SUA interbelică

SUA s-a angajat in razboi la 6 aprilie 1917 dupa ce Congresul aprobase propunerea presedintelui facuta in acest sens. In actiunile militare propriu zise SUA s-a implicat cand a inceput sa sprijine razboiul antisubmarine purtat de Marea Britanie impotriva Germaniei. Sprijinul militar, material si financiar acordat de SUA Antantei a schimbat raportul de forte pe frontal de vest si a contribuit “la incheierea razboiului in noiembrie 1918, un an mai devreme decat estimasera planificatorii militari aliati”.

Implicarea armatei americane in razboi nu a afectat teritoriul SUA. SUA a fost principalul furnizor al Aliatilor, ceea ce a stimulat si a impulsionat economia Americana. America nu mai avea datorii externe, din contra, trebuia sa primeasca de la Aliati.

Dupa razboi, economia Americana a trecut printr-un process de retehnologizare. Masinile cu aburi au fost inlocuite si s-au introdus forme noi de organizare a muncii. Cele mai mari cresteri s-au inregistrat in ramurile constructiei de automobile, petrol, carbine si otel; s-a ridicat cifra exportului.

Societatea Americana a mai fost framantata de o stare xenofoba (impotriva strainilor), de cateva atentate si de crearea a doua partied comuniste. In decembrie 1918 Congresul a votat al 18-lea amendament la Constitutie, potrivit caruia in toate statele uniunii, la un an de la ratificare, se interzicea fabricarea, transportarea si vanzarea bauturilor alcoolice. Prohibitia, in scurt timp, a stimulat aparitia si dezvoltarea unor puternice retele de contrabanda si grupuri criminale.

Sub aspect politic, Wilson reusise in anii razboiului sa-si intareasca autoritatea in raporturile cu Congresul, si statele din componenta federatiei. Dorinta lui Wilson ca SUA sa se angreneze intr-o politica mondialista nu a fost acceptata de majoritatea americanilor. Dupa revenirea din Europa, presedintele a inaintat Senatului Tratatul de la Versailles pentru ratificare. Avea de infruntat un nucleu de adversary : Henry Cabot Lodge, presedintele Comitetului senatorial pentru afaceri externe, a prezentat o declaratie in numele a 37 de senatori republicani care precizau ca vor respinge Tratatul si nu vor vota pentru Societatea Natiunilor.

S-a declarat o batalie politica. Pentru a-si sustine punctual de vedere, presedintele Wilson s-a adresat opiniei publice americane in cadrul unui bositor turneu de cuvantari. Oboseala acumulata in perioada anterioara si extenuarea la care s-a supus i-au afectat grav sanatatea. La 23 septembrie si 2 octombrie 1919, presedintele a suferit doua atacuri de apoplexie care i-au povocat o paralizie si dificultati serioase de vorbire

Cu toate eforturile depuse de presedinte, Congresul a respins ratificarea Tratatului de la Versailles, ceea ce a insemnat esecul “Wilsonismului”. Desi era lipsit de o parte a calitatilor fizice, presedintele nu a fost suspendat din functie, poate si pentru ca sondajele aratau clar ca Partidul Republican va castiga alegerile din 1920.

Woodrow Wilson a ramas in constiinta americanilor ca unul dintre cei mai culti presedinti, cu o pregatire intelectuala exceptionala.

Alegerile din 1920. Conventia Nationala a Partidului Republican l-a desemnat, dupa al 10-lea balotaj pe Waren Gamalier Harding, senator de Ohio, care a fost sprijinit de H.C.Lodge si de magnatii petrolului.Vice-presedinte a fost ales Calvin Coolidge.

Tema principala abordata a fost implicarea sau neimplicarea SUA pe plan international. Candidatul republican s-a pronuntat pentru “izolationism”, impotriva Societatii Natiunilor si pentru revenirea la “vremuri normale”, care a atras foarte mult masele. Beneficind si de sprijinul femeilor care au votat pentru prima data, echipa Partidului Republican pentru Casa Alba a obtinut Victoria.

Administratia Warner Gamalier Harding (1921-1923)

In traditionalul discurs de inaugurare a mandatului, presedintele Harding s-a referit, in esenta, la necesitatea restabilirii ordinii de constructie si restaurare, cu alte cuvinte, la o stare normala.

Presedintele Harding a inclus in Cabinet personalitati puternice cunoscute si apreciate, precum Charles Evans Hughes la Departamentul de Stat, Herber Hoover la Comert si miliardarul Andrew W. Mellon la Finante.

Chestiunile cel mai urgente pe care Administratia Harding le-a avut de solutionat dupa instalare au fost cele externe. S-a declarat oficial incetarea starii de razboi cu Germania si la 25 august 1921 SUA au incheiat Trataul de pace cu aceasta tara. SUA nu au participat la activitatea Societatilor Natiunilor, dar au urmarit cu atentie evenimentele europene, date fiind marile interesele economico-financiare pe care le aveau pe continent. De altfel, in afara de Uniunea Sovietica, SUA au avut relatii cu majoritatea statelor europene, inclusiv cu cele din Europa Rasariteana.

Administratia Harding a fost preocupata de problema inarmrilor navale, de reglementarea interselor sale din Extremul Orient, chestiuni abordate la Conferinta de la Washington (12 noiembrie 1921- 6 februarue 1922).

In politica interna, Administratia Harding a creat facilitati pentru marile companii. Pentru cresterea capitalului investit, secretarul de stat pentru Finante a redus, impozitele pe venituri.

La cererea industriasilor au fost modificate in sens protectionist tarifele vamale la fier si otel. Regimul Harding a fost caracterizat ca “placut liberal”. Administratia nu fost lipsita de confruntari cu problemele sociale. Una dintre cele mai grave a fost cea a minerilor, au intrat in greva si circa 500 000 de feroviari.

Scena politica a fost insa marcata de afacerile legate de vanzarea bunurilor tarii. Disparitia unor inalti demnitari si sinuciderea altora au fost efectul afacerilor de coruptie derulate de personaje din anturajul presedintelui.

La 2 august 1923 presedintele Harding a murit la San Francisco.

Conform Constitutiei SUA, in cazul decesului presedintelui, vice-pesedintele preia functia. Dupa depunerea juramantului, chiar in casa parinteasca de la Vermont, presedintele Coolidge s-a intalat la Casa Alba. Era al 29-lea locatar al resedintei sefului statului federal si al Guvernului de la Washington.