Curs de Politologie

1. Apariţia şi evoluţia cunoştinţelor despre politică. Periodizarea şi caracteristica generală a fiecărei perioade. Tradiţia politologică a sociologiei româneşti.

Ca obiect de studiu al politologiei este considerată politica ca subsistem al sistemului social global. Politica o putem urmări ca mod de organizare şi conducere a comunităţilor umane globale, ca acţiune politică manifestată în relaţiile între clasele şi categoriile sociale, între acestea şi instituţiile politice, relaţii care se pot manifesta în direcţia luptei pentru obţinerea puterii politice. Un exemplu de manifestare a politicii sunt programele politice care includ strategii, metode şi mijloace pentru realizarea intereselor subiecţilor politici.

Cultura politică reprezintă un ansamblu de orientări prin care membrii unei societăţi se raportează la viaţa politică a societăţii.

Politica reprezintă totalitatea mijloacelor prin inermediul cărora un grup social îşi promovează şi realizează interesele.

Politologia poate fi definită ca obiectul care studiază, analizează şi descrie sistemul politic, fenomenele politice, comportamentul politic, implicînd şi legile care guvernează dezvoltarea politică a societăţii. Ea studiază politicul ca sistem, urmărind aspectele sale raţionale, instituţionale, acţionale, social-psihologice, culturale.

Unii cercetători susţin că politologia este o ştiinţă a statului, drept confirmare servind originea cuvîntului „polis” (din gr.) desemnează noţiunea de oraş-stat sau cetate-stat.

Max Weber susţine că obiectul politologiei este puterea politică, repartiţia puterii între state, sau între diverse grupuri sociale din cadrul aceluiaşi stat.

O altă opinie despre obiectul politologiei este: obiectul ştiinţei politice se referă la organizaţiile puterii politice, descrierea şi analiza celor mai importante forme de dominaţie politică, asociaţii politice din interiorul statului, partidelor, prezentarea rolului pe care îl joacă ideile politice în fundamentarea şi dezvoltarea organismelor puterii politice, împărţirea şi obţinerea puterii de stat, legătura puterii politice cu autorităţile sociale, raportul dintre state în context mondial.

Politologia ca ştiinţă a apărut şi s-a dezvoltat pe măsura evidenţierii tot ma iaccentuate a politicului în viaţa socială şi a dezvoltării celorlalte ştiinţe despre societate.

Apariţia „ştiinţei şi teoriei politice” este datorată filosofilor greci Platon şi Aristotel, aceştia analizează politica din perspectiva cerinţelor generale ale polisului, în care individul trebuie să se integraze ca cetăţean. Conform opiniei lui Aristotel, politica este activitatea care îi leagă pe oameni, îi organizează şi îi conduce. Aristotel contribuie la inaugurarea unui studiu pozitiv al politicii şi introduce fenomenele politice în sfera cercetării stiinţifice.

1. perioada antichităţii- apariţia elementelor constituiente ale gîndirii politice

2. perioada feudală- dominaţia fenomenului religios asupra celui politic

3. perioada Renaşterii – punerea bazelor politologiei ca ştiinţă politică modernă, prin lucrarea elaborată de Nicollo Machiavelli „Principele” 1513.

4. epoca Modernă – se lărgeşte sfera de cuprindere a cunoştinţelor politice

5. perioada contemporană- politologia cunoaşte o largă dezvoltare şi se conturează ca ştiinţă socio-umană distinctă.

Separarea politologiei ca obiect de studiu independent şi distinct a fost efectuată numai odată cu apariţia posibilităţii de definire a principiilor şi metodelor de cercetare ale acesteia.

Individualizarea politologiei ca ştiinţă a început la mij sec XIX.

Emanciparea ştiinţei politice a avut loc în 2 etape:

I. mij sec XIX, vizează separarea politologiei împreună cu sociologia de restul ştiinţelor socio-umane

II. sf sec XIX separarea ştiinţei politice de sociologie, formarea ca ştiinţă în sensul actual cu domeniul de interes şi de studiu marcat.

Un rol important în definitivarea organizării politologiei ca domeniu ştiinţific i se atribuie infiinţării şcolilor superioare de ştiinţe politice în spaţiul occidental: Franţa, Italia, UK, USA, Spania), urmărind obiectivul pregătirii specialiştilor pentru aparatul de stat şi administraţie.

1857 – colegiul din Columbia (SUA) – prima catedră de istorie şi ştiinţe politice, avea scopul de a cerceta procesele politice americane.

1912- prima catedră de ştiinţe politice în cadrul Universităţii din Londra. Apariţia ştiinţei politice ca ştiinţă autonomă.

1954- Eugen Fisher Baling propune termenul de „politologie” ca denumire pentru ştiinţele politice. Se presupune că în acelaşi an, în Franţa, a fost propus acelaşi termen de Andre Therive.

Specificul constituirii ştiinţei politice în RM

La sfîrşitul anului 1989, este adoptată decizia Comisiei Superioare de Atestare a URSS de a introduce politologia în grupul ştiinţelor sociale cu rol benefic în constituirea disciplinei politologice. Sunt fondate primele catedre de politologie, cu scopul formării culturii politice a mentalităţilor şi comportamentelor democratice.

2. Obiectul, categoriile de bază şi legităţile politologiei

Politologia studiază legile domeniului politic, care se formulează sub aspectul unor principii generale:

- organizarea unui sistem politic bine articulat şi structurat în relaţii, instituţii şi concepţii, prin intermediul căruia societatea îşi va asigura funcţionalitatea şi progresul. În absenţa unui sistem politic, societatea este inaptă de a funţiona.

- Organizarea şi conducerea democratică a societăţii numai un sistem democratic de conducere poate asigura prosperitatea cetăţenilor şi progresul social stabil.

- Armonizarea intereselor cetăţenilor, grupurilor şi categoriilor sociale.

- Unitatea între responsabilitate şi libertate

- Unitatea organică între organizarea şi conducerea democratică a societăţii bunăstarea şi prosperitatea tuturor cetăţenilor

Politologia reprezintă o ştiinţă de maximă generalizare a domeniului politic, care se ocupă de studierea legilor şi a modalităţilor concrete în care acestea se manifestă, în funcţiile de condiţiile istorice ale dezvoltării sistemului politic.

Politologia operează cu categorii ce includ noţiunile: viaţă politică, sistem politic, putere politică, stat, democraţie, doctrine politice, partide şi mişcări politice, regim politic etc.

Politologia este singura ştiinţă politică care studiază politica în ansamblul său, în timp ce celelalte ştiinţe politice cercetează doar unele segmente ale acesteia.

3. Metodele investigative ale politologiei. Funcţiile sociale ale ştiinţei politice.

Factorii care influenţează varietatea funcţiilor politologiei:

- Natura regimului social şi a forţelor social-politice aflate la conducere

- Nivelul de dezvoltare a vieţii politice de stat şi a democratismului

- Etapa de dezvoltare a vieţii materiale şi spirituale

- Sarcinile, obiectivele politice urmărite şi realizate.

Funcţiile politologiei:

- Cognitivă- cunoaşterea şi interpretarea realităţii politice în mod obiectiv

- Normativ-aplicativă – căile, mijloacele privind organizarea şi conducerea politică cît mai eficientă a societăţii

- Axiologică – crearea unor noi valori politice care vor crea şi fundamenta cultura politică

- Funcţia prospectivă – materializează funcţiile explicative şi cognitive ale st. Politic, previziunea constituie baza pentru orientarea eficientă a activităţii politice

- Funcţia praxiologică –oferă soluţii (aplicative) pentru îmbunătăţirea sistemului politic, modele alternative de dezvoltare social-politică pentru reformarea/transformarea radicală a s.p.

- Funcţia educativ-civică şi patriotică.

Politologia se află în relaţii de comunitate şi interacţiune cu alte ştiinţe sociale: istoria, filosofia, economia, relaţie ce decurge din faptul că toate aceste ştiinţe au drept obiect de studiu societatea.