Doctrine Politice Contemporane

Imagine preview
(9/10 din 11 voturi)

Acest curs prezinta Doctrine Politice Contemporane.
Mai jos poate fi vizualizat un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier pdf de 128 de pagini .

Profesor: Andrei Taranu

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca.

Fratele cel mare te iubeste, acest download este gratuit. Yupyy!

Domeniu: Stiinte Politice

Extras din document

Liberalismul Modern si Contemporan

Critica liberalismului clasic.

Dupa cum am vazut, pentru liberalismul clasic modelul pietei libere trebuia sa fie un panaceu universal pentru dezvoltarea si bunastarea unei societati civilizate. Realitatea celei de a doua jumatati a secolului al XIX-lea a infirmat aceasta viziune, în special datorita emergentei unei noi clase sociale, proletariatul, care nu participa efectiv la piata libera ci doar o alimenta cu produse fara însa a beneficia de capitalul obtinut din schimbul efectuat direct pe piata. Cresterea disparitatii sociale, accentuarea clivajelor centru periferie si celor între clasele sociale a facut ca, în final, liberalismul sa fie perceput ca un rau absolut. Pe de alta parte, liberalismul economic a devenit principalul factor ideologic de sustinere a colonialismului înteles ca un mijloc rapid de formare si dezvoltare a pietei libere. Colonialismul, desi îsi are mai degraba sorgintea în ideologiile europocentriste si rasiste, a adus beneficii perspectivei liberale asupra capitalismului, ceea ce a impus o anumita legatura, daca nu chiar o suprapunere a ideii de capitalism pe liberalism. Acuzata din toate partile de a fi devenit o ideologie de stat împotriva societatii si de a-si fi tradat idealurile revolutionare, liberalismul a tins sa îsi gaseasca noi dimensiuni ideologice.

Aceasta încercare nu a mai fost una usoara, pentru ca o parte din sustinatorii liberalismului s-au transformat în conservatori, aparând o ordine sociala deja impusa.

Spre deosebire de perioada de început a liberalismului, când acesta era singur pe piata ideologiilor (sub vesmântul sau gasindu-si adapost si teorii destul de ciudate dar care încercau sa se auto-defineasca ca liberale), în a doua jumatate a secolului XIX apar competitori ideologici extrem de puternici cu care liberalismul trebuie sa lupte. Iar postura de a se afla la putere nu este una tocmai comoda pentru un liberal care înainte se declara anti-etatic.

Pe de alta parte, chiar si înconjurat de critici, liberalismul continua sa posede o arma redutabila pe care o impusese în anii anteriori aproape în întreaga Europa – democratia liberala. Plecând de la acest construct politic, liberalismul si-a modelat strategiile de adaptare la confruntarea ideologica. Între anii 1887-1930 putem vorbi de doua curente principale ce se propaga în sânul liberalismului: 1. Liberasimul social si 2.

Liberalismul neo-clasic. Acest clivaj se va mentine si în perspectiva liberalismului contemporan.

Liberalismul social

Cum spuneam de la bun început, scopul liberalismului clasic era sa limiteze la maximum rolul statului în societate, reducându-l la “jandarmul de noapte al societatii” cum îl definea Benjamin Constant. Desigur, o limitare totala a statului în sensul dorit de liberali nu s-a produs niciodata, dar rolul statului în raporturile cu societatea si în special cu piata s-au diminuat considerabil. Aceasta diminuare a produs si unele disfunctionalitati tot mai vizibile în timp, cum ar fi monopolul particular sau clivajele tot mai vizibile între cei bogati si cei saraci.

Aceste principii care au fost deja, în mare masura, adoptate si de partide care nu sunt neaparat liberale, dar accepta ca fundamental jocul democratic sunt, încastrate în liberalism, dar, la suprafata, lupta ideologica se da, deja, pe alte criterii.

În primul rând, criteriile privind libertatea adoptate de liberalismul contemporan sunt cele legatede diferenta între asumarea politicilor sociale si a acceptarii well-fare state-ului sau a rejectarii lui. Desigur, temporal acest diferend care a divizat liberalismul dateaza de mai bine de un secol, dar, dupa o perioada de schimbare a paradigmei (în special datorita razboiului rece), problema revine tot mai acuta în conditiile globalizarii.

În acest joc, liberalismul românesc a fost dintotdeauna excentric, în special datorita diferentelor de climat politic. Preocuparea permanenta liberalismului românesc de la sfârsitul secolului al XIX-lea si pâna la sfârsitul celui de al doilea razboi mondial a fost modernizarea rapida a României si conectarea ei la dimensiunea economica europeana a acelor timpuri. Aceasta încercare extrem de laudabila a presupus un continuu exercitiu al puterii, fie reale fie virtuale si mai putin o structurare ideologica a ideii liberale românesti. Mai mult, datorita unor conditii istorice specifice, liberalismul românesc nu si-a construit ideologia luptând împotriva unui etatism excesiv (pentru ca în buna masura liberalii au fost cei care au condus statul) si nici, mai târziu, împotriva socialismului colectivist, ca în cazul tarilor occidentale. Constructia ideologica liberala, atâta câta a existat, a avut mai mult o dimensiune nationala, punând în centru constructia unei natiuni si a unui stat prosper si liber. Dar, atât statul cât si natiunea sunt concepte abstracte, iar liberalismul românesc s-a complacut în a emite abstractiuni. Desigur, ca în acea perioada s-au impus politici privind situatia familiei si s-a încercat îmbunatatirea situatiei acesteia, dar efectele nu au fost extraordinare. Situatia femeii nu s-a îmbunatatit considerabil, modelul chiar cel mai liberal pastrându-se de tip patriarhal.

Fisiere in arhiva (1):

  • DOCTRINE.PDF