Eșecul alianțelor în cel de al doilea război mondial

Practicile unilaterele dintre state (protecţionism şi manipulări monetare) nu lasă loc concertării internaţionale.

În iunie-iulie 1933 are loc la Londra o Conferinţă Economică ce a reunite 66 de ţări, unde s-a încercat reorganizarea sistemului monetar internaţional şi a comerţului mondial.

În iulie 1932 prin Conferinţa de Lausanne este decreatat sfârştul plăţii reaparaţiilor de război de către Germania. Europenii pun astfel în discuţie rambursarea datoriilor de război către SUA.

Intransigenţa americană, pentru moment frântă de moratoriul lui Hoover (1931), este reactivată de Roosevelt. Europenii decide astfel unilateral încetarea oricăror plăţi (1933).

Oprirea reparaţiilor va încuraja politica Germaniei naziste în a considera că democraţiile sunt slăbite.

Încurajată de conjuctura externă favorabilă, politica lui Hitler se bazează pe noţiunea de ‘spaţiu vital’ (Lebenbraum), urmărind extinderea teritorială a Germaniei. Adevărata opţiune pentru anarhie a politicii hitleriste este evidentă prin planul de la Nurnberg, care urmărea dispensarea Germaniei de străinatate în vederea unui viitor război.

ITALIA

În 1931 severa criză economică accentuează tendinţele expansioniste ale regimului fascist. Distingând ‘naţiunile proletare’ (Italia, Germania, Japonia) de celelate, Mussolini apotează începând cu 1935 pentru o politică expansionistă către Mediterana şi Africa.

JAPONIA

Afectată de scăderea exporturilor, Japonia, se întoarce către expansiune. Criza economică, apărută încă din 1932 ca urmare a deprecierii yenului şi a creşterii cheltuielilor militare, are totuşi o durată mai scurtă decât în alte părţi ale lumii.

Ea serveşte drept justificare militarilor şi marilor industriaşi, care văd în politica de cucerire mijloace de a-şi procura materii prime şi pieţe de desfacere.

REGATUL UNIT

Reagatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord începe redresarea economică din 1933 datorită unui dirijism suplu al economiei şi a unei limitări a importurilor.

Guvernul dominat de conservatori se orientează în direcţia unei politici de ‘appeasement’(pacifism) cu Germania hitleristă care va culmina prin Chamberlain.

FRANŢA

Politica externă franceză este supusă celei a Marii Britanii fără de care nu poate acţiona.

Efortul depus de Franţa pentru reînarmare este real mai ales după 1936.

SUA

Politica lui Roosevelt urmărea redresarea economiei interne. SUA se confrunta prea mult cu dificultăţile interne pentru a juca un rol diplomatic active în Europa şi pentru a face presiuni asupra dictaturilor în scopul evitării razboiului.

Începând cu 1936 politica de reânarmare a lui Roosevelt, a vut un singur scop, acela de a întării securitatea ţării.

2.Expansiunea germană în Europa Centrală

Pentru Hitler, Austria, ţara sa natală nu are nici un drept legitim la independenţă, ea este teritoriu german şi cucerirea ei figurează printer priorităţile Fuher-ului.

După intrarea trupelor germane în Viena, Austria este anexată şi la 13 martie 1998 este proclamat ‘Anbhluss’-ul.

CEHOSLOVACIA

Cehoslovacia este singurul stat democratic din Europa Centrală. Ea posedă o industrie şi o minoritate de 3,2 milioane de germani regrupaţi în regiunea sudetă, la graniţa cu Germania, instrument ideal pentru propagandă nazistă.

Hitler intră în scenă, anunţând printr-un discurs ţinut la Nurnberg că ţara este gata să ajute din punct de vedere militar germanii din regiunea sudetă.

Acordurile de la Munchen, de la 30 septembrie 1938, atribuie sudeţii Germaniei. În lunile ce urmează Cehoslovacia este dezembrată. Polonia anexează Teschen-ul, Ungaria obţine sudul Slovaciei şi se constituie un govern slovac autonom.