Relații internaționale - școli, curente, gânditori

Realismul

Realismul dintre state are loc între state în absenta unui guvern mondial, sistemul international fiind astfel definit ca fiind anarchic, iar relatiile internationale pot fi cel mai bine întelese prin descifrarea modului în care este distribuita puterea. Pentru ca puterea între state este distribuita inegal, realistii definesc scena mondiala ca fiind o forma a politicii de putere (power politics).

Realistii analizeaza scena internationala folosind urmatoarele criterii:

" Care sunt sursele principale ale stabilitatii si instabilitatii dintre state?

" Care este echilibru de putere real si dezirabil între state?

" Cum ar trebui sa se comporte Marile Puteri una fata de celelalte si fata de statele mai slabe?

" Care sunt sursele si dinamica schimbarilor contemporane în echilibrul de putere?

Raymond Aron

O abordare corecta a teoriei si practicii politice consta în recunoasterea unor valori politice diferite si adesea incompatibli si prin urmare a existentei si competitiei diferitelor interpretari, ideologii divergente care privilegiaza unele din aceste valori în defavoarea celorlalte.

Considera ca relatiile internatioanel stau în umbra razboiului , care nu este o posibilitate permanenta, doar ca legitimarea violetei pentru asigurarea scopurilor statului este comuna tuturor statelor si ca nu poate fi monopolizata asa cum fusese în cadrul statului.

Statele se influenteaza unele pe altele în funtie de:

" Epoci diferite

" Constrângeri materiale ale spatiului (geografie), populatiei (demografia) si resurselor (economia)

" Factorii morali care provin din stilul statelor de a fi si de a se comporta

Teoria internationala trebuie sa încerce sa nu privilegieze vreuna dintre aceste categorii, ci sa le îmbine pe toate trei într-o încercare istorica de a trasa procesele de schimbare si de continuitate în timp în intereactiunea acestor factori. El critica exagerarile care s-au facut în directia acordarii unei importante preponderente influentei factorilor de mediu sau a teoriei marxist-leniniste a imperialismului economic. Pentru Aron, principala cauza a razboiului este rivalitatea traditionala.

Edvard Hallett Carr

E.H.Carr, în lucrarea sa The Twenty Years' Crisis critica studiul relatiilor internationale de pâna la el afirmând ca ele s-au bazat pe un set de idei care ele însele erau produsul unui anumit echilibru de putere, în care Marea Britanie a jucat un rol dominant. Astfel, studiul relatiilor internationale a fost dedicat efortului de a produce pacea la nivel international pe baza unor norme si principii care erau de fapt limitate la experienta istorica a politicii si economiei interne din Marea Britanie si nu puteau fi puse în aplicare la nivel international într-o lume divizata în state diferite atât sub aspectul puterii cât si al pozitiei fata de status quo -ul international. Cele mai importante norme erau armonia naturala a intereselor si securitatea colectiva.

Carr afirma ca exista o antiteza între realism si utopie în relatiile internationale bazate pe o serie de dihotomii pe care le postuleaza: voninta libera contra determinismului, relatia dintre teorie si practica, intelectualul contra birocratului, morala contra politicii. Carr transforma dihotomia într-o antinomie între politica si morala, în care a doua este subordonata primei pentru a avea impact. Date fiind astfel de presupuneri, realismul si utopismul sunt lipsite de substanta, fiecare fiind folosit pentru corectarea celuilalt.

Robert Gilpin

Principala preocupare a lui Gilpin urmareste explicarea aparitiei si schimbarea sistemelor de state prin intermediul optiunii teoriei rationale. El distinge trei tipuri de schimbari în relatiile internationale. Schimbarea prin interactiune se refera doar la schimbarea relatiilor interstatale în cadrul dat al echilibrului de putere. Schimbarea sistemica se refera la guvernarea generala a sistemului, la numarul marilor puteri si la schimbarea identitatii puterilor dominante. Aceste schimbari se produc de obicei în urma unui razboi, în cadrul sistemului care implica atât provocari la adresa distributiei de putere existente, cât si încercari de a o mentine. Schimbarile sistemelor, cele mai importante schimbari, se refera la transformarea fundamentala a actorilor si prin urmare a naturii sistemului per se .

Modelul schimbarii sistemice a lui Gilpin se bazeaza pe o serie de ipoteze cu privire la state pe care el le deduce din teoria microeconomica a alegerii rationale. Aceasta teorie este utilizata pentru a postula o teorie ciclica a schimbarii în sistemul international, care consta în 5 enunturi principale:

Un sistem international este stabil (adica în echilibru) daca nici un stat nu considera ca schimbarea sistemului este profitabila.

1. Un stat va încerca sa schimbe sistemul international daca beneficiile asteptate depasesc costurile presupuse.

2. Un stat va cauta sa schimbe sistemul international prin expansiune teritoriala, politica si economica pâna când costurile marginale ale unei viitoare schimbari sunt egale sau mai mari decât benefiicile asteptate

3. Odata ce se ajunge la un echilibru între costurile si beneficiile unei viitoare schimbari (si expansiunea este atinsa), costurile economice de mentinere a status quo -ului tind sa creasca mai repede decât capacitatea economica de a sustine status quo- ul.

4. Daca dezechilibrul din sistemul international nu este solutionat, sistemul se va schimba si se va stabili un nou echilibru care va reflecta redistributia puterii.