Doctrine Politice

Imagine preview
(6/10 din 6 voturi)

Acest curs prezinta Doctrine Politice.
Mai jos poate fi vizualizat un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 34 de pagini .

Profesor: Alina Mungiu Pippidi

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca.

Fratele cel mare te iubeste, acest download este gratuit. Yupyy!

Domeniu: Stiinte Politice

Extras din document

1. Ce ne spun liberalii însisi?

În locul unei definitii esentialiste a liberalismului, care ar cauta cu orice pret o esenta unica si invariabila a liberalismului, este mult mai util sa punem în lumina existenta unei întregi diversitati, a unei familii de liberalisme, a unor variante diferite ale liberalismului.

Abordarile esentialiste:

În opinia majoritatii istoricilor gândirii politice, liberalismul, în varianata sa politica, s-a nascut în urma razboaielor religioase din secolele XVI-XVII, ca o încercare de rezolvare a celebrei probleme teologico-politice. Toleranta statului în raport cu diferitele doctrine religioase a fost singura cale de a impune pacea sociala unor comunitati, divizate pâna atunci de interminabile lupte intestine.

Limitarea puterii statului a fost, de aceea, o preocupare constanta a primilor liberali, ceea ce i-a determinat pe unii filosofi politici contemporani – Friedrich von Hayek, de exemplu – sa vada esenta liberalismului în caracterul sau anti-etatist. Holmes, dimpotriva, considerând ca liberalismul este o filosofie de creare a statului, afirma interdependenta puterii statului si a libertatii, negând opozitia acestora.

Împotriva celor care sustin prioritatea absoluta a libertatii în raport cu alte concepte liberale, Ronald Dworkin afirma ca exista un singur tip de liberalism, în centrul caruia s-ar afla o teorie a egalitatii si a respectului egal, ce impune neutralitatea statului în raport cu proiectele si aspiratiile indivizilor.

John Gray afirma si el ca tuturor variantelor doctrinei liberale le sunt comune patru elemente: individualismul, egalitarismul, universalismul si progresismul. Liberalismul a pus accentul de la bun început pe toleranta si pluralism, limitarea puterii politice si separarea puterilor în stat, libertatea individuala si proprietatea privata, unicitatea si inviolabilitatea individului, drepturi individuale si autonomie personala. Liberalii au afirmat dintotdeauna importanta distinctiei dintre sfera publica si cea privata. De aici a rezultat celebra distinctie dintre libertatea negativa a modernilor si libertatea pozitiva a anticilor.

Indiferent de variantele sale, liberalismul a afirmat de la bun început importanta câtorva libertati fundamentale, pentru care a luptat în mod constant. Libertatea de gândire si religie, libertatea de asociere si exprimare a propriilor opinii sau libertatea presei sunt cele mai importante în aceasta privinta. Consimtamântul cetatenilor si contractul social au fost vazute apoi ca singurele forme de legitimare a puterii, în timp ce constitutionalismul a fost conceput ca o modalitate eficienta de limitare a puterii.

Cel care prefera un demers anti-esentialist se concentreaza de obicei asupra metodei sau temperamentului liberal. Liberalismul a putut fi definit ca o atitudine particulara fata de viata, sceptica si rationala, bazata pe experimentare si investigare libera. Bertrand Russel afirma ca esenta viziunii liberale n-ar consta atât în continutul opiniilor, cât în modul în care acestea sunt afirmate: nedogmatic, netransant, cu titlu de ipoteza si cu constiinta failibilitatii lor. Gândirea omului nu recunoaste nici un fel de obligatii sau tabuuri. Liberalismul este, înainte de toate, un stil.

2. Diversitatea liberalismului

Nimic nu ilustreaza mai elocvent diversitatea interna a liberalismului decât disputele conceptuale dintre liberali si comunitarieni.

Conceptia lui Rawls în legatura cu persoana umana: individul este pe deplin autonom, în sensul ca identitatea lui nu este fixata a priori, ci e data de – si se modifica neîncetat în raport cu alegerile pe care acesta le face. Altfel spus, identitatea sa nu este data nici de situarea sa sociala, nici de apartenenta la vreun grup, traditie, religie sau cultura.

În marea lor majoritate, comentariile comunitarienilor nu au condus la o respingere totala a liberalismului. În esenta, ele au pus sub semnul întrebarii validitatea conceptiei persoanei în viziunea lui Rawls (individual vazut ca un eu de-situat) si individualismul “asocial”, caracterul universalist al teoriei dreptatii si neutralitatea ca principiu politic. Eul este întotdeauna situat într-o anumita traditie, în raport cu care capata un set de atasamente ce-i configureaza identitatea personala. Neutralitatea si latura anti-perfectionista a liberalismului rawlsian sunt simple iluzii, afirma comunitarienii; fiecare stat actioneaza conform unei anumite teorii a binelui, mai mult sau mai putin articulate si comprehensive. În viziunea lui Walzer, orice teorie a dreptatii trebuie sa acorde atentie naturii particulare a diferitelor sfere sociale/anti-universalism. În viziunea lui Walzer, ignorarea diferentelor dintre sfere da nastere “tiraniei”; idealul sau politic este un regim bazat pe principiul “egalitatii complexe”, care este tocmai opusul tiraniei.

Judith Shklar a construit si ea un tip aparte de liberalism politic, vazut în primul rând ca o doctrina politica si nu ca filosofie comprehensiva asupra vietii. În timp ce Shklar pune accentul pe studiul nedreptatilor (pasive si active), Rawls aduce în prim-plan dreptatea sociala, într-un cadru de gândire deontologic-kantian, definit de un set de reguli si principii care stau la baza politicilor distributive (dreptatea nefiind altceva decât aplicarea impartiala a acestor principii). Liberalismul lui Shklar este în esenta o pledoarie pentru diversitate sociala, opusa din principul oricei forme de maximalism moral, un “liberalism al fricii”, nascut dintr-un profund scepticism cu privire la natura umana si puterea politica în general. Pentru Shklar, singurul scop al liberalismului trebuie sa fie asigurarea conditiilor politice necesare pentru exercitarea libertatilor si drepturilor individuale. Fidel etosului sau minimalist, liberalismul lui Shklar pune pe primul plan nu afirmarea unei teorii a vietii perfecte, ci evitarea cruzimii în toate formele sale, atât în sfera publica, cât si în cea privata.

Nu exista pâna astazi un catechism liberal, ci doar variante diferite ale liberalismului.

Fisiere in arhiva (1):

  • Doctrine Politice.doc

Alte informatii

Rezumatul cursului de doctrine politice