Comunicare Socială

Cursul 1

Comunicarea umană: conceptele de bază şi principalele abordări în

studiul comunicării umane

Comunicare şi comunicare socială

Comunicarea reprezintă un proces extrem de complex şi totodată universal şi

definitoriu pentru viaţa socială. În afara comunicării fiinţa umană nu poate exista la

fel cum societatea şi relaţiile dintre indivizi nu pot fi concepute în afara procesului de

comunicare. Universalitatea şi diversitatea comunicării fac din acest domeniu specific

al vieţii sociale un univers de cercetare extrem de divers, multi- şi pluridisciplinar.

Din acest motiv, în cercetarea şi analiza problematicii comunicării este utilizată

adeseori sintagma de ştiinţe ale comunicării, cu referire la multitudinea de discipline

care îşi propun ca obiect de studiu comunicarea. Nu trebuie să ne facem însă iluzii că

acest corpus de discipline formează într-adevăr un domeniu unitar de cercetare. În

realitate există o multitudine de discipline, care nu presupun de regulă relaţii

sistematice între ele, fiind vorba în special de perspective diferite şi de focalizări

specifice asupra unor aspecte particulare ale comunicării. Universalitatea acestui tip

de proces face ca cercetarea sa să fie una care să implice o multitudine de modalităţi

de abordare.

Trebuie mai întâi să distingem între mai multe discipline care se autodefinesc

ca ştiinţe ale comunicării, în sensul că îşi definesc comunicarea ca obiect central de

cercetare, şi o serie întreagă de alte discipline care îşi propun să studieze comunicarea

ca domeniu distinct de analiză, cu referire în special la anumite aspecte ale procesului

comunicaţional.

În prima categorie putem include discipline diverse precum semiotica, definită

de Umberto Eco drept ştiinţă a semnelor, lingvistica, care studiază comunicarea prin

intermediul limbajului, dar şi cibernetica, ştiinţă a sistemelor de comunicare şi

comunicaţii, studiind în baza unor modele matematico-formale conexiunile, relaţiile,

controlul şi comenzile în sistemele tehnice.

În a doua categorie includem mult mai multe discipline, care îşi propun

capitole distincte de analiză a comunicării. Psihologia, sociologia, psihologia socială,

etologia sau antropologia sunt doar câteva din disciplinele care se preocupă de

diversele aspecte ale comunicării, uneori prin impunerea unei problematici

pluridisciplinare de genul psihologiei comunicării, sociologiei comunicării,

psiholingvisticii etc.

Comunicarea nu reprezintă doar un obiect de studiu academic, ci şi un

domeniu specific al practicii sociale. O problematică distinctă o reprezintă de regulă

eficientizarea proceselor de comunicare, existând chiar discipline sau domenii de

acţiune socială care îşi propun prioritar acest tip de intervenţii. Oratoria şi retorica

sunt cele mai vechi exemple ale acestui tip de intervenţie asupra procesului de

comunicare, dar putem da numeroase alte exemple de aplicaţii moderne ale studiilor

de comunicare în domenii precum publicitatea, relaţiile publice, managementul

organizaţiilor etc.

Datorită faptului că orice componentă a vieţii sociale presupune procese

specifice de comunicare, s-a monetizat în diferite discipline ideea existenţei mai

multor forme de comunicare după domeniul la care ne raportăm. Se utilizează

adeseori sintagme de genul “comunicare organizaţională”, “comunicarea politică”,

“comunicare de grup” sau “comunicare interculturală” etc. Indiscutabil că putem

decupa oricând un domeniu specific de cercetare la nivelul căruia să studiem procesul

de comunicare, fie că este vorba de o organizaţie, de instituţiile politice sau de altă

natură. Aşa cum o să vedem, acest gen de abordare are un anumit conţinut arbitrar,

adeseori fiind problematică definirea precisă a obiectului particular de studiu al unor

asemenea discipline.

Comunicarea este prin natura ei un fenomen social. Nu este vorba doar de

faptul că acest proces are loc în mod obligatoriu în cadre sociale, ci mai mult,

comunicarea este definitorie pentru existenţa relaţiilor sociale şi a structurilor

organizaţionale ale societăţii. Pe de o parte, conţinutul oricărei interacţiuni sociale are

o bază comunicaţională, iar caracteristicile comunicării sunt dependente întotdeauna

de natura interacţiunilor dintre indivizi. Semnificaţiile care compun conţinutul

oricărui proces de comunicare, aşa cum o să vedem, sunt construite, modificate şi

redefinite exclusiv de interacţiunile sociale. Toate interacţiunile de tip social dintre

indivizi au un conţinut simbolic. Asupra tuturor acestor probleme vom reveni cu

detalii pe parcursul acestui curs.