Politica ocupării forței de muncă

I Cap. I Politici

A Politici de ocupare şi de piaţa muncii

sau

Impactul măsurilor active pentru piaţa muncii asupra ocupării şi şomajului

1 Introducere

Majoritatea oamenilor crede că serviciile publice de ocupare sunt responsabile pentru rata şomajului. Această opinie, "oricât ar fi ea de iraţională şi nefondată, este atât de înrădăcinată în mintea oamenilor"1, încât afectează dezvoltarea de servicii şi strategii eficiente şi eficace şi de măsuri active pentru piaţa muncii ale serviciului public de ocupare.

La modul simplificat vorbind, serviciile publice de ocupare şi măsurile active pe care acestea le implementează, influenţează rata şomajului doar într-un mod marginal. Cel puţin pe termen scurt. Impactul maxim pe termen scurt asupra şomajului pe care îl produc rezidă în 1) a ocupa mai repede locurile de muncă vacante (decât s-ar ocupa în absenţa acestor servicii) şi 2) numărul de persoane cuprise în măsuri active care în absenţa acestor măsuri ar fi şomere (doar în cazul în care participanţii la măsuri active nu sunt luaţi în considerare la statistici ca şi şomeri).

Pe termen lung, măsurile active pentru piaţa muncii s-ar putea să aibă o influenţă mai mare asupra ocupării şi asupra şomajului. Dar şi acesta influenţă pe termen lung este mai mult teoretică, depinzând de capacitatea serviciilor de ocupare de a concepe măsurile active şi de a le adresa unor anumite grupuri ţintă formate din anumite persoane. Oricum, este dificil de măsurat şi evaluat acest impact pe termen lung. Rezultatele obţinute în urma cercetărilor nu sunt foarte încurajatoare.

1 Biroul Internaţional al Muncii: Rolul şi organizarea Serviciului de Ocupare,Geneva, 1987, P.67

r

Document de lucru 8

2 Cum pot influenţa politicile guvernamentale ocuparea şi şomajul

în primul rând, când vorbim despre ocupare, trebuie să luăm în considerare două aspecte:

1) volumul ocupării, adică numărul global de ore lucrate (şi plătite) în decursul unei anumite perioade de timp, şi

2) distribuţia acestor ore lucrate pe persoane care vor (sau trebuie) să lucreze.

Primul aspect, volumul ocupării, depinde în principal de cererea globală de bunuri şi servicii, adică de câţi bani dispune şi este dispusă să cheltuiască populaţia pentru bunurile şi serviciile produse sau oferite. în al doilea rând, depinde de procentul de utilizare de forţă de muncă pentru producerea acestor bunuri şi servicii. La rândul lui, procentul de utilizare de forţă de muncă depinde - în afară de alte lucruri cum ar fi tehnologia - de costul relativ al muncii (în comparaţie cu munca automatizată).

Este dificil pentru serviciul public de ocupare şi pentru măsurile active de piaţa muncii să crească această cerere globală. Dacă încearcă acest lucru, va trebui să utilizeze banii altor oameni (taxe sau contribuţii la fondul de şomaj). Nu ar trebui să ignorăm faptul că luând bani de la populaţie, se va reduce în primul rând cererea globală.

Cel de al doilea aspect, distribuirea orelor lucrate la persoanele care doresc să lucreze depinde în principal de:

- legislaţia şi regulamentele care se aplică pe piaţa muncii,

- calificările/ abilităţile forţei de muncă (privite în cel mai larg sens posibil),

- costul relativ al angajării unor persoane care deţin anumite calificări (comparativ cu alte calificări sau în comparaţie cu munca automatizată).

în plus, distribuţia orelor lucrate la cei care doresc să lucreze depinde probabil de transparenţa pieţei muncii, ceea ce înseamnă:

- că angajatorii deţin informaţii despre persoanele pe care intenţionează să le angajeze,

- oamenii cunosc care le sunt oportunităţile precum şi limitările în cadrul pieţei muncii,

sau, cu alte cuvinte, ştiu unde sunt locurile de muncă şi ce condiţii au acestea.

Serviciile publice de ocupare şi măsurile active de piaţa muncii pot avea un impact pozitiv asupra a două din aceste aspecte, şi anume asupra calificărilor persoanelor (dacă măsurile active sunt bine concepute şi se adresează segmentului corespunzător care constituie grupul ţintă) şi asupra transparenţei pieţii muncii.