Comunicare Politică

Curs
8/10 (1 vot)
Conține 1 fișier: pdf
Pagini : 42 în total
Cuvinte : 24992
Mărime: 607.01KB (arhivat)
Cost: Gratis
Profesor îndrumător / Prezentat Profesorului: Georgeta Condur
Facultatea de Stiinte Politice si Administrative an III Universitatea "Petre Andrei" din Iasi

Cuprins

CAP. 1. INTRODUCERE ŞI NOŢIUNI GENERALE.3

1.1. Comunicarea.3

1.2. Comunicarea politică.6

1.3. Marketingul politic.6

1.4. Propaganda.7

1.5. Elemente distinctive ale comunicării politice.8

CAP. 2. COMUNICAREA ŞI INSTITUŢIILE POLITICE.9

2.1. Comunicarea prezidenţială.9

2.2. Comunicarea guvernamentală.10

2.3. Comunicarea de partid.10

2.4. Comunicarea electorală.11

CAP. 3. CAMPANIA DE COMUNICARE POLITICĂ.12

3.1. Cine comunică (cine suntem şi ce obiective avem)?.12

3.1.1. Analiza SWOT.13

3.1.2. Obiectivele campaniei de comunicare politică.13

3.2. Cui comunicăm?.15

3.2.1. Modele de segmentare a pieţei politice.16

3.2.2. Comportamentul alegătorului.19

3.3. Cum comunicăm?.22

3.3.1. Campania de afişaj.25

3.3.2. Campania în presa scrisă.25

3.3.3. Campania audio.26

3.3.4. Campania video.26

3.3.5. Materialele de promovare.27

3.3.6. Crearea de evenimente.27

3.4. Când şi unde comunicăm?.27

3.5. Ce comunicăm?.28

3.5.1. Oferta în domeniul politic.28

Valoarea ofertei politice.29

3.5.2. Construcţia mesajului.30

CAP.4. MANAGEMENTUL CAMPANIEI DE COMUNICARE POLITICĂ.36

4.1. Ierarhia factorilor decisivi pentru succesul unei campanii.37

4.2. Planul de campanie.38

BIBLIOGRAFIE.41

Extras din document

Cap. 1. Introducere şi noţiuni generale

1.1. Comunicarea

Comunicarea, în general, desemnează un tip aparte de interacţiune sau interdependenţă (Ş. Celmare, C. Sălăvăstru). Nu contează dacă părţile implicate cooperează sau se află în conflict; este important numai faptul că prin respectiva influenţare reciprocă ceea ce este propriu sau specific doar uneia dintre părţi se transformă în bun comun. Chiar etimologia acestui cuvânt ne sugerează această definiţie: communico, -are, -avi, -atum = 1. a face comun (dând), a împărţi ceva cu cineva, a împărtăşi; 2. a face comun (luând), a-şi asocia, a lua asupra sa. Totuşi, nu orice interacţiune este o formă de comunicare. Doi oameni care se ating neintenţionat în timp ce stau la o coadă sau sunt înghesuiţi într-un mijloc de transport în comun interacţionează, dar nu comunică, lipsind un element specific comunicării: semnul. Comunicarea ar fi, aşadar, o interacţiune realizată prin mijlocirea unor semne.

Au existat mai multe încercări de definire a semnului. Fără a insista acestor definiţii, precizăm doar că, în concepţia lui Charles Sanders Peirce, semnul, numit şi representamen, ar fi un obiect – perceptibil, imaginabil sau chiar inimaginabil – care “ţine locul a ceva pentru cineva, în anumite privinţe sau în virtutea anumitor însuşiri”. Ferdinand de Saussure a descris două părţi necesare ale semnului: semnificantul şi semnificatul.

Categorii de semne:

1. cuvinte: legătura dintre semnificant şi semnificat este arbitrară, ea fiind rezultatul unei convenţii sociale. De exemplu, unei persoane angajate într-un proces de educaţie superioară îi spunem “student”, deşi nimic nu ne-ar fi împiedicat să-i spunem, de pildă, “trudent”.

2. indici: sunt mijloace naturale de cunoaştere, generate de anumite manifestări periferice ale unui obiect. De exemplu, un medic care constată tuse, febră şi junghi toracic la un pacient poate să tragă concluzia că acesta are pneumonie. Tot aşa, faptul că un student se agită în timpul unui examen în loc să scrie poate fi un indice al faptului că nu ştie materia (dar trebuie să fim prudenţi în interpretarea indicilor, pentru că, în exemplul dat, pot fi şi alte cauze: studentul e emotiv, are o afecţiune psihomotorie, nu are instrument de scris, nu a auzit bine subiectele etc.). Indicii joacă un rol foarte important în comunicarea nonverbală.

3. iconi: sunt semne care dobândesc capacitate referenţială sau denotativă în virtutea asemănării semnalelor corespunzătoare cu obiectele denotate. Exemplu: o imprimantă în cadrul unui program de computer ne sugerează comanda de tipărire, o ţigară tăiată ne arată că în spaţiul respectiv fumatul este interzis etc.

4. simboluri: care sugerează un obiect denotat şi poate avea chiar o anumită legătură cu acesta, dar legătura se face totuşi în mod principal prin convenţie, ca în cazul cuvintelor. Exemplu: semnele electorale ale partidelor sau crucea pentru creştinism (există şi legătura dată de faptul că în perioada de început creştinii erau pedepsiţi prin răstignire, totuşi nu putem spune că este un icon, pentru că nu numai creştinii erau pedepsiţi în epocă prin crucificare, iar simbolul creştinismului ar fi putut fi foarte bine şi o coroană de spini, un triunghi care să sugereze Sfânta Treime etc.).

Semnele sunt elemente ale unor sisteme care le asigură roluri distincte şi valoare, sisteme care se constituie în limbaje.

Elementele procesului de comunicare sunt:

1. emitentul sau locutorul: iniţiatorul comunicării, care este posesorul unor coduri (lingvistice, gestuale, olfactive, grafice etc.), are o anumită condiţie fizică, o anumită experienţă de viaţă şi este într-o anumită stare psihologică, factori ce influenţează procesul comunicaţional. Emitentul este şi cel care schiţează rolurile participanţilor la comunicare şi fixează un statut iniţial al procesului de comunicare (profesional, formal, amical etc.). Acestea se pot schimba pe parcurs.

2. receptorul sau alocutorul;

3. mesajul, care este codificat de emitent şi decodificat de receptor. Cele două coduri nu sunt niciodată identice, dar, pentru ca mesajul să fie transmis eficient, trebuie ca ele să fie măcar asemănătoare.

4. canalul de comunicare prin care mesajul ajunge de la emitent la receptor;

5. contextul sau situaţia;

6. zgomotele sau obstacolele în calea comunicării; de aceea este foarte important să fie urmărit feed-back-ul (reacţia receptorului la mesajul emitentului, cum ar fi râsul la o glumă).

Tipuri de comunicare:

1. verbală: orală sau scrisă;

2. nonverbală: după Albert Mehrabian, din totalul mesajelor comunicate între oameni, doar 7% sunt verbale, restul de 93% fiind nonverbale. Actele de comunicare nonverbală sunt ambigue şi trebuie judecate numai în raport cu respectiva comunitate culturală şi contextul comunicării.

Funcţiile limbajului nonverbal:

a) repetarea

b) substituirea

c) completarea

d) ascunderea, disimularea, inducerea în eroare, respectiv dezvăluirea

e) reglarea

f) sublinierea.

Elemente de limbaj nonverbal:

- paralimbajul: felul în care sunt rostite sau scrise cuvintele (în cazul comunicării orale: ritmul, intensitatea, volumul, calitatea, sunetele de acoperire a pauzelor din vorbire);

- mişcările şi posturile corpului, cum ar fi:

o emblemele (exemplu: semnul pentru O.K.)

o gesturile de ilustrare

o gesturile de reglaj (exemplu: dresul vocii înainte de a începe, strânsul foilor la sfârşitul unei comunicări etc.)

o manifestările simţămintelor (există şase emoţii de bază care pot fi asociate în orice comunitate culturală cu expresii faciale distincte: surpriza, teama, furia, dezgustul, bucuria şi supărarea)

o postura (de exemplu: aplecat înspre interlocutor, lăsat pe spate în scaun etc.)

o mişcările de adaptare (de exemplu: mama care rearanjează lucrurile din casa fiului căsătorit ca gest reflex, prin care îşi reafirmă „posesiunea” asupra fiului).

- tipul corporal (slabi, atletici, graşi): există unele stereotipuri sociale, dar tipul corporal trebuie interpretat cu prudenţă;

Preview document

Comunicare Politică - Pagina 1
Comunicare Politică - Pagina 2
Comunicare Politică - Pagina 3
Comunicare Politică - Pagina 4
Comunicare Politică - Pagina 5
Comunicare Politică - Pagina 6
Comunicare Politică - Pagina 7
Comunicare Politică - Pagina 8
Comunicare Politică - Pagina 9
Comunicare Politică - Pagina 10
Comunicare Politică - Pagina 11
Comunicare Politică - Pagina 12
Comunicare Politică - Pagina 13
Comunicare Politică - Pagina 14
Comunicare Politică - Pagina 15
Comunicare Politică - Pagina 16
Comunicare Politică - Pagina 17
Comunicare Politică - Pagina 18
Comunicare Politică - Pagina 19
Comunicare Politică - Pagina 20
Comunicare Politică - Pagina 21
Comunicare Politică - Pagina 22
Comunicare Politică - Pagina 23
Comunicare Politică - Pagina 24
Comunicare Politică - Pagina 25
Comunicare Politică - Pagina 26
Comunicare Politică - Pagina 27
Comunicare Politică - Pagina 28
Comunicare Politică - Pagina 29
Comunicare Politică - Pagina 30
Comunicare Politică - Pagina 31
Comunicare Politică - Pagina 32
Comunicare Politică - Pagina 33
Comunicare Politică - Pagina 34
Comunicare Politică - Pagina 35
Comunicare Politică - Pagina 36
Comunicare Politică - Pagina 37
Comunicare Politică - Pagina 38
Comunicare Politică - Pagina 39
Comunicare Politică - Pagina 40
Comunicare Politică - Pagina 41
Comunicare Politică - Pagina 42

Conținut arhivă zip

  • Comunicare Politica.pdf

Alții au mai descărcat și

Delicte de Presa. Raspunderea Juridica Civila cu Privire la Delictele de Presa

1. Argument Mass-media se înfăţişează pe sine, la început de secol XXI, ca un domeniu de viaţă socială din ce în ce mai complex, concretizat în...

Liderul Așteptat și Liderul Ales

INTRODUCERE LIDERUL ASTEPTAT SI LIDERUL ALES “ Învingatorii au nevoie de cei pe care i-au redus la simpla nevoie si sunt prin cei pe care au...

Politica Comercială a României în Contextul Aderării la Uniunea Europeană

CAPITOLUL I: DEFINIREA CONCEPTULUI DE POLITICĂ COMERCIALĂ, A OBIECTIVELOR, FUNCŢIILOR ŞI INSTRUMENTELOR SALE. Subcapitolul 1.1. Politica...

Crearea și Promovarea Brand-ului Politic Metode și Tehnici - Cazul Republicii Moldova

Introducere Actualitatea Temei Investigate. Dinamica Impetuoasă A Schimbărilor Social-politice Care Au Avut Loc În Republica Moldova La Sfîrşitul...

Reclama Politică - Element Indispensabil al Vieții Politice Contemporane

INTRODUCERE Actualitatea temei investigate. Elemente de reclamă politică, care este o formă a comunicării politice, pot fi regăsite în toate...

Comunicarea Politică între Tradiție și Actualitate

Introducere Toate definiţiile date comunicării umane, indiferent de şcolile de gândire cărora le aparţin sau de orientările în care se înscriu,...

Sistemul Electoral și Funcționalitatea sa în România

Stadiul cunoaşterii şi metodologia cercetării Aprofundarea multiplă şi diversificată, la care este supus sistemul electoral, independent ori în...

Parteneriat Public Privat

1. Conceptul de dezvoltare comunitara Dezvoltarea locala este un proces de diversificare si de dezvoltare a activitatilor economice si sociale la...

Ai nevoie de altceva?