Institutii Europene

Imagine preview
(8/10 din 5 voturi)

Acest curs prezinta Institutii Europene.
Mai jos poate fi vizualizat cuprinsul si un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier pdf de 186 de pagini .

Profesor: Conf. univ. dr. Augustin Fuerea

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras, cuprins si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca.

Fratele cel mare te iubeste, acest download este gratuit. Yupyy!

Domeniu: Stiinte Politice

Cuprins

CAPITOLUL I – Comunităţile europene şi Uniunea Europeană
- Premisele apariţiei Comunităţilor europene
- Înfiinţarea Comunităţilor europene
- Tratatele Uniunii Europene
- Consideraţii generale cu privire la Uniunea Europeană
- Delimitări conceptuale
- Principiile care guvernează activitatea instituţiilor comunitare
CAPITOLUL II – Instituţiile Uniunii Europene
- Consiliul european
- Consiliul Uniunii Europene
- Comisia europeană
- Parlamentul european
- Instituţiile jurisdicţionale
- Curtea de conturi
CAPITOLUL III – Organele comunitare
- Organele financiare comunitare
- Alte organe comunitare
CAPITOLUL IV – Tratatul de la Nisa cu privire la reforma în materia
instituţiilor Uniunii Europene
CAPITOLUL V – Consiliul Europei
- Scurt istoric al Consiliului Europei
- Organizarea instituţională a Consiliului Europei
CAPITOLUL VI – Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord
- Constituirea N.A.T.O.
- Structura instituţională a N.A.T.O.
CAPITOLUL VII - Uniunea Europei Occidentale
- Apariţia U.E.O.
- Structura instituţională a U.E.O.
CAPITOLUL VIII – Organizaţia de securitate şi cooperare în Europa
- Apariţia organizaţiei
- Carta de la Paris şi sistemul instituţional al C.S.C.E.
- Declaraţia de la Budapesta şi înfiinţarea O.S.C.E.
CAPITOLUL IX – Asociaţia europeană a liberului schimb şi Spaţiul
economic european

Extras din document

Capitolul I

Comunităţile europene şi Uniunea Europeană

Secţiunea I

Premisele apariţiei Comunităţilor europene

Iniţial, aşa cum este, deja, bine cunoscut, în Vest, construcţia europeană a

îmbrăcat, forma organizaţiilor de cooperare concepută la sfârşitul anilor ’40, unele

dintre ele datorându-se iniţiativelor de inspiraţie americană.

Drept urmare, în domeniul militar au fost înfiinţate două organizaţii, şi anume:

- Uniunea Europei Occidentale (pe baza Tratatului de la Bruxelles, din 17

martie 1948, revizuit prin Acordul de la Paris, din 23 octombrie 1954), care conţine o

clauză de angajament militar automat în caz de agresiune împotriva unuia dintre

membrii organizaţiei (Franţa, Regatul Unit, Belgia, Olanda, Luxemburg, Germania,

Italia, ulterior, Spania, Portugalia şi, în final, Grecia);

- NATO (prin Tratatul de la Washington, din 4 aprilie 1949) care, ca organizaţie,

cuprinde, într-o alianţă în care s-a reuşit o veritabilă integrare militară, mai multe state

europene, Statele Unite ale Americii, precum şi Canada.

În plan economic a fost înfiinţată, la 16 aprilie 1948, Organizaţia europeană de

cooperare economică (O.E.C.E.), în scopul de a permite statelor europene să

gestioneze, în comun, ajutorul american în cadrul Planului Marshall. Aceasta a

devenit, în anul 1960, Organizaţia pentru cooperare economică şi dezvoltare

(O.C.E.D.).

Consiliul Europei vine să completeze, în materie politică, organizaţiile

precedente, reunind, în temeiul Tratatului de la Londra, din 9 mai 1949 (intrat în

vigoare la 3 august, acelaşi an), statele europene care beneficiau de un regim

democratic pluralist şi erau ataşate idealurilor de protecţie a drepturilor omului. Cadru

al dialogului politic, Consiliul Europei este, de asemenea, un instrument de armonizare

a drepturilor omului la nivel naţional. Acesta favorizează apărarea unui drept regional

european creat pe bază de convenţii. Cea mai importantă convenţie este, bineînţeles,

Convenţia europeană a drepturilor omului, semnată la Roma, la 4 noiembrie 1950 şi

intrată în vigoare la 3 septembrie 1953.

Faţă de acest ansamblu organizaţional, democraţiile populare ale Europei

Centrale şi de Est, sub dominaţia evidentă a U.R.S.S.-ului, au constituit un alt bloc,

dispărut cu 10 ani în urmă.

Astfel, prin relaţii politice strânse, de lungă durată, au apărut, în materie

economică, ceea ce ştim că a fost Consiliul de ajutor economic reciproc1 şi, în

materie militară, Tratatul de la Varşovia2, reunind tot statele Europei Centrale şi de

Est.

Acestor organizaţii de cooperare înfiinţate în Vest li se adaugă, la începutul

anilor ’50, alte organizaţii de tip nou, restrânse, acestea nefiind altele decât

Comunităţile europene, care contribuie la realizarea unei noi viziuni de tip federal.

Secţiunea a II-a

Înfiinţarea Comunităţilor europene

Încă de la constituire, principalul scop al Comunităţilor europene l-a constituit

realizarea între statele membre a unei cooperări mai puternice decât cea care rezulta

din cadrul organizaţiilor de cooperare, deja existente. Astfel, ele s-au plasat într-o

perspectivă mai apropiată aspiraţiilor federale care au fost, totuşi, exprimate la

Congresul de la Haga din mai 1948 lovindu-se, atunci, de concepţiile partizanilor unei

cooperări instituţionalizate.

1 COMECOM, ianuarie 1949, organizaţie pusă în mod real în acţiune în anul 1959.

2 Încheiat la 14 mai 1955

1. Comunitatea europeană a cărbunelui şi oţelului (C.E.C.A.3 /C.E.C.O.)

Comunitatea europeană a cărbunelui şi oţelului, prima dintre cele trei

Comunităţi, a apărut având la origine iniţiativa Franţei.

În construcţia comunitară, un rol important îi este atribuit lui Jean Monnet,

datorită căruia s-au făcut primele demersuri în scopul realizării unei noi unităţi

europene. Acesta, îndeplinind, la aceea vreme, funcţia de şef al Organizaţiei naţionale

a planificării din Franţa, a propus ca producţia de cărbune şi oţel din Franţa şi

Germania să fie administrată de către un organism supranaţional. La 9 mai 1950,

Robert Schuman, ministrul Afacerilor Externe al Franţei, lansa declaraţia, inspirată de

către Jean Monnet, prin care propunea crearea unei pieţe a cărbunelui şi oţelului, care

să fie condusă potrivit metodelor supranaţionale ce implică o ruptură de schemele

tradiţionale ale relaţiilor dintre state. Realizarea acestei pieţe nu a fost considerată un

demers final, ci un prim pas pe calea dezvoltărilor ulterioare. Potrivit acestei concepţii,

este vorba de a da naştere solidarităţilor sectoriale, în general şi în domeniul economic,

premergător unificării politice, în special.

Fisiere in arhiva (1):

  • Institutii Europene.pdf