Istoria Comunismului Românesc - Un Eșec Asumat

I. Absurdistan

Una dintre conditiile esentiale pentru perpetuarea sistemului comunist a fost secretizarea esecului. Realitatea nu trebuia sa fie cunoscuta cu exactitate si nici descrisa corect. Înainte de 1989, a existat un sistem foarte bine pus la punct pentru protejarea informatiei, la care accesul era permis numai initiatilor - adica vîrfurilor partidului comunist. Tot ceea ce nu era permis sa se stie devenea automat secret de stat, protejat de Securitate. Prezenta ei amenintatoare a fost resimtita în toate mediile; ca si în URSS, politia politica comunista din România a trecut la supravegherea tutror celor care, desi nu treceau la actiuni ostile regimului, ar fi putut pur si simplu sa o faca cîndva, pentru ca nu îsi manifestasera adeziunea fata de el (1). Se poate spune astfel ca viata de zi cu zi a românilor curgea, anost si tern, între secret si decret, sub privirea suverana a diriguitorilor regimului. Cît despre acestia, “fiecare la timpul si la locul lui a fost Dumnezeul ce se-ngrijea ce cele mai bune conditii de trai, judeca ce-i bine si ce-i rau în tot ce face omul siindica pîna si gîndurile ce trebuiau sa-i populeze mintea muritorului de rînd”.

Cam asa arata lumea organizata si condusa de comunisti dupa spusele unuia dintre ei, Ion Gheorghe Maurer(2). Dar, atîta vreme cît realitatea contrazicea la tot pasul noua mitologie, trebuia “corectata”, cu ajutorul unui aparat bine pus la puct, bazat pe monopolul impus asupra informatiei. Înainte de 1989, accesul la informatie era permis numai initiatilor - adica vîrfurilor partidului comunist. Esenta puterii lor a constat tocmai în capacitatea de a înlocui adevarul cu ideologia în care credeau sau de care se serveau pentru a domina. Pentru activitistii comunisti, tot ceea ce nu era produs de imensul aparat de propaganda era susceptibil de a deveni subiect tabu, sub pavaza secretului de stat. Atît de mare devenise teama fata de posibila circulatie libera a informatiilor, încît pe lînga Legea 23 din 1971 privind apararea secretului de stat au aparut, la mijlocul anilor ‘80, prevederi din ce în ce mai restrictive. Astfel, pîna si masinile de scris erau sever controlate de Militie, în acelasi regim ca si cel al armelor si munitiilor. Asa a ajuns ca, în ordinea acelei lumi în care existenta se derula apatic între tot mai multe secrete si decrete, singurul lucru cu adevarat viu, adica mobil, energic si dinamic sa fie aparatul de propaganda. De aceea, între institutiile statului un rol extrem de de important la ocupat Consiliul Culturii si Educatiei Socialiste. Inventivitatea malefica a functionarilor acestui Consiliu nu a cunoscut limita. La

începutul anilor ‘80, ei au pus la punct o mica brosura, intitulata Lista cuprinzînd datele si informatiile nedestinate publicitatii(3). Bineînteles lunga lista de secrete era ea însasi secreta., toate exemplare multiplicate la sapirograf fiind înseriate si predate pe baza de semnatura activitstilor partidului din esaloanele locale superioare si redactorilor sefi ai cotidianelor sau revistelor centrale si judetene. Textul brosurii era revazut si adaugit an de an, în functie de deteriorarea situatiei economico-sociale a tarii lista informatiilor secrete devenind tot mai substantiala. Datele enumerate, se arata în preambulul acestui catehism al ziaristilor si propagandistilor, nu puteau fi destinate publicitatii decît în masura în care ar fi aparut mai întîi în documentele de partid sau în cuvîntarile sefului statului.

Citam în continuare din editia din 1983 a brosurii.

Erau deci interzise accesului public datele realizarilor economice, decît cele aparute în documentele oficiale, precum si “veniturile totale reale ale populatiei”, “retributia reala si nominala, veniturile totale si reale ale taranimii, indicele general al preturilor si tarifelor, pensia reala si alocatia medie de stat pentru copii”. De asemenea, partidul nu voia ca tot românul sa cunoasca date legate de calitatea necorespunzatoare a produselor, dimensiunile productiei industriale rebutate sau în cazul agriculturii, costurile productiei agricole pe produse. Constituiau de asemenea secrete de stat datele absolute privind consumul pe locuitor la principalele produse alimentare si nealimentare, gradul de înzestrare cu bunuri de folosinta îndelungata a populatiei si chiar situatia numerica a traficului de calatori. Nu aveam voie sa cunoastem date si informatii privind accidentele de munca, îmbolnavirile în masa, indicatorii asigurarilor sociale de stat, numarul pensionarilor sau al minorilor care necesitau institutionalizare sau îngrijire si nici necesarul de medicamente pentru populatie. Consiliul Culturii si Educatiei Socialiste interzicea, de asemenea, publicarea informatiilor privind raspîndirea rîiei si a paduchilor, ca sa nu mai vorbim de cauzele sociale ale mortalitatii infantile sau de numarul avorturilor, legale ori ilegale. În privinta relatiilor internationale, se avizau pentru publicare doar documentele oficiale ale vizitelor peste hotare, iar la capitolul Alte date nedestinate publicitatii erau trecute statisticile privind criminalitatea, accidentele grave si catastrofele, incluzînd cauzele si consecintele acestora. Asa ca, în România, înainte de 1989, nu se putea întîmpla nimic rau fara voia partidului comunist. Cu alte cuvinte, vorba lui Napoleon dintr-un banc care circula în acei ani, “Daca as fi avut presa din România, nimeni nu ar fi aflat ca am pierdut la Waterloo”.