Formularea Politicilor

Formularea politicilor este procesul prin care sunt definite, evaluate, acceptate sau respinse politici alternative de soluţionare a unei probleme aflate pe agendă.

a) Ce determină formularea politicilor

Actorii implicaţi sunt supuşi unor constrângeri multiple care privesc

1- natura problemei pentru soluţionarea căreia urmează să fie propusă o politică

2- actorii implicaţi (contextul politicii)

1. Natura problemei

Problemele pot fi bine structurate, mediu structurate sau slab structurate. Cel mai adesea problemele cu care se confruntă decidenţii sunt slab structurate, iar decidenţii pot fi tentaţi să nu le acorde o importanţă deosebită. Dacă problemei i se ataşează o alternativă pe care actorii implicaţi o consideră viabilă, are şanse mai mari de a ieşi din umbră.

Criterii de evaluare/pt încadrarea in unul din cele 3 grupuri Probleme bine structurate Probleme mediu structurate Probleme slab structurate

Grd de conflict asupra problemei consens consens/conflict conflict

Nr de actori putini puţini mulţi

Niv de credibilitate a informaţiei de încredere de încredere nu este de încredere

Nr de alternative limitat limitat nelimitat

Cunoaşterea rezultatelor sigura nesigură necunoscută

Probabilitatea rezultatelor calculabilă incalculabilă incalculabilă

2. Contextul politicii

a) implicarea specialiştilor în formularea politicii

- sunt universitari, consultanţi, cercetători, funcţionari publici, experţi etc

- contribuie în modalităţi diferite – lucrări ştiinţifice, dezbateri, seminarii, articole etc

- pot participa la formularea politicilor nu doar în structuri formale, ci şi prin raporturile informale dintre ei

b) activitatea grupurilor politice de presiune, schimbări în instituţii politice şi administrative, în legislaţie

- mediul politicilor: mediul influenţează esenţial felul cum va arăta politica adoptată. Diversele situaţii se pot aranja pe un continuu având ca extreme politicile cu public, respectiv cele fără public. În cazul politicilor cu public, alegerile sunt făcute într-un mediu în care sunt implicaţi membrii publicului, fiecare cu resursele şi interesele sale (aceştia contribuie la generarea de alternative şi selectarea de soluţii). Publicul constă din asociaţii profesionale, grupuri de producători şi consumatori, alte grupuri de interese etc.

- modelul coaliţiei de susţinere-cuprinde actori de la toate nivelele, care au opinii comune şi interese legate de promovarea unui anumit scop. Reuşita coaliţiei depinde de mai mulţi factori: resurse (bani, expertiză, nr de susţinători), de factori externi mai stabili (natura problemei, valori culturale, prevederi legale) sau mai schimbători (opinia publică, somajul, inflaţia, alegeri).În cele mai multe cazuri, există 2 coaliţii de susţinere implicate în formularea unei politici, scopul fiecareia fiind de a-şi promova propriile interese.

- modelul reţelelor de politici -actorii implicaţi sunt legaţi în reţele complexe care au rol în formularea politicilor (există şi forme instituţionalizate ale participării diferiţilor actori). Publicul are un rol central, mai puţin în cazul politicilor fără public (a – cele care implică „riscuri publice”, precum catastrofe naturale sau b- cele în care – datorită problemelor acţiunii colective – sunt puţine stimulente de formare a unui public important – ex. reducerea deficitelor, menţinere diversităţii biologice etc)

b) Stabilirea criteriilor

Criteriile de alegere reprezintă mecanisme de a evalua comparativ politicile publice propuse ca soluţii pentru o anumită problemă.

Sursele criteriilor

- criteriile provin din surse diferite şi au justificări diferite; de cele mai multe ori sunt propuse în scopul susţinerii anumitor politici, însă, în acelaşi timp, ele trebuie să poată fi susţinute sau apărate apelând la temeiuri mai generale, pe care le care pot accepta diferiţii actori implicaţi (ex. criterii etice)

- în formularea politicilor se apelează întotdeauna la o combinaţie de criterii, corespunzând complexităţii problemei şi contextului în care se formulează problema.

Surse:

- cerinţele impuse de instituţia care solicită elaborarea unei politici sau în care aceasta este formulată

- curentul politic este atât o sursă, cât şi un mecanism de justificare a criteriilor selectate

- alternativele formulate pot ridica întrebări privind calea de urmat sau criteriile de selectare a politicilor

- criteriile sugerate de specialişti

- criteriile etice (exprimă o poziţie pe care oricine, în mod nepărtinitor, ar putea să o accepte, ele trebuie privite în context, în raport cu toate celelalte constrângeri, dar când e vorba de interesul public, trebuie considerate ca având o preeminenţă faţă de celelalte).

Alegerea între criterii

Criteriile diferă prin conţinutul şi natura lor, după cum urmează:

Mijloace şi scopuri – unele criterii privesc modul de evaluare a mijloacelor pentru atingerea unui scop, altele vizează scopul (ex. politici sanitare – sănătatea = scop ; accesul cetăţenilor la tratament medical calificat = mijloc)

Generalitate –unele criterii sunt mai generale (ex. bunăstarea persoanei faţă de calitatea relaţiilor personale)

Măsurare- un criteriu poate fi tratat ca un concept (ex.tratament medical calificat), iar altele sunt măsuri ale aceslor concepte (ex.nr de medici pe locuitor, nr de paturi în spital)

Temeiuri combinate – un criteriu general este interpretat cu ajutorul unui alt criteriu care exprimă măsură.