Gândirea politică modernă în Germania

Deşi se afla în centrul Europei apusene şi era înconjurată de societăţi în care capitalismul îşi făcuse simţită prezenţa încă din secolul al XVII-lea, cum era cazul Franţei, Italiei, Angliei sau Ţărilor de Jos, Germania la acea vreme era o ţară agrară înapoiată în care dominau relaţiile de producţie feudale, iar cele capitaliste abia se năşteau, evoluau lent pe calea reformelor. La aceasta se adăuga puternica fărâmiţare teritorială şi politică a societăţii germane în peste 300 de stătuleţe şi 50 de oraşe cu administraţie şi conducere proprie. O asemenea evoluţie a vieţii sociale în Germania nu a rămas fără consecinţe, ci ea îşi va pune amprenta asupra întregii dezvoltări sociale, inclusiv asupra gândirii şi practicii politice cărora le vor imprima caracteristici specifice.

- Procesul de descompunere a relaţiilor feudale şi de trecere la capitalism a început mai târziu în societatea germană decât în cele din Europa apuseană, s-a desfăşurat lent pe calea reformelor, fapt ce a îngreunat şi a afectat acumularea primitivă a capitalului, structura şi mai ales volumul acestuia şi a permis perpetuarea în gândirea şi practica socială şi, în special, în cea politică a numeroase elemente şi caracteristici ce ţineau de vechea societate şi mai puţin de noul mod de producţie capitalist;

- Persistenţa puternică şi prelungită a feudalismului a avut şi ca efect o slabă dezvoltare industrială şi, în consecinţă, şi a segmentelor sale sociale şi în primul rând a burgheziei care reprezenta o forţă social-politică eterogenă, inactivă şi incapabilă să se impună în viaţa socială şi să-şi asume responsabilitatea de a prelua conducerea în stat. Burghezia germană din această perioadă a fost inconsecventă în lupta împotriva feudalismului şi de aceea, a fost nevoită să apeleze la un compromis social-politic cu nobilimea şi absolutismul monarhic. Această modalitate de trecere la capitalism pe calea reformelor lente, neesenţiale şi prin compromisuri, cunoscută şi sub numele de calea “prusacă”, a prelungit agonia feudalismului, întârziind în schimb evoluţia şi consolidarea capitalismului, a instituţiilor, a spiritualităţii politice şi ideologice aferente acestuia.

- Înapoierea economică şi politică a Germaniei din această perioadă, rolul minor al burgheziei în viaţa socială a influenţat atât iluminismul german, cât şi gândirea şi practica politică ce decurgea din acesta. Pe lângă trăsăturile comune cu iluminismul din ţările Europei apusene, cel german va cumula câteva trăsături distincte:

- Deşi spiritualitatea germană din această perioadă a beneficiat de serviciile unor reprezentanţi de seamă ca Herder, Lessing, Schiller, Goethe, iluminismul a fost îmbrăţişat de puţini intelectuali, iar aceştia militau pentru realizarea unor refome limitate, nesenţiale şi care, de regulă, vizau aspecte secundare ale vieţii sociale, cum ar fi morala, religia şi, într-o mică măsură, viaţa politică;

- Pentru a nu-şi ridica împotrivă reacţiunea feudală şi absolutismul monarhic, iluminiştii germani şi-au formulat criticile şi opţiunile de dezvoltare social-politică într-o formă abstractă, reţinută şi filosofică dominată în multe cazuri de conservatorism şi antidemocratism, fapt ce a făcut ca aceasta să nu fie percepută şi înţeleasă de masele populare şi în consecinţă, să nu fie susţinută de acestea.

- Deşi teoretic toţi gânditorii perioadei moderne germane Kant, Fichte, Hegel au fost adepţi ai ideilor revoluţiei franceze de la 1789, slăbiciunea economică şi politică a.burgheziei, tendinţa ei de compromis cu vechea clasă şi monarhia absolută au făcut ca nici unul dintre aceştia să nu fie adeptul înfăptuirii lor în practică. Astfel spus, ideile revoluţiei franceze erau numai teoretic acceptate, ele nu trebuiau însă să aibă nici o legătură cu practica politică, cu nevoile concrete ale oamenilor şi mai ales cu schimbarea socială.

- Slăbiciunea economică şi politică a burgheziei germane a făcut ca aceasta să nu fie în măsură să-şi creeze şi promoveze o ideologie politică proprie, ci gândirea politică modernă germană, cel puţin în prima sa perioadă, s-a format şi manifestat în cadrul filosofiei ca filosofie politică. Pe lângă faptul că în multe cazuri ea nu a corespuns cu interesele şi aspiraţiile maselor, aceeaşi gândire nici nu a fost percepută şi înţeleasă de acestea, nu au îmbrăţişat-o şi nici nu au sprijinit-o.

Gottfried Wilhelm Leibnitz (1646- 1716) s-a născut la Leipzig, într-o familie de profesori, tatăl fiind profesor de morală la Universitatea din oraşul natal pe care o va urma şi absolvi şi el.

A fost un important om de stat, jurist şi diplomat, consilier al lui Petru I pe probleme de ştiinţă, pe care îl va ajuta să înfiinţeze Academia de ştiinţe a Rusiei. Ca om de ştiinţă, a avut un rol major în fondarea Academiei din Berlin, fiind şi primul ei preşedinte.

În activitatea de stat, în lucrările ştiinţifice, în concepţiile sale politiceaLeibnitz a exprimat şi promovat interesele burgheziei germane din perioada acumulării primitive a capitalului. El a fost, totodată, şi cel care a deschis drumul compromisului dintre burghezia germană şi feudalitate, încercând să obţină drepturi economice şi politice pentru aceasta şi militând pentru o politică a absolutismului luminat.

G. W. Leibnitz a creat şi un sistem filosofic propriu la baza căruia stau monadele, care sunt nişte substanţe simple, indivizile, dar care posedă o forţă activă, independentă. Acest principiu a fost formulat de Leibnitz în Monadologie “Raţionamentele noastre se întemeiază pe două mari principii: principiul contradicţiei şi principiul raţiunii, în virtutea căruia noi constatăm că nici un fenomen nu poate fi adevărat sau real, nici o afirmaţie nu poate fi justă fără o raţiune suficientă a faptului că un lucru este aşa şi nu altfel”. Elementele de dialectică din concepţia filosofică a lui Leibnitz, raţionalitatea, logica pe care s-a bazat în cercetarea ştiinţifică au influenţat şi concepţia sa politică. Din această perspectivă, el a făcut o puternică propagandă modului de producţie capitalist, considerându-l singura alternativă a progersului social. Leibnitz a legat ideea unităţii naţionale a tuturor germanilor de noul mod de producţie capitalist, de realizarea sa. Conştient de rolul religiei în societatea germană din acea vreme, dar adept al noii dezvoltări sociale, Leibnitz a încercat să adapteze religia la noua societate în devenire, să împace ştiinţa cu religia, filosofia cu teologia.