Extras din curs

Istoricul, filozoful şipolitologul francez Alexis Tocqueville îşiavertiza compatrioţii, la începutul anului 1848, într-un discurs fulminant ţinut în Camera Deputaţilor, de pericolul şivalul schimbărilor ce aveau să se abată asupra încercatului continent: “Dormim pe un vulcan nu vedeţi că pământul se cutremură din nou- Suflă un vânt de revoluţie, furtuna e la orizont” În aceeaşiperioadă doi tineri exilaţi germani, Karl Marx şiFriederich Engels, îşiexprimau principiile revoluţiei proletare la care Tocqueville făcea referire, în programul pe care fuseseră însărcinaţi să îl alcătuiască de către Liga Comunistă Germană, publicat la Londra, în 24 februarie 1848, în limbile franceză, engleză, italiană, flamandă şidaneză, sub titlul de Manifestul Partidului Comunist.

Revoluţia europeană din anii 1848-1849, prevăzută de eminentul gânditor politic francez, a fost cel mai important eveniment unitar, pe care l-a consemnat istoria, în perioada anilor 1815-1914. Au existat o mulţime de revoluţii mai mari şimai pline de succes în lumea modernă, dar nici una nu s-a răspândit mai rapid, mai profund şimai cuprinzător, trecând peste frontiere şichiar peste oceane. Statutul său istoric provine din înţelegerea sa ca un proces general european, chiar dacă au persistat “diferenţe naţionale” semnificative, datorate premiselor zonelor geo-politice foarte variate. Cu o forţă deosebită s-a manifestat ideologia naţională. De la Atlantic la Dunărea de Jos, din Danemarca până în Sicilia, se vor ciocni forţe revoluţionare şicontrarevoluţionare şise va manifesta asaltul victorios al “Congresului de la Viena” (Sfintei Alianţe) împotriva Europei cuprinse de valul revoluţiei. Această primă revoluţie potenţial globală ( a cărei influenţă directă poate fi detectată în insurecţia de la Pernambuco din Brazilia- 1848 şicâţiva ani mai târziu în îndepărtata Columbie) a fost de două tipuri, în funcţie de ordinea în care au fost înscrise în program doleanţele democratice sau cele naţionale. Totodată, este singura revoluţie care a afectat în Europa, atât părţile dezvoltate, cât şipe cele înapoiate ale continentului. A fost, în acelaşitimp, cea mai răspândită şicea mai puţin plină de succes dintre revoluţiile de acest gen. La mai puţin de 6 luni de la izbucnire, înfrângerea ei universală era previzibilă, iar la mai puţin de 18 luni toate regimurile (cu excepţia unuia - Republica Franceză) pe care le-a răsturnat fuseseră restaurate. Această “Primăvară a popoarelor” s-a dovedit a fi foarte departe de a reprezenta punctul de cotitură, pentru o Europă doritoare de schimbare. Pentru aceasta, anul 1848/1849 rămâne izolat, o uvertură, dar nu o operă principală, o poartă pentru o perioadă care avea să fie dominată de marile imperii doritoare de menţinere a echilibrului politic, dar şio perioadă a apariţiei unor state naţionale independente.

La originea valului revoluţionar de la 1848 s-a aflat o criză economică complexă, dar şio dorinţă din ce în ce mai puternică de afirmare naţională.

În Franţa şiparţial în Sicilia şila Viena, s-au desfăşurat revoluţii democratice, care au urmărit fie lărgirea şiadâncirea cadrului politic democratic al statului, fie instaurarea acestuia. În Europa dintre Rin, Gurile Dunării, Marea Baltică şiSudul Italiei s-au desfăşurat revoluţii cu caracter predominant naţional. Aici drepturile şilibertăţile naţionale, precum şiproblemele specifice regimurilor feudale târzii (absolutismul monarhic, privilegiile şiinegalitatea juridică a cetăţenilor, lipsa libertăţilor şidrepturilor individuale şipolitice, marea proprietate agrară şicondiţia servilă a ţăranului etc.) au cerut înlăturarea structurilor sociale şipolitice feudalo-absolutiste, modernizarea societăţii şistatului prin instaurarea libertăţilor şidrepturilor cetăţeneşti fundamentale şipromovarea independenţei şiunităţii naţionale de sisteme de guvernare constituţional – parlamentare.

Frământările politico-sociale din Europa anilor 1848-1849 se delimitează după densitatea şicaracterul lor, în trei zone:

a) Prima, în care s-au desfăşurat revoluţiile propriu-zise (Franţa, Confederaţia Germană, Italia, Imperiul Austriac, Principatele Române);

b) A doua, în care au avut loc încercări de revoluţie sau tulburări pe cale de a se transforma în insurecţii (demonstraţia pentru vot universal din aprilie de la Londra, insurecţia cu caracter republican din mai de la Madrid, Sevilia şiBarcelona, răscoalele din sud-estul Irlandei din luna iulie);

c) A treia, unde sub influenţa mişcărilor revoluţionare s-au impus legi constituţionale cu profund caracter liberal (Belgia, Elveţia, Olanda, Danemarca).