Securitatea și problema păcii și a războiului

Analiza profunda si detaliata a problemei securitatii, nu se poate realize fara o raportare la problema pacii si a securitatii. O asemenea raportare este necesara, caci in functie de raspunderea acestuia se se poate stabili daca lumea contemporana se afla intr-o situatie de stabilirea echilibrului, de securitate sau dimpotriva a conflictelor, tensiunilor locale, zonale, regionale, interne, interstatale sunt in masura sa puna in pericol stabilitatea, echilibrul, pacea.

Notiunea de pace este, in general definite, ca acea stare a unei comunitati umane caracterizata prin absenta razboiului. Ea are in vedere lipsa violentei, a fortei, natura principiilor si valorilor, pe care se statueaza relatiile din interiorul comunitatilor sau dintre comunitati si state.

Problema pacii si a razboiului i-a preocupat pe ganditori inca din antichitate, ganditori ca Aristotel, Platon, Cicero, Cezar, s-au referit in lucrarile lor sau in demersurile politice la problema pacii si a razboiului, a consecintelor acestora, a impactului sau asupra progresului social. Gandirea renascentista care dorea sa impuna vietii sociale, in special relatiilor internationale, principia si valori noi, a fost si ea preocupata de problema pacii si a razboiului. Acum apare si prima lucrare dedicate acestora : Erasmus de Rotterdam cu lucrarea “Despre Razboi si Pace”.

Erasmus de Rotterdam se ridica impotriva razboiului, pe care-l pune in afara regulilor, vazandu-l ca pe o piedica impotriva progresului, a dezvoltarii sociale, de aceea va dezvolta o teorie a pacii, instaurarea ei urma a se face prin metode utopice. Instaurarea pacii era vazuta ca un compromise intre conducatori si condusi.

Hugo Grotius la randul sau a fost si el preocupat de problema pacii si a razboiului, careia i-a dedicate o lucrare aparte despre “Pace si Razboi”. El este considerat creatorul dreptului international, excluzand razboiul ca un mijloc de rezolvare a diferendelor, a conflictelor dintre tari.

Emanuel Kant este primul care incearca sa faca legatura intre pace si democratie, aratand ca democratia fara pace nu se poate instaura, pacea este o caracteristica a democratie. In lucrarea sa “Pacea Eterna” sustine ca democratia de tip liberal este singura care poate inlatura razboiul sis a instaureze pacea.

Problema securitatii si a pacii nu poate fi rupta de razboi, prinm razboi, in general, se intelege lupta armata organizata, dusa fie intre state sau fie intre putere si clase, grupuri sociale, acesta fiind razboiul civil. La baza cauzelor razboaielor au stat intotdeauna interesele sociale, economice, strategiile politice si militare. De cele mai multe ori acestea au fost ascunse sub diverse pretexte, precum: religia, nationalismul, etc.

Problema razboiului a caracterului sau, evidentiaza ca a preocupat ganditori si practicanti politici. Razboiul a fost privit si acceptat de o parte din ganditori, aducand argumente in favoarea acestuia, dar si negat si repudiat.

O prima mare campanile in favoarea razboiului, in legitimitatea si justificarea acestuia s-a realizat, in perioada crearii sistemul colonial. Razboiul era vazut ca ceva benefic, ce tine de progres, accentuand rolul civilizatiei al metropolelor in raport cu colonia. Insasi precursorii liberalismului si ai conservatorismului au incercat sa prezinte razboiul ca un fenomen normal, necesar societatii.

Thomas Hobbes precursor al liberalismului, considera ca razboiul ar fi ceva natural, ar tine de natura umanitatii “ca omul prin nastere ar fi predispus violentei”.

Pangermanismul a incercat sa justifice declansarea primului razboi mondial; se va alatura si el acestuia, vazand in el un stimulator ar progresului. Ideologii rasismului sunt cei care au facut apologia razboiului de pe principia rasiale. Acestia considerau razboiul ca ceva normal, divin, singurul capabil sa impuna ordinea, sa asigure evolutia progresului, insanatosirea morala si spirituala a poporului.

Atat liberalismul cat si conservatorismul s-au pus in slujba razboiului facand apologia acestuia, in functie de interese politice, militarea, strategice, economice.

Teoria marxista a avut fata de problema pacii si a razboiului o atitudine contradictorie. Ea a analizat si interpretat problema pacii si a razboiului de pe principiile luptei de clasa ale proletariatului. Era de accord cu razboiul atunci cand acesta se lega de realizarea obiectivelor si sarcinilor proletariatului.