Evoluția diplomației

ETAPELE DIPLOMATICE:

1. Prima etapa este legata de ambasadele temporare (solemne). Le gasim in Antichitate si in Evul Mediu cand avem de-a face cu trimisi in diferite parti ale lumii, pe la curti, cu diferite prileje: incheierea pacilor sau aliantelor, omagierea unui eveniment important (casatorii, botezuri incoronari).

2. Ambasadele permanente – coordonata de Guvern, prin deja institutionalizatele departamente diplomatice. Aceasta etapa o gasim la finele Evului Mediu, si caracterizeaza epocile moderna si contemporana, iar pemanentizarea ambasadelor a asigurat continuitatea relatiilor diplomatice.

3. Etapa in care statele lumii se exprima prin reprezentanti in cadrul Congreselor sau Conferintelor Internationale.

Ultimele doua etape se intrepatrund.

Primele state care au contribuit in directia extinderii diplomatiei in RI au fost statele italiene (sec. XII-XIV-XV) si nu marile state cunoscute in istorie.(creearea ambasadelor permanente).

Cauzele acestei organizari a statelor italiene este legata de:

- Faramitarea politica

- Gradul mai inalt de dezvoltare a fortelor de productie

- Nevoia unui echilibru in peninsula

Inceputul facut de diplomatia pontificala in directia ambasadelor permanente a fost amplificat cu mijloace superioare de Republica Venetia. Sub influenta Romei si din contactul cu Imperiul bizantin, de la care a imprumutat structura si metodele diplomatiei, Venetia si-a organizat diplomatia inca din sec. XIII. Activitatea diplomatiei venetiene era reglementata de legi si decrete foarte severe si gratie legii votate la 9 decembrie 1268, istoria dispune astazi de celebrele “relazioni”(rapoarte) si “dispacci”(depese) ale ambasadorilor venetieni , martori oculari, inteligenti si patrunzatori, buni politicieni si scriitori. Legea a ramas in vigoare pana la disparitia republicii in 1797. In sec. XVI, Venetia isi organizase definitive activitatea si corpul diplomatic, la Roma, Paris, Madrid, Viena, Londra.

In Franta sistemul ambasadelor permanente a fost adoptat pe timpul lui Ludovic XII si Francisc I. Ei au pus bazele unei retele diplomatice ce unea interesele marcante in Suedia, statele germanice si Istambul. In aceste zone circulau alaturi de reprezentantii cunoscuti (ambasadorii legali) si agenti secreti. Henric III a creat prima structura autentic diplomatica, numind in fruntea ei un secretar de stat: Louis Revolt. Ludovic XIII a creat un secretariat care se ocupa cu problemele externe, incredintat lui Phelypeau d’Herbault. Ludovic XIV “Regele Soare”- “Statul sunt eu!”- in vremea lui influentele structurilor diplomatice in relatiile Frantei au luat amploare. A avut sansa de a-l avea in preajma pe cardinalul Richelieu, el a fost primul care a acordat diplomatiei niste principii regasite in testamentul sau politic.

Principiile diplomatiei:

1. interesele statului sunt mai presus de orice opinii si prejudecati sentimentale, ideologice, doctrinare.

2. politica fiecarui guvern nu poate fii incununata de succes daca nu se bucura de sprijinul opiniei publice nationale.

3. echilibrul politic dintre marile puteri reprezinta singura modalitate de pastrare a linistei si sigurantei statelor europene.

4. tratativele diplomatice trebuie sa fie o activitate permanenta , ele nefiind rezultatul unui fapt intamplator, ci a unui act constient; negocierile constituind mai mult decat modalitatea de reglementare a chestiunilor litigioase, mai exact reprezentand un mijloc de informare (negocierea folosita pentru informarea partilor).

5. orice tratat trebuie incheiat maxima responsabilitate si odata cu semnarea li se impune respectarea lui cu strictete; tratatului ii sunt necesare precizari precise, excluzandu-se orice interpretari ulterioare care pot crea stari de tensiune sau de anulare a tratatului.

6. ambasadorul sau reprezentantul diplomatic are obligatia respectarii instructiunilor (primite) pentru a nu compromite bunele intentii ale suveranului sau.

Aceste principii sunt respectate si in timpul lui Ludovic XV avand consilier pe Mazarin. Ludovic XV si-a organizat o diplomatie secreta, care activa in parallel cu diplomatia oficiala. Isi aduna oficialii in renumita “chambre noir” condusa de printul Conti si contele Brouglie. El incredinteaza conducerea diplomatiei franceze, pana la 1787 contelui Vergennes.

Revolutia franceza:

- in 1792 duce la desfiintarea departamentului de externe considert a fi creuzetul in care se plamadeau diplomatiile tiranilor

- de la 1794 pe masura ce se produceau transformarile avem de-a face cu figure noi printer care straluceste Talleyrand care conduce eforturile externe ale Frantei intre 1797-1807

- erau 3 lucruri esentiale cerute de Talleyrand unui diplomat sa stie:

a) scopul misiunii, drepturile, obligatiile, imunitatiile si relatiile sale;

b) personalul guvernului si al Curtii, obiceiurile, ceremonialul si lista civila;

c) structura politico-administrativa a statului reprezentativ, potentialul economico-militar si sistemul financiar si comercial.

Talleyrand a fost unul dintre promotorii regulamentului cu privire la rangurile reprezentantilor diplomatiei, finalizat acest regulament in martie 1815 adoptat la Congresul de la Viena.