Introducere în științe politice

Tema nr. 1

OBIECTIVUL DE STUDIU AL ŞTINTEI POLITICE. RELAŢIILE STIINŢEI POLITICE CU CELELALTE ŞTIINŢE

1. 1. Definiţia ştiinţei politice

Politologia reprezintă una dintre cele mai vechi ştiinte despre societate, apariţia şi dezvoltarea ei fiind strâns legate de afirmarea politicului ca sistem şi, îndeosebi, a statului. Însăşi denumirea de ,,Politologie” provine de la două cuvinte greceşti: „polis” - care înseamna stat, cetate, şi „logos” – ştiinţă, semnificând ştiinţa despre stat, despre cetate, respectiv ştiinta politică.

Politologia poate fi definită ca obiectul care studiază, analizează şi descrie sistemul politic, fenomenele politice, comportamentul politic, implicînd şi legile care guvernează dezvoltarea politică a societăţii. Ea studiază politicul ca sistem, urmărind aspectele sale raţionale, instituţionale, acţionale, social-psihologice, culturale.

1.2. Evoluţia ştiinţelor politice

Atât în antichitate cât şi în feudalism, între ştiintele care studiau societatea nu exista o democraţie, o individualizare, drept urmare, elemente, cunoştinţe despre societate vor fi nediferenţiate, cele specifice filosofiei sau politicii se vor intersecta, suprapune cu cele economice, sociale sau religioase.

- în primele sale manifestări (antichitate) gândirea politică a apărut şi s-a dezvoltat fie în interiorul filosofiei, ca filosofie politică în Grecia antică, fie în strânsă legătură cu juridicul, în Roma antică. În toate cazurile, atât asupra politologiei cât şi a celorlalte ştiinţe sociale, a cunoaşterii în special, a societăţii în general în epoca sclavagistă şi medievală îşi va pune amprenta religia.

-în feudalism viaţa şi gândirea politică se vor afla sub puternică influenţă a dogmei teologice şi a bisericii, ştiinţele în totalitatea lor, vor fi integrate teologiei, devenind ramuri ale acesteia, iar dogma teologică devine axioma politică a societăţii.

- procesul de disociere a ştiinţelor, a celor sociale în special de teologie şi de morala creştină va începe odată cu descompunerea societăţii feudale. Renaşterea prin spiritul său laic şi ştiinţific îşi va pune pecetea asupra evoluţiei tuturor ştiinţelor, inclusiv a celor politice. Gânditori de seamă ai acestei perioade, dar mai ales a perioadei moderne N. Machiavelli, Th. Hobbes, J. Bodin, iluminiştii francezi Voltaire, Montesquieu, Rousseau în lucrările lor social-politice s-au pronunţat pentru individualizarea ştiinţei politice, pentru constituirea ei într-o ştiinţă de sine stătătoare.

Disocierea politologiei, individualizarea ei ca ştiinta de sine stătătoare a început abia la mijlocul secolului al XIX-lea, odată cu creşterea considerabilă a rolului şi locului politicului în domeniul cunoaşterii teoretice şi a practicii sociale. Acest proces de emancipare a ştiinţei politice s-a desfăşurat în două etape:

a) prima la mijlocul secolului al XIX-lea şi a vizat în principal, desprinderea politologiei împreună cu sociologia de celelalte ştiinţe socio-umane;

b) cea de a doua etapă s-a consumat către sfârşitul secolului al XIX-lea şi a constat în separarea ştiinţei politice de sociologie, fenomen asociat şi cu apariţia noului său sens şi conţinut de ştiinţă a studierii politicului şi tot ce tine de acesta.

1857 – la colegiul din Columbia (SUA) apare prima catedră de istorie şi ştiinţe politice având scopul de a cerceta procesele politice americane.

În 1912 se constituie prima catedră de ştiinţe politice în cadrul Universităţii din Londra. Acesta este anul în acre se vorbeşte de apariţia ştiinţei politice ca ştiinţă autonomă.

1954- Eugen Fisher Baling propune termenul de „politologie” ca denumire pentru ştiinţele politice. Se presupune că în acelaşi an, în Franţa, a fost propus acelaşi termen de Andre Therive.

În Romania, nici in perioada interbelica si cu atat mai putin postbelica, politologia nu a existat nici ca disciplină de studiu şi nici ca ştiinţă de cercetare a fenomenului politic. În perioada interbelică politicul era investigat din perspectiva istorică sau sociologică în stransă interacţiune cu acestea. În perioada dominaţiei comuniste, ceea ce se realiza în domeniul politicului era în realitate o îndoctrinare a oamenilor cu ideologia totalitara comunistă. Astăzi în condiţiile refacerii vieţii şi a sistemului politic democratic, a necesităţii formării şi pregătirii cetăţenilor, a racordării învăţământului românesc la cel european şi universal, studiul ştiinţei politice a devenit o necesitate.

1.3. Domeniul politic – obiect de studiu al ştiinţei politice

Societatea privită ca sistem global are la bază gândirea şi acţiunea omului care, pe de o parte, îi da posibilitatea să se autoreflecte şi reflectându-se pe sine, reflectă întregul univers, iar pe de alta parte îi dă posibilitatea să se dezvolte pe linia progresului istoric. Rezultă prin urmare că societatea este singurul sistem global din univers care are capacitatea de a se autoreflecta şi dezvolta.