Considerații asupra domeniului și metodelor în științele sociale

Cursul 2

CONSIDERATII ASUPRA DOMENIULUI SI METODELOR IN STIINTELE SOCIALE

Sumar: Acest curs dezbate doua subiecte separate, dar inrudite. Primul se refera la ansamblul temelor de cercetare din stiintele sociale, cu accentul pus asupra stiintelor politice. Cursul aduce exemple de rezultate utile ale unor cercetari referitoare la institutiile guvernamentale, comportamentul individual, regulile constitutionale, politicile publice si puterea grupurilor de interes. Intentia sa este sa demonstreze natura si valoarea cercetarii bazate pe variabile, constand in identificarea de modele generale in relatiile umane. Cel de al doilea subiect se ocupa de metodele prin care stiintele sociale incearca sa acumuleze rezultate empirice noi. Bazandu-se pe filozofia cunoasterii, cursul sustine ca empiricismul este un proces prin care omul de stiinta "propune lumii" anumite afirmatii teoretice, pe care apoi le analizeaza, aplicand anumite proceduri riguroase de testare asupra unor date culese "din lume", pentru a decide daca aceste afirmatii pot fi adevarate. Implicatia este ca stiinta opereaza in doua etape: una analitica, constand in construirea de modele si specificarea de ipoteze, si una sintetica in care sunt colectate date, sunt intocmite teste si sunt stabilite conventiile de validitate a inferentelor.

Acest curs urmareste doua scopuri. Primul este acela de a furniza un esantion de categorii de rezultate la care se poate ajunge prin cercetarea sistematica din stiintele sociale, in special cea din stiintele politice. Daca e sa devenim implicati in studiul cercetarii sociale, trebuie desigur sa avem o viziune asupra capacitatii sale de a genera rezultate interesante si semnificative. Cel de al doilea scop este acela de a initia o discutie referitoare la natura adevarului. Chiar daca aceasta ne va obliga sa facem o incursiune in domeniul filozofiei cunoasterii, scopul nostru final nu este teoretic. Astfel, voi trage niste concluzii practice referitoare la modul in care se procedeaza in stiintele sociale din punct de vedere metodologic. Mesajul este acela ca stiinta nu cauta doar sa gaseasca si sa acumuleze noi fapte. In schimb, studiul stiintific este ghidat de afirmatiile detaliate pe care le propunem lumii si de procesul prin care punem intrebari, folosind conventiile de testare riguroasa pentru evaluari empirice.

I. CONSIDERATII ASUPRA DOMENIULUI STIINTELOR SOCIALE

Nu sunt sigur ca se poate da o definitie simpla, functionala a "stiintelor politice," domeniul in care lucrez eu. De obicei, majoritatea cursurilor incep cu o definitie a subiectului. Multi profesori insista ca, inainte de inceperea procesului de predare-invatare propriu-zis, sa fie schitat cadrul intelectual specific programului respectiv care sa indice , in linii largi, punctele de vedere comune asupra a ceea ce este de cercetat, modul in care va decurge cercetarea, care sunt rezultatele care sunt relativ stabilite si ce alte puncte de pe agenda raman de investigat. Aceast cadru se presupune ca ar constitui "stiinta normala”, adica forma traditionala a cercetarii la care participa oamenii de stiinta si fata de care sunt invitati sa se apropie si studentii.

Recent, s-au auzit voci care deplang faptul ca in stiintele politice nu ar exista un astfel de cadru intelectual dominant. Gabriel Almond sustine ca noi stam adesea la "mese separate", atat in ceea ce priveste continutul cat si metodologia, iar acest lucru ne reduce capacitatea de a contribui la sporirea cunoasterii. Unii au raspuns ca stiintele politice constituie o disciplina noua si, din acest motiv, coeziunea se va manifesta odata cu trecerea timpului si cu castigarea de experienta. Altii au incercat sa produca niste definitii unificatoare a activitatii numite stiinte politice, in speranta obtinerii unei concentrari sporite a scopului acesteia.

David Easton, de exemplu, scrie ca stiintele politice ar constitui "studiul alocarii de valori de autoritate" (authoritative allocations of values). Harold Lasswell defineste stiintele politice ca fiind studiul a "cine obtine si ce, cand, unde si cum". In timp ce Easton se concentreaza asupra luarii de decizii legitime, Lasswell pune accentul asupra competitiei privind distribuirea recompenselor si penalitatilor continute in mod intrinsec in actul de guvernare. In schimb, sunt tentat sa formulez o definitie care pune accentul asupra caracterului colectiv sau "public" al politicii. Oamenii sunt animale sociale innascute care traiesc in comunitati guvernate de reguli si care participa adesea la procesul de stabilire a acelor reguli care le afecteaza drepturile, schimburile comerciale si sentimentul de bunastare personala. In consecinta, exista in mod permanent si mereu in actualitate subiecte de interes cum ar fi constituirea si stabilitatea comunitatilor publice, granita dintre individ si comunitate, institutiile si procedurile folosite de catre comunitate la luarea de decizii, strategiile actorilor politici care isi desfasoara activitatea in acea comunitate, distributia puterii in cadrul comunitatii, diferentele din interiorul unei comunitati si interactiunea dintre comunitatile, precum si rezultatele politicilor ce decurg din deciziile comunitatii. Acestea sunt subiectele traditionale din cadrul stiintelor politice. Ceea ce apreciez eu la aceasta definitie este faptul ca ne orienteaza atentia dincolo de domeniul ingust al partidelor si al alegerilor, si plaseaza cu fermitate aceasta disciplina in cadrul dezbaterilor ce sunt fundamentale in istoria intelectuala occidentala. Nu este un accident faptul ca Aristotel a numit politica drept "regina stiintelor".