Politologie C6 - Democratia. Regimuri Politice Ne-democratice

Democraţia. Democraţie antică versus democraţie modernă

Termenul “democraţie” este un compus din doi termeni ai limbii greceşti antice: demos = popor; cratos = putere şi s-ar traduce prin “puterea poporului”. Acest termen ar desemna, aşadar, din punct de veder etimologic, un regim politic în care “cei mulţi”, poporul, ar deţine şi exercita puterea politică.

Lucrurile încep să se complice în momentul în care încercăm să identificăm cine este poporul, pe de-o parte, pe de altă parte când încercăm să înţelegem care sunt mecanismele prin care se exercită puterea în acest regim politic.

Trebuie să fim conştienţi de la bun început de o distincţie importantă în folosirea termenului “democraţie”, şi anume distincţia dintre regimul politic din Grecia antică ce purta acest nume şi regimul politic modern democratic: adică între democraţia antică şi cea modernă.

Democraţia antică (diferită de tiranie – conduce unul singur, oligarhie – conduce un grup restrâns, aşa cum erau clasificate regimurile politice atunci) a fost o formă de organizare politică apărut în contextul socio–politic al cetăţilor–stat greceşti. Aceste oraşe-stat au fost entităţi autonome politic, având propria organizare, propria armată, proprii zei, propria cultură, propria identitate, propriile relaţii diplomatice. Dese războaie au avut loc între aceste cetăţi –stat, iar, de obicei, în cazul în care nu erau exterminaţi şi oraşul lor distrus, cei înfrânţi în astfel de războaie erau transformaţi în sclavi. De aceea organizarea socială şi politică avea un rol foarte important pentru fiecare individ, existenţa fiecăruia depinzând în mod direct de supravieţuirea colectivităţii. Interesele comunităţii erau întotdeauna considerate superioare intereselor particulare, individuale. Omul era considerat o “fiinţă socială” prin excelenţă.

Membrii acestor comunităţi sociale organizate în forma cetăţilor–stat nu erau foarte numeroşi (de ordinul a câtorva mii). În democraţiile antice numărul celor care aveau drepturi politice (adică a cetăţenilor) era şi mai redus. Erau excluşi din rândul cetăţenilor femeile, străinii (chiar dacă locuiau în cetetea respectivă întreaga lor viaţă, sau dacă s–au născut din părinţi străini) şi sclavii. Procesul de luare a deciziilor politice era unul colectiv, în sensul în care cetăţenii se adunau în agora (piaţa publică), se delibera public asupra chestiunilor controversate, după care se trecea la vot. Funcţiile publice, magistraturile şi, în general, orice funcţie oficială erau ocupate prin tragere la sorţi, şi prin rotaţie, astfel încât fiecărui cetăţean îi revenea responsabilitatea anumitor sarcini publice. Orice funcţie publică avea o durată limitată (un an de obicei), iar serviciul militar era obligatoriu pentru toţi cetăţenii.

Democraţia antică a fost, aşadar, o democraţie participativă (toţi cetăţenii participau – erau obligaţi de fapt să participe - la procesul de luare a deciziilor politice) sau o democraţie directă.

Democraţiile moderne sunt regimuri politice ce corespund unor condiţii socio–istorice diferite. Deşi denumirea este comună, cele două tipuri de regimuri politice (democraţia antică respectiv democraţia modernă) se deosebesc în mare măsură. În primul rând, în democraţiile contemporane, procesul de luare a deciziilor nu-i include pe toţi cetăţenii, astfel de cazuri fiind destul de rare (cazul referendumului). Nici nu ar fi posibil în condiţiile în care populaţia unui stat modern este de ordinul milioanelor.

De aceea participarea cetăţenilor se face prin reprezentanţi, democraţia modernă fiind o democraţie reprezentativă şi nu una participativă. La intervale regulate de timp cetăţenii îşi aleg prin vot reprezentanţi pe o perioadă limitată. Alegerile populare sunt de fapt forma cea mai puternică de legitimare a democraţiei moderne. Chiar odată aleşi, cei care guvernează fac aceasta respectând un set de legi fundamentale aplicabile tuturor cetăţenilor, inclusiv lor. Schimbarea unei legi se poate face, însă numai în urma unor dezbateri prelungite, fiind necesară o largă majoritate în acest scop, iar, dacă legea respectivă e una importantă, e nevoie de consultarea tuturor cetăţenilor (referendum).