: „logicile constructivismului”.
- Specializare, fragmentare, hibridare: cercetare interdisciplinară sau recombinarea fragmentelor de ştiinţă. Împrumuturi şi schimburi între disciplinele învecinate. (M. Dogan)
- Zone de suprapunere între discipline. A compara pentru a scăpa de etnocentrism şi pentru a găsi reguli sociologice.
- Obiectul şi statutul sociologiei politice (Larousse, M. Weber, O. Trăsnea). Aspecte ale dinamicii politice (K. Popper, O. Trăsnea). Istoricul sociologiei politice (K. Popper, J. Karpinski).
- Fenomenele politice la intersecţia între ştiinţele naturale. De la antropologia politică la studiile de arie şi de la sociologia politică la geografia politică şi psihologia politică (J. Baudouin).
- Concepte operaţionale. Cadre teoretice. Echivalenţe funcţionale (Dogan, Baudouin, Ballandier).
- Ţinta ştiinţifică a sociologiei politice. Seducţiile pozitivismului. Suplimentul cognitivist (Baudouin).
- Tentaţia weberiană a sociologiei politice: paradigma dominaţiei legitime (M. Weber)
- Temeiul libertăţii, egalităţii şi dreptăţii în politică. Limitele autorităţii societăţii asupra individului. Dreptate totalitară. Principiul cârmuirii. Societatea deschisă (K. Popper). Rădăcinile aristotelice ale hegelianismului: Hegel şi noul tribalism (K. Popper). Determinismul sociologic al lui Marx. Profeţia: sfârşitul capitalismului – revoluţia socială – trecerea la socialism (K. Marx). Evaluarea profeţiei marxiste (Popper)
- Decalajul ideal politic – realitate politică în perspectivă comparatistă (S.P. Huntington).
- Elemente de determinism social: necesitate; întâmplare; mase; clase; naţiune; guvernaţi şi guvernanţi (N. Machiavelli).
- Temeiul libertăţii, egalităţii şi dreptăţii în politică. Limitele autorităţii societăţii asupra individului (J.S. Mill, J. Baudouin).
- Temeiul libertăţii. Libertatea ca „necesitate înţeleasă” (J. Karpinski, J.J. Rousseau, N. Lotreanu). Libertatea gândirii. Libertatea cuvântului (J.S. Mill). Libertate şi egalitate. Separaţia puterilor: consecinţe pentru gândirea şi practica modernă şi contemporană (Montesquieu). Libertate, necesitate, conştiinţă (N. Lotreanu). Isonomia, isegoria, isocraţia.
- Egalitate – Doctrine (Montesquieu, Karpinski, Rousseau). Egalitate şi dreptate în cazul remunerării. Egalitate în politica socială determinată. Egalitarism (Karpinski).
- Independenţă şi suveranitate. Doctrine. Aspectele suveranităţii (J. Karpinski). Suveranitatea puterii de stat.
- Formula politică. Elita guvernantă (G. Mosca). Clasa politică (G. Mosca).
- Pluralism cultural: societăţi divizate pe verticală (Dogan).
- Valori şi cultură politică: de la o naţiune la alta (S. Verba). Conştientizare politică (N. Lotreanu). Factori de alienare socială. Tehnici de influenţare şi manipulare.
- Socializare politică: de la o generaţie la alta (Ballandier).
- Clientelism politic: un fenomen ubicuu (M. Dogan). Tehnocraţia ca substitut al politicului (Lotreanu). Crize politice.
- Instituţii politice: comunitate şi ordine politică. Criterii de instituţionalizare politică. Forţele sociale şi instituţiile politice. Instituţiile politice şi interesele publice (Dogan, Ballandier, Baudouin).
- Participarea politică: modernizare şi decădere politică. Conştiinţă politică (Dogan, Baudouin).

Extras din document

III. NOTE DE CURS

BAZELE STIINTEI POLITICII

Politica şi puterea.

Aristotel definea omul drept “animal politic” (Politica - Casa şcoalelor, Cartea 1, 1924). Acolo unde viaţa socială este mai complicată se impune reglementarea ei. Aşa apare politica. Jakub Karpinski – mare sociolog polonez ce şi-a desfăşurat activitatea la Facultatea de Stat din New York şi la Universităţile Paris VIII şi Paris X – defineşte politica drept coordonare conştientă a treburilor publice. Politica, spune acesta este domeniul puterii. Sfera puterii depinde de mijloacele de realizare: întotdeauna limitate, oricât de variate ar fi, creând astfel probleme clasei politice.

Max Weber defineşte puterea ca fiind capacitatea de a-ţi impune voinţa în cadrul unei relaţii sociale, în pofida unor rezistenţe întâmpinate şi indiferent de factorii ce determină această capacitate.

În Dicţionarul politic (1993), Sergiu Tămaş defineşte politica drept “activitatea de guvernare a societăţii prin decizii ce se referă la direcţionarea dezvoltării spre anumite obiective, mobilizarea şi alocarea resurselor necesare, asigurarea stabilităţii sociale, promovarea schimbării şi inovării, reglarea raporturilor unui stat cu mediul internaţional” (p.207). H.Laswell ca şi Karpinski, dă o interpretare mai largă, văzând în actul politic activitatea legată de exercitarea puterii. În prima accepţiune, dată de către Tămaş, politica este rezultatul convieţuirii oamenilor şi al faptului că resursele disponibile pentru a satisface nevoile şi dorinţele lor sunt limitate. Drept urmare, sunt necesare decizii cu privire la modul de alocare autoritară a valorilor în societate şi diviziunea activităţilor între cei ce decid şi cei ce execută.

În varianta propusă de Laswell şi respectiv, Karpinski, funcţionarea puterii instituite în toate formele de organizare umană se exprimă prin acte de decizie, produsul acestora fiind “politicile” ce urmează să se execute la nivelul guvernării societăţii, conducerii întreprinderilor economice şi financiare, funcţionării unui partid, sindicat sau altă organizaţie (culturală, religioasă etc.). Am ajuns astfel la distincţia ce trebuie făcută pe de o parte, între politica înţeleasă în manieră weberiană ce se referă la modul de dobândire şi menţinere al puterii, şi pe de altă parte, politica văzută ca activitate, ca practică prin care se urmăreşte realizarea scopurilor propuse (scopul originar şi fundamental fiind acela al menţinerii şi păstrării puterii).

În majoritatea limbilor există diferenţieri semantice vizavi de conceptul de “politică”. În limba engleză, această distincţie este operaţională sub forma Politics – Policy : Politics se referă la dobândirea si menţinerea puterii (lupta pentru putere, pentru diferitele poziţii publice cheie sau de influenţă); policy se referă la activităţile politice din diferite domenii (respectiv alegerea politicii de urmat în diferite domenii concrete ale vieţii sociale). În cazul politics sau politique in limba franceză, se cer capacităţi sociotehnice si psihotehnice cu caracter general, să ştii cum să-ţi consolidezi forţa şi poziţia, cum să dobândeşti popularitate şi mijloace de acţiune, cum să-i atragi pe cei indiferenţi, cum să-i combaţi pe adversari şi cum să închei alianţe” (Karpinski, 1992/1993, 6). În cazul englezescului policy, în limba franceză, „les politiques publiques”, sau în limba română „politici sociale”, persoanele implicate în sistemul de activităţi sunt obligate să aibă competenţe în acel domeniu concret al vieţii sociale în care activează.

În cadrul acestui prim capitol ne-am propus să reconstruim câmpul semantic al câtorva concepte referitoare la politică, respectiv acţiunea, puterea, legitimitatea, constrângerea şi consensul, urmând apoi să caracterizăm politica şi politica socială. Pasul următor îl reprezintă definirea şi găsirea temeiului libertăţii, egalităţii si dreptăţii în politică. În final vom aborda, schematic, conceptele de conştientizare politică, economică şi culturală, valori politice, cultură politică, socializare politică, clase sociale, clientelism politic şi, nu în ultimul rând, conducerea şi etica politică. Abia în momentul în care aceste concepte vor fi pe deplin înţelese putem trece la pasul al doilea – în capitolul următor – de analiză a doctrinelor politice şi a regimurilor politice, precum şi a rolului guvernelor în gestionarea situaţiilor de criză politică.

În privinţa instrumentelor conceptuale – categorii logice care îi ajută pe cercetători să-şi reprezinte inteligibil fenomenele pe care le studiază Mattei Dogan subliniază : „ele (conceptele politice n.n.) sunt la fel de puţin observabile ca şi primele particule microscopice imaginate de Democrit sau Anaxagoras. Nu poţi vedea clasele sociale, nu poţi vedea charisma. Nu poţi decide, deschizând pur şi simplu ochii, dacă puterea trebuie analizată ca dominaţie, cum a făcut Parsons” (1990/1993, 28). În această direcţie, R.Holt si J.M.Richardson afirmă : „conceptele nu sunt judecate prin adevărul sau falsitatea lor, ci prin utilitatea lor teoretică”. (1970, 24)

Fisiere in arhiva (1):

  • Bazele Stiintei Politice.doc