Teorie politică, știință și filosofie politică - doctrine politice

1.Precizări terminologice

Precizarea obiectului unei ştiinţe în general şi în mod deosebit al unei ştiinţe sociale, cum este cazul politologiei, este o problemă extrem de dificilă, complexă şi care presupune un permanent proces de definire şi redefinire. Dificultatea acestui proces decurge din complexitatea şi dinamica vieţii politice contemporane, din marea explozie informaţională, precum şi din apariţia a numeroase ştiinţe de studiu a societăţii, n special a disciplinelor de graniţă cu politicul. Stabilirea obiectului de studiu al ştiinţei politice impune precizarea unor elemente preliminare cum ar fi: domeniul său distinct de studiu; noţiunile, categoriile, conceptele procesele şi legităţile specifice cu care aceasta operează; funcţiile îndeplinite în domeniul cunoaşterii, a interdisciplinarităţii şi mai ales practica socială; locul pe care respectiva ştiinţă îl ocupă în sistemul ştiinţelor sociale şi politice; utilitatea şi eficienţa sa socială.

Obiectul de studiu este fenomenul politic. Acest concept tinde să distingă politicul social, economic sau politic. Termenul de POLITICĂ este echivoc şi are sensuri multiple pentru a traduce cele două cuvinte englezeşti:

- POLICY - o concepţie sau acţiune a unui individ, grup sau guvern.

Un prim sens al termenului desemnează programul, metoda de acţiune sau acţiunea unui individ referitoare la problemele unei colectivităţi. „Nu poate exista nici o comunitate, oricât de mică, de primitivă ar fi ea, în care şi pentru care să nu apară permanent probleme pe care, pe o treaptă superioară de dezvoltare, suntem obişnuiţi să le numim probleme politice. Ne este imposibil să dăm o definiţie, să fixăm într-un mod abstract-formal graniţele unde începe şi respectiv încetează politica. Gottfried Keller spunea, cu o anumită îndreptăţire la un moment dat, că, de fapt, totul este politică.”

- POLITICS - se aplică domeniului în care rivalizează sau se opun diversele politici.

Sensurile cuvântului POLITICĂ deşi sunt diferite se leagă unul de altul. Politicile definite în calitatea lor de programe de acţiune se confruntă cu alte politici. Programele de acţiune nu sunt în mod necesar consensuale şi nici riguros contradictorii.

Există mai multe definiţii care pot fi aplicate termenului de POLITICĂ, acestea chiar trecute în revistă cu pretenţii de exhaustivitate (integrale) - acest lucru nu înseamnă ieşirea din echivoc.

Un alt profil al echivocului conceptului se datorează întâmplării că acelaşi cuvânt se referă simultan la realitatea şi conştiinţa acelui fapt. Se vorbeşte despre politică pentru a desemna conflictele dintre partide. Politică desemnează domeniul şi cunoaşterea pe care o avem despre acest domeniu.

Un al treilea echivoc şi conform opiniei lui Aron Raymond rezultă faptul că denumim prin acelaşi termen în sector particular din ansamblul social şi pe de altă parte ansamblul social observat dintr-un anumit domeniu.

Cele trei forme de echivoc sunt inteligibile şi bine întemeiate:

- politică program de acţiune şi politică domeniu se leagă una de alta pentru că domeniul lor este locul unde se opun programele de acţiune.

- politică realitate şi politică cunoaştere se leagă şi se intercondiţionează întrucât cunoaşterea este parte integrantă a realităţii însăşi.

- politică sistem şi politică aspect: prima conduce la politică aspect care înglobează colectivitatea în întregul ei dat fiind că acest sistem parţial exercită asupra ansamblului colectivităţii o influenţă dominantă.

Politică este conform tradiţiei etimologice ceea ce grecii numeau „regimul cetăţii” adică modul de organizare al conducerii caracterizat ca fiind caracteristic modului de organizare al colectivităţii în ansamblul lor. Conform acestei definiţii aproape orice poate fi considerat ca fiind de natură politică. „Politica este un complex universal al totalităţii sociale, dar ea este un complex al praxisului şi anume al praxisului nemijlocit ” Putem spune că orice putere care îşi are expresia privilegiată în acţiune) este o putere politică. În acest sens, Duverger spunea în « Sociology de la politiques » că ştiinţa politică înglobează studiul tuturor sistemelor de relaţii inegalitare. Conform acestui autor o trăsătura esenţiala a societăţii umane este aceea că influenţă, dominarea, puterea şi autoritatea sunt prezente pretutindeni în ciuda diverselor forme de camuflaj.

Există forme de etichetare a politicianului (şi implicit a politicii) concepute într-o cheie interpretativă explicit negativă. Politica, spune Albert Camus, este „o virtute pentru valeţi”, în vreme ce Eugen Ionesco crede că „politica este, poate, Diavolul”. În această interpretare figura intelectualulului şi cea a politicianului se află în opoziţie ireconciliabilă: „Misiunea celui numit intelectual este, într-un anumit sens, opusă celei a politicianului. Opera intelectualului aspiră, deseori în zadar, la lămurirea cât de cât a lucrurilor, în vreme ce aceea a politicianului, dimpotrivă, constă în a le face mai confuze decât sunt. A fi de stânga sau de dreapta înseamnă a alege una dintre nenumăratele moduri care se oferă omului pentru a deveni imbecil: într-adevăr, amândouă sunt forme de hemiplegie morală. ( ) politica se grăbeşte să stingă luminile, pentru ca toate pisicile să devină gri.”

O figură distinctă în aceste cadre face filosoful structuralist Michel Foucault, care spunea că greşeala teoriei politice contemporane este aceea de a fi obsedată de personajul suveranului. În acest sens el propune „o filozofie politică ce să nu fie construită în jurul problemei suveranităţii, deci a legii, deci a interdicţiei; trebuie să tăiem capul regelui, iar acest lucru n-a fost în că împlinit în teoria politică.”