Drept Administrativ

DEFINITIA SI IZVOARELE DREPTULUI ADMINISTRATIV

Dreptul administrativ cuprinde ansamblul normelor juridice ce au ca obiect raporturi juridice de drept administrativ ce se nasc, se modifica sau se sting pentru realizarea puterii executive.

Activitatea executiva consta în organizarea executarii si executarea în concret a legilor si a celorlalte acte normative.

Izvoarele dreptului administrativ

1. Constitutia - principalul izvor de drept administrativ întrucât dispozitiile privitoare la organizarea si functionarea adm. publice, drepturile fundamentale ale cetatenilor, raporturile dintre autoritatile publice si între acestea si cetateni, au o forta juridica superioara cu toate celelalte acte normative.

2. Legile organice - reglementeaza domenii administrative referitoare la organizarea teritoriului, a învatamântului, a fortelor armate, contenciosul administrative, etc.

3. Legile ordinare - sunt izvoare de drept administrativ în masura în care reglementeaza raporturi de drept administrativ

4. Decretele Presedintelui României, hotarârile si ordonantele Guvernului României, actele normative ale ministrilor, ministerelor, precum si actele administrative care emana de la autoritatile administratiei publice locale.

II. RAPORTURILE JURIDICE DE DREPT ADMINISTRATIV

Ca orice raport juridic si raportul de drept administrativ este în esenta o relatie sociala reglementata normativ, care se naste, se modifica si se stinge în cadrul si pentru realizarea puterii executive cu respectarea regimului de drept public.

Raportul de drept administrativ are caractere comune raporturilor de drept public, si anume:

1. Partile raportului juridic sunt pe de o parte autoritatea publica care exercita puterea publica sau o autoritate autonoma investita cu capacitate de drept administrativ, iar pe de alta parte persoanele fizice sau juridice.

Cu alte cuvinte, autoritatea publica pentru a fi parte într-un raport de drept administrativ trebuie sa exercite puterea publica, adica sa exercite atributii legale care presupun un comandament al puterii de stat. Spre exemplu, primarul unei localitati desi este definit de lege ca fiind o autoritate publica având competenta de a actiona ca parte în raporturi de drept administrativ, el nu va participa ca parte numai în aceste tipuri de raporturi juridice, ci si în raporturi de drept civil, dreptul muncii, procesuale, etc. Atunci când primarul încheie contracte de munca cu personalul din subordinea sa, el devine parte în raporturi juridice specifice dreptului muncii sau un alt exemplu, primarul poate reprezenta unitatea administrativ-teritoriala din care face parte în calitate de persoana juridica de drept public, în raporturile procesual-civile, caz în care de asemenea nu se afla în raporturi de drept administrativ, ci în raporturi de drept procesul-civil.

În cazul persoanelor fizice în cadrul dreptului administrativ nu se aplica regula capacitatii civile deoarece în raporturile de drept public va prima întotdeauna interesul general, iar nu cel individual, drept urmare ca o atare persoana sa fie parte într-un raport juridic de drept administrativ nu este nevoie sa aiba deplina capacitate de exercitiu.

2. Obiectul raportului juridic de drept administrativ îl constituie actiunea sau inactiunea subiectelor de drept, parte a raportului.

3. Continutul raportului juridic este format din drepturile si obligatiile partilor.

În acest sens, trebuie precizat ca autoritatile publice nu exercita simple drepturi si obligatii, ci atributii publice, adica comandamente ale puterii de stat de a actiona sau nu în functie de interesul public. Cu alte cuvinte, exercitiul drepturilor si obligatiilor din structura atributiei publice este obligatorie iar nu facultativa.

4. În ceea ce priveste regimul juridic aplicabil raporturilor juridice de drept administrativ, normele juridice care reglementeaza raporturile de drept public, inclusiv pe cele de drept administrativ au în structura lor dispozitii imperative, impunând autoritatii publice o anumita conduita obligatorie.

Astfel, pentru acest motiv primarul unei localitati nu poate refuza exercitiul unei atributii legale, decât cu asumarea consecintelor juridice ale unei activitati ilegale, ca de pilda demiterea din functie sau suspendarea sa din functie, pâna la chemarea în judecata în scopul obligarii la recunoasterea dreptului si emiterea actului administrativ, la anularea actului prejudiciabil si plata de despagubiri, ori încetarea discriminarii si recunoasterea drepturilor legale cetatenesti. Ori de câte ori suntem în prezenta unor norme imperative concretizate în formulari ca „va emite”, „va aproba”, „este obligat”, suntem în prezenta unor obligatii de a face aut facere.

Mai pot exista situatii când autoritatile publice pot actiona pe criterii oportunitate caz în care legiuitorul prevede posibilitatea ca aceste sa evalueze daca în functie de conditiile de timp, loc, mijloace, actiunea administrativa se poate realiza cu eficienta. Pentru a fi în prezenta dreptului de apreciere a oportunitatii actiunii administrative, normele juridice trebuie sa contina formulari de genul: ”Primarul poate emite...”, „ Consiliul local va aprecia...”, „Prefectul va putea exercita actiunea în contencios administrativ...”.

5. Caracterul secundum legem al activitatii executive

Autoritatea executiva ca si subiect al dreptului administrativ actioneaza în cadrul si pentru realizarea activitatii executive, ceea ce înseamna ca activitatea executiva, reprezentând una din formele fundamentale de activitate ale statului alaturi de cea legislativa si cea judecatoreasca este una secundum legem, respectiv se realizeaza în baza legii si în scopul aplicarii ei.

Acest caracter genereaza consecinta practica conform careia un act administrativ trebuie sa cuprinda în continutul sau temeiul legal al emiterii sale, respectiv actul normativ ce confera autoritatii publice competenta materiala, teritoriala si personala sa îl emita sau adopte.

6. Pozitia de inegalitate a partilor în raporturile de drept administrativ

În doctrina de specialitate s-a pus problema daca principiul egalitatii partilor din raporturile juridice civile este aplicabil si raporturilor de drept administrativ.

Astfel, s-a ajuns la concluzia ca raporturile de drept administrativ nu se bazeaza pe principiul egalitatii partilor deoarece, izvorul principiului egalitatii partilor din dreptul civil este însasi capacitatea juridica civila care genereaza prezumtia ca orice persoana majora are discernamânt si drept urmare este capabila sa-si apere propriile interese, iar autoritatea publica exercita capacitatea de drept administrativ în baza interesului public, capacitate de care persoanele fizice sau juridice care participa la aceste raporturi juridice nu dispun.