Politici Sociale

Imagine preview
(8/10 din 5 voturi)

Acest curs prezinta Politici Sociale.
Mai jos poate fi vizualizat cuprinsul si un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier pdf de 53 de pagini .

Profesor: Prof. univ. dr. Cristian Bocancea

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras, cuprins si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca.

Fratele cel mare te iubeste, acest download este gratuit. Yupyy!

Domenii: Stiinte Politice, Alte Domenii

Cuprins

Capitolul I
STATUTUL PROFESIONAL ŞI ŞTIINŢIFIC AL ASISTENŢEI SOCIALE 2
1. Geneza profesiei de asistent social 2
2. Coordonatele ştiinţifice ale asistenţei sociale 6
Capitolul II
ASISTENŢA SOCIALĂ, DE LA CARITATE LA STATUTUL DE POLITICĂ PUBLICĂ 8
1. Istoria asistenţei sociale 8
2. Sistemul protecţiei sociale în lumea contemporană 12
3. Repere ale politicii sociale în România post-comunistă 15
4. Asistenţa socială – politică publică a medierii 17
BIBLIOGRAFIE 19
Capitolul III
FUNDAMENTELE IDEOLOGICE ALE POLITICILOR SOCIALE 21
1. Construcţia discursului ideologic, de la modern la postmodern 21
2. Ideologia liberală, între filosofia şi practica libertăţii 26
2.1. Cadrele generale ale liberalismului 26
2.2. Marile idei liberale şi proiecţiile lor în practica politică 27
3. Conservatorismul – ideologia libertăţii rezonabile 30
3.1. Sensurile moderne ale conservatorismului 30
3.2. Geneza ideologiei conservatoare 32
3.3. Supoziţiile şi pledoariile conservatorismului anglo-saxon 34
4. Socialismul, de la utopie la “ştiinţă” 37
4.1. Utopia socialistă 37
4.2. Socialismul revoluţionar marxist 40
5. Evoluţia ideologiilor politice în lumea contemporană 43
5.1. Ideologiile politice la începutul contemporaneităţii 43
5.2. Ideologiile epocii interbelice şi postbelice 43
5.2.1. Liberalism şi neoliberalism 45
5.2.2. Creştin-democraţia 46
5.2.3. Conservatorismul postbelic 49
5.2.4. Social-democraţia 50
BIBLIOGRAFIE 52

Extras din document

Capitolul I

STATUTUL PROFESIONAL ŞI ŞTIINŢIFIC

AL ASISTENŢEI SOCIALE

1. Geneza profesiei de asistent social

Existenţa activităţilor asistenţiale şi a demersurilor teoretice vizând acest domeniu (de la filosofie şi teologie, până la ştiinţele socio-umane de factură pozitivistă) este fundamental legată de tensionatul raport practic dintre individ şi societate, ca şi de proiecţiile lui la nivel reflexiv. În “arhitectura” socială, individul se regăseşte întotdeauna ca un element condiţionat de nenumărate instituţii şi structuri normative, începând cu familia şi cutumele ei comportamentale, pentru a termina cu statul şi irezistibila sa ordine politico-juridică; în plan teoretic, dialectica individ-societate prezintă cel puţin trei scenarii ideal-tipice ale relaţiei dintre cele două elemente: fie societatea îl "determină" pe individ, fie individul este prim şi constitutiv faţă de societate, fie relaţia dintre termenii ecuaţiei se prezintă sub forma unei reciprocităţi cvasi-perfecte a condiţionărilor şi/sau determinărilor. Vom întâlni concepţii potrivit cărora omul este, înainte de toate, un proiect şi o libertate; altele îl tratează, dimpotrivă, ca pe expresia unui sistem de acţiune sau ca pe un simplu suport al unei structuri. Realitatea şi imaginea raportului dintre individ şi societate depind de epoca şi de civilizaţia în care ele se construiesc; însă mereu vom avea de-a face cu o ţesătură socială care, deşi acordă uneori marje semnificative de libertate actorului individual, nu îl lasă în afara contextului, a ansamblului.

Toate acţiunile umane sunt regizate social, derulându-se după modele socialmente sintetizate şi sancţionate. Ajutorarea indivizilor şi grupurilor aflate în dificultate se supune şi ea aceleiaşi normativităţi comunitare, aceleiaşi condiţionări contextuale în privinţa stabilirii beneficiarului, a conţinutului şi a manierelor de intervenţie. Acesta este motivul pentru care, într-o organizare academică a teoriei asistenţiale, analiza contextuală este o componentă de primă importanţă.

O astfel de analiză ne arată că, indiferent de epoca istorică şi de arealul cultural, toate comunităţile umane s-au confruntat mereu cu multiple situaţii problematice, pentru care indivizii luaţi în parte nu puteau fi făcuţi răspunzători (cu excepţia celor care, din poziţia de autoritate publică, influenţau negativ ansamblul societăţii); dincolo de optimismul şi progresismul de factură raţionalist-liberală, se poate constata că, de regulă, "omul este sub vremuri", în sensul că multe dintre problemele cu care este obligat să se confrunte sunt generate de insuficienţa resurselor şi inechitabila lor repartiţie, de catastrofele naturale, de conflictele intra- şi intercomunitare, de excesele puterii politice sau, dimpotrivă, de incapacitatea ei de a gestiona binele public etc. Fără îndoială, progresele ştiinţei – materializate în elementele civilizaţiei tehnologice – au condus treptat la ameliorarea generală a condiţiilor de trai ale oamenilor şi au permeabilizat barierele sociale1. Acest fapt incontestabil se oglindeşte în creşterea duratei medii a vieţii, în sporirea gradului de confort, în accesul nediscriminatoriu (cel puţin în principiu) la informaţie şi la celelalte binefaceri ale industrialismului şi

1 După cum remarca José Ortega y Gasset – cu unele accente critice la adresa modernităţii civilizatoare –, începând cu a doua jumătate a secolului al XIX-lea, omul mediu nu mai întâlneşte în calea sa nici un fel de barieră socială. Graţie democraţiei liberale, experimentului ştiinţific şi industrialismului, se creează un nou context de viaţă publică şi privată, mult mai bogată şi mai plăcută. Spre deosebire de oamenii veacurilor premoderne, "omul zămislit de secolul al XIX-lea este, prin efectul pe care îl are asupra vieţii publice, un om diferit de toţi ceilalţi oameni ( ). Pentru vulgum pecus, «vulgul» din toate epocile, «viaţă» însemna, înainte de orice, limită, obligaţie, dependenţă; într-un cuvânt, presiune. Sau, dacă vreţi, opresiune, dar cu condiţia de a nu înţelege prin acest cuvânt numai opresiunea juridică şi socială, dând-o uitării pe cea cosmică. Pentru că aceasta din urmă nu a lipsit niciodată până acum o sută de ani, dată la care începe expansiunea tehnicii ştiinţifice – fizică şi administrativă –, practic nelimitată. Odinioară, chiar şi pentru cel bogat şi puternic, lumea era un tărâm al sărăciei, al dificultăţilor şi al primejdiei. Lumea care îl înconjoară pe omul nou încă de la naşterea sa nu-l obligă să se limiteze la nici un sens, nu-i opune nici un veto, nici o oprelişte, ci dimpotrivă, îi aţâtă poftele, care, în principiu, pot creşte nedefinit. Se întâmplă deci – ceea ce este extrem de important – că lumea din veacul al XIX-lea şi de la începutul secolului al XX-lea, nu numai că dispune de perfecţiunile şi amploarea pe care le posedă de fapt, dar le şi sugerează locuitorilor săi o certitudine fundamentală, că mâine va fi şi mai bogată, mai desăvârşită şi mai amplă, ca şi cum ar beneficia de o creştere spontană şi inepuizabilă" (Revolta maselor, Humanitas, Bucureşti, 1994, p. 83.).

2

postindustrialismului, elemente corelate cu apariţia şi dezvoltarea unor servicii publice în domeniile sănătăţii, educaţiei, transportului şi comunicaţiilor. În ultima sută de ani mai ales (când s-au înregistrat ritmuri exponenţiale ale dezvoltării tuturor palierele vieţii sociale), dincolo de tragicele experienţe ale utilizării tehnologiilor de vârf ca mijloace ale distrugerii şi terorii, putem remarca o creştere fără precedent a preocupării comunităţilor faţă de problemele sociale. Mai mult decât atât, dacă în perioadele istorice anterioare eforturile asistenţiale ale diferitelor organizaţii şi instituţii (fie ale statului, fie ale societăţii civile) erau sporadice şi necorelate, secolul XX a adus cu sine un nou spirit al gestionării socialului, concretizat în constituirea sistemelor naţionale de protecţie socială.

Instituţionalizarea asistenţei sociale şi dobândirea de către aceasta a statutului de funcţie etatică nu a însemnat, desigur, rezolvarea completă şi definitivă a tuturor problemelor umanităţii. Dat fiind faptul că în orice societate structura trebuinţelor şi nivelul aspiraţiilor depind de posibilităţile de satisfacere, "optimul social" va fi o linie de orizont spre care înaintăm mereu, dar care rămâne, totuşi, îndepărtată. Examinând istoria universală, putem observa că rezolvarea unor probleme sociale (cum ar fi, spre exemplu, epidemiile, foametea, analfabetismul, discriminările de tot felul etc.) nu a putut împiedica apariţia altora, mai dificile şi mai cuprinzătoare. Evoluţia societăţii omeneşti a înregistrat practic o "rafinare" a dificultăţilor, odată cu perfecţionarea mecanismelor de intervenţie şi reglaj social. În mod analog, în dimensiune sincronică şi la nivelul indivizilor, dinamica nevoilor şi a aspiraţiilor urmează destul de fidel evoluţia capacităţilor proprii şi a "compensaţiilor" oferite de societate; astfel, satisfacerea unei trebuinţe nu este decât punctul de plecare în proiectarea alteia.

Fisiere in arhiva (1):

  • Politici Sociale.pdf

Alte informatii

suport de curs POLITICI SOCIALE-ASISTENTA SOCIALA