Orientări în Teoria Relațiilor Internaționale

REALISMUL

- reprezentanţi: Raymond Aron, Edward Hallett Carr, Robert Gilpin, John Herz, George Kennan, Henry Kissinger, Stephen Krasner, Hans Morgenthau, Susan Strange, Kenneth Waltz;

- separă relaţiile internaţionale de arena realităţilor politice interne din fiecare stat; obiectivul realismului politic este apărarea integrităţii teritoriale şi independenţei politice prin respectarea şi aplicarea balansului de putere; balansul de putere reprezintă un vector important pentru predicţia comportamentului statelor din arena internaţională; gruparea statelor se face astfel încât să se poată evita preoponderenţa de putere a unora sau unuia; pus în aplicare, realismul are la bază capacxitatea militară a unui stat precum şi potenţa ştiinţificului; realismul relaţiilor internaţionale prezintă două forme de exprimare:

- realiştii consideră că sistemul internaţional este anarhic, iar relaţiile internaţionale pot fi cel mai bine înţelese prin descifrarea modu¬lui în care puterea este distribuită între state, în ciuda egalităţii legale for¬male, distribuţia inegală a puterii înseamnă că arena relaţiilor interna¬ţionale este -formă a „politicii de putere" (power politics); relaţiile inter¬naţionale reprezintă un domeniu al necesităţii (statele trebuie să obţină putere pentru a supravieţui într-un mediu competitiv) şi al continu¬ităţii în timp; când realiştii analizează schimbarea în sistemul relaţiilor internaţionale, ei se concentrează asupra schimbărilor echilibrului de pu¬tere dintre state şi tind să nu ţină cont de posibilitatea unei schimbări fun¬damentale în dinamica sistemului; adepţii acestei teorii subscriu acestor ipoteze de bază când explorează următoarele probleme:

-sursele principale ale stabilităţii şi instabilităţii în sistemul relaţiilor internaţionale;

-perceperea echilibrului de putere real şi dezirabil între state;

-„comportamentul” marilor puteri unele faţă de celelalte şi faţă de statele mai slabe;

-sursele şi dinamica schimbărilor contemporane în echilibrul de putere.

În literatura de specialitate, unii autori vorbesc despre:

-Realism existenţial – bazat pe desemnarea realităţilor concrete ale statului respectiv în raport cu sistemul internaţional.

-Neorealism – respinge reîntoarcerea la balansul de putere şi propune realizarea unui ansamblu de angajamente de securitate colectivă.

-Funcţionalism structural – conform acestei teorii elementul central îl constituie problema conducerii, a leadership-ului; funcţionalismul structural este fundamentat pe teoria statului hegemonic ce impune ordine în relaţiile internaţionale, nerecurgând la cuceriri; şcoli funcţionaliste:

- Robert Gilpin – subliniază necesitatea stabilităţii hegemonice respingând balansul puterilor; elementul de bază îl constituie forţa statului hegemonic sub toate aspectele; elementul care reglează dispersarea stabilităţii hegemonice este războiul; Gilping consideră că după Westfalia (1648), ciclul imperial a fost schimbat cu principiul balansului de putere pentru a se ajunge, treptat, la -succesiune de hegemonii datorate triumfului statelor în forma naţională; deosebirea dintre stadiile de creştere economică şi statele hegemonice în expansiune a determinat redistribuirea puterii şi dezechilibrul internaţional al factorilor de putere.

- George Modelski – a teoretizat şi adâncit modelul leadership-ului mondial: anarhia ce se produce în sistemul mondial determină perioade stricte de ierarhizare a statelor şi a celor care conduc; puterile hegemonice impun puterea fără cucerire, prin forţa economică, maritimă etc; Modelski propune etape seculare care permit schimbarea actorilor principali de la -etapă la alta.

LIBERALISMUL

- reprezentanţi: Norman Angell, Charles Beitz, Michael Doyle, Francis Fukuyama, David Held, John Hobson, Stanley Hoffman, Richard Rosecrance, Woodrow Wilson, Alfred Zimmer;

- liberalii consideră relaţiile internaţionale ca -posibilă sursă de progres şi transformare teleologică; punând libertatea individuală mai presus de orice, considerând că statul se cuvine să fie oprit de la acţiuni de natură a -submina.

- pe plan intern, puterea statului liberal constituţional este limitată de răspunderea sa democratică faţă de propriii cetăţeni, de nevoia de a respecta cerinţele economiei de piaţă şi normele de drept; liberalii consideră că, în ciuda dificultăţilor pe care le presupune transferul acestor constrângeri la nivel internaţional, ele trebuie instituite pentru a promova stabilitatea atât în raporturile dintre statele suverane, cât şi în interiorul acestora,

- liberalismul (reprezentat de Norman Angell, Woodrow Wilson şi Alfred Zimmern) a fost subapreciat şi considerat -formă de idealism sau utopism de către autoproclamaţii realişti ai vremii. Lui;

- prăbuşirea Uniunii Sovietice, şi deci a comunismului drept concurent global al capitalismu¬lui, le-a asigurat liberalilor contemporani, la sfârşitul secolului al XX-lea, prilejul de a afirma tradiţia intelectuală şi importanţa liberalismului; deşi unele tendinţe contemporane par a confirma teoriile „idealiş¬tilor", liberalismul trebuie să răspundă la noi provocări, pe măsură ce forţele capitalismului global subminează aparenta victorie a democraţiei liberale, la sfârşitul Războiului Rece.

TEORIILE CRITICE/RADICALE

- reprezentanţi: John Burton, Robert Cox, Richard A. Falk, Andre Gunder Frank, Johan Galtung, Vladimir I. Lenin, Andrew Linklater;

- teoreticienii grupaţi în această categorie sunt preocupaţi de sur¬sele inegalităţii structurale, inerente sistemului internaţional, şi de moda¬lităţile în care acestea ar putea fi depăşite;

- inspirându-se adesea din gândi¬rea tradiţională marxistă, dar nelimitându-se la aceasta, ei pun în lumină modul în care relaţiile internaţionale fac posibile, şi tind să ascundă, ine¬chităţile sistemului capitalist global; pornind de la acest fapt, teoreticienii radicali consideră că teoria şi practica nu sunt domenii separate şi autonome de gândire şi acţiune, exprimându-şi nemulţumirea faţă de reformele internaţionale care se limi¬tează la organizarea relaţiilor dintre state, mai ales când se bazează pe capacitatea şi pe voinţa aşa-numitelor mari puteri; de asemenea, criticii consideră că atât realismul cât şi liberalismul servesc men¬ţinerii distribuţiei elementare a puterii şi a bunăstării; în fapt, ei proclamă supremaţia analizei critice privind condiţiile istorice care au condus la insta¬urarea inegalităţii, forţele materiale şi ideologice care -susţin şi potenţialul de a reforma radical sistemul în favoarea unei ordini mondiale mai drepte.