Politici Europene

Politica regionala a UE – elemente definitorii

Politica regionala a Uniunii Europene cuprinde ansamblul instrumentelor si procedeelor

aplicate în scopul cresterii gradului de coeziune economico-sociala a ansamblului comunitar.

Coeziunea desemneaza acel nivel de convergenta reala între economiile si regiunile unui sistem

aflat în proces de integrare care asigura functionarea optima, echilibrarea si promovarea unei

dezvoltari armonioase în conditii de cost economic si social minim.

Instrumentul principal al politicii de coeziune al UE îl constituie sistemul fondurilor

structurale. Pana in 2006, sistemul a fost format din: Fondul European de Dezvoltare Regionala

(FEDER), Fondul Social European (FSE), Fondul European de Orientare si Garantare Agricola -

sectiunea Orientare (FEOGA-O) si Instrumentul Financiar de Orientare a Pescuitului (IFOP).

Perspectivele financiare 2007-2013 au antrenat si o reforma la nivelul politicii regionale, sistemul

central de interventie fiind format in prezent din: FEDER, FSE si Fondul de Coeziune.

Unificarea fondurilor s-a realizat în 1988 în cadrul primei reforme a politicii structurale

comunitare, numita "Pachetul Delors I". Sistemul are la baza ideea concentarii asupra unui numar

redus de obiective prioritare si coordonarea ansamblului instrumentelor financiare utilizate, în

scopul cresterii eficientei în realizarea coeziunii. În acest scop, au fost definite patru concepte de

baza în utilizarea fondurilor: concentrarea, programarea, parteneriatul si aditionalitatea.

Primul concept se aplica prin concentrarea pe obiective si pe regiuni eligibile stabilite de

Comisie. Prin reforma din 2000, fondurile structurale sunt utilizate pentru realizarea a trei obiective:

dezvoltarea si ajustarea structurala a regiunilor mai putin dezvoltate (obiectiv 1), reconversia

economica si sociala a zonelor aflate în dificultate structurala (obiectiv 2) si adaptarea si

modernizarea politicilor si sistemelor de educatie, formare si ocupare (obiectiv 3). Obiectivele 1 si 2

sunt regionalizate si reprezinta 81,2% din totalul finantarilor (195 miliarde euro pentru perioada

2000-2006). Zonele de eligibilitate se stabilesc în baza unor criterii stricte: PIB pe locuitor, rata

somajului, nivel de educatie si formare,etc. Ansamblul finantarilor structurale se concentreaza pe

aceste zone, pentru a asigura o eficienta sporita masurilor de diminuare a disparitatilor regionale.

Începând cu 2007, conform reformei din 2004, obiectivele devin:

Obiectivul 1: Convergenta (regiuni cu PIB/loc < 75% media EU, efectul statistic, tari cu

PIB/loc < 90% pentru FC)

Obiectivul 2: Competitivitate regionala si ocupare (programe regionale pentru FEADR

si nationale pentru FSE)

Obiectivul 3: Cooperare teritoriala europeana (regiuni frontaliere si regiuni )

Programarea se asigura prin fixarea unor programe de actiune plurianuale, pentru o mai

buna gestionare a proiectelor , o mai buna coordonare si facilitarea continuitatii în finantare.

Parteneriatul urmareste coordonarea eforturilor de coeziune între diversele niveluri de

decizie si actiune: comunitar, national, regional, local. In acest sens, statele membre supun aprobarii

Comisiei planuri de dezvoltare elaborate în parteneriat cu colectivitatile regionale, în care se includ

axele de dezvoltare, actiunile si fondurile de interventie. Ulterior, prin negocieri la nivel comunitar,

Comisia adopta un Cadru Comunitar de Sprijin stabilind orientarile strategice în vederea

coordonarii ansamblului interventiilor structurale. Cadrele comunitare se aplica prin programe

operationale aprobate de Comisie.

Adoptarea principiului aditionalitatii are drept scop evitarea substituirii de catre ajutorul

comunitar a subventiei nationale. Fondurile structurale nu acopera decât o parte din finantarea

actiunilor, asigurându-se astfel o mai buna responsabilizare a diversilor actori implicati.

Desi sistemul fondurilor structurale este cel mai important instrument al politicii regionale,

în procesul coeziunii actioneaza si alte instrumente. Dupa 1993 a fost introdus Fondul de Coeziune

pentru tarile întâmpinând dificultati în îndeplinirea criteriilor de convergenta monetara. De

asemenea, Banca Europeana de Investitii poate fi considerata ca având un rol în politica structurala

regionala, în masura în care 2/3 din împrumuturi au fost acordate pentru proiecte de infrastructura si

de comunicatii în regiunile eligibile cel putin unuia dintre obiectivele prioritare. Nu în ultimul rând,

politicile comunitare contribuie contribuie pe palierele specifice la diminuarea disparitatilor . Este

îndeosebi cazul politicii monetare, a politicilor de unificare a pietei interne, politicii concurentei, a

politicii sociale si a politicii agricole.

Politica regionala este considerata ca având efecte stimulative asupra procesului de

convergenta, în pofida mentinerii unor disparitati importante. Spre exemplu, PIB-ul pe locuitor în

cele mai putin dezvoltate tari membre (Grecia, Spania, Portugalia), a trecut de la 68% din media

comunitara în 1988 la 79% în 1999. Perspectiva extinderii UE spre tarile Europei Centrale si de Est,

ridica însa o serie de întrebari asupra politicilor de coeziune legate mai ales de eficienta politicii

actuale în evitarea Europei cu geometrie variabila si de capacitatea de sustinere financiara a

actiunilor de dezvoltare în zonele cu potential economic redus. În procesul de pre-aderare au fost

adoptate fonduri speciale de asistenta pentru tarile asociate, având drept rol esential pregatirea

acestora pentru participarea la piata interna si aplicarea politicii structurale. Se urmareste evident,

diminuarea riscurilor potentiale de dezintegrare implicate de extinderea Uniunii spre tari cu nivel

scazut de dezvoltare si institutii ineficiente. (pentru detalii privind extinderea, a se citi modulul

„Extinderea Uniunii Europene”)

Fise de sinteza privind politica regionala

Fisa I. ETAPE ÎN EVOLU