Extras din document
Teoria sistemelor si a comunicarii a fost initiata de catre Bertananffy, initial având aplicatii doar în
domeniul biologiei. Ulterior, aceasta teorie si-a gasit o vasta aplicabilitate în cele mai variate domenii ale
stiintei. Conceptul de sistem este întâlnit atât în lingvistica, dar si în fizica, matematica, sociologie.
În general, printr-un sistem se întelege un ansamblu de obiecte oarecare între care exista o serie de
relatii. Obiectele alcatuiesc elementele sistemului, iar relatiile constituie structura sa. Ex: sisteme
planetare, sistemul numerelor naturale, o intreprindere etc.
Ceea ce se afla în afara unui sistem constituie mediul acelui sistem.
Sistemul poate fi caracterizat prin doua metode: metoda cutiei albe si metoda cutiei negre.
a). Metoda cutiei albe. Sistemul este caracterizat punându-i-se în evidenta elementele si structura.
Metoda este posibila în cazul sistemelor simple, a caror structura contine un numar redus de relatii (de
exemplu am putea caracteriza o familie enumerând persoanele care îi apartin si relatiile de rudenie dintre
ele).
b). De cele mai multe ori exista sisteme complexe, ale caror structura este dificil de pus în evidenta.
În aceste situatii se apeleaza la metoda cutiei negre.
În acest caz, sistemul este luat ca un întreg unitar, fara a-l analiza în componente si se tine seama
doar de interactiunea sistem-mediu, care este reprezentata prin parametri:
- actiunea mediului asupra sistemului este determinata prin parametrii de intrare;
- actiunea sistemului asupra mediului este determinata prin parametrii de iesire.
Parametrii sunt variabili în timp, astfel încât la un moment dat, un parametru are o valoare
determinata, sau altfel spus, fiecarui moment îi corespunde o singura valoare a parametrului. Spunem ca
valoarea parametrului care caracterizeaza un sistem este functie de timp.
Ansamblul valorilor parametrilor unui sistem la un moment dat constituie starea sistemului
respectiv.
Din aceste aprecieri rezulta ca la fiecare moment, un sistem se afla într-o stare determinata si
totodata, prin trecerea timpului, un sistem trece dintr-o stare în alta.
În interactiunea sa cu mediul, un sistem emite în mediul sau semnale – luminoase, sonore, olfactive
etc. Aceste semnale sunt specifice unei anumite stari, astfel încât odata cu schimbarea starii, se schimba si
semnalele lansate de catre sistem.
Totodata, semnale sunt în strânsa legatura cu structura cea mai profunda a sistemului.
Se remarca, dintre alte sisteme, cele cu autoreglare, capabile de autoorganizare. Acestea au
posibilitatea ca din starile posibile la un moment dat, pot intra într-o stare anume. Ele au capacitatea de asi
alege starea. Ele au intentionalitate.
Master: Mass-media si relatii publice. Tehnici de redactare
ANALIZA SEMIOTICA A COMUNICARII prof. Ionel Narita
3
Întrucât sistemele dotate cu intentionalitate îsi pot alege între anumite limite starea la un moment dat,
iar semnalele emise de ele sunt în strânsa legatura cu starea aleasa, ele pot emite în mediul lor semnale în
mod intentionat.
Reprezinta o dificultate actuala recunoasterea sistemelor dotate cu intentionalitate.
S-ar putea recunoaste un atare sistem daca are capacitatea sa intre în stari cu probabilitate mica astfel
încît schimbarile produse mediului de catre asemenea sistem sunt de multe ori neasteptate. De exemplu,
daca ne aflam în fata unei structuri a carei probabilitate sa se produca în chip natural e foarte redusa, cum
ar fi o tablita de lut cu anumite însemne pe ea, trebuie sa presupunem ca în spatele acestora se afla
actiunea unei intentii/intentionalitati.
Un sistem dotat cu intentionalitate poate sa emita secvente de semnale pe care sa le puna în
corespondenta cu stari proprii sau cu stari ale altor sisteme.
Corespondenta dintre semnalele emise si alte stari decât cele care produc semnalele respective se
numeste conventionalitate. Ex: Când cineva striga “Ajutor!!!”, cel care receptioneaza aceste sunete nu se
va întreba daca ele sunt consecinta unei voci grave sau ascutite, ci le va pune în corespondenta cu o
situatie de pericol în care se afla emitentul, deci cu o alta stare decât cu cele responsabile cu emiterea
strigatului (comunicarii nevoii de ajutor).
Acest proces de emitere intentionata a unor segvente de semnale de catre un sistem numit
emitent sau sursa, semnale care corespund în mod conventional cu anumite stari sau sisteme si care
sunt receptate si interpretate de catre un alt sistem numit receptor, se numeste COMUNICARE.
Observam aspectul foarte important, conform caruia nu orice interactiune între sisteme poate fi
considerata comunicare, ci doar acelea în care sunt prezente componentele intentionalitate si
conventionalitate.
Pentru a se reprezenta si analiza comunicarea, au fost concepute diferite modele de comunicare, cel
mai important fiind modelul matematic sau cibernetic, care apartine lui Claude Shannon si W.Weaver.
Cei doi au descompus comunicarea în urmatoarele elemente: un sistem emite semnale – emitentul;
aceste semnale, pe baza unei conventii sau a unui anume cod, alcatuiesc un mesaj care este transmis
printr-un canal catre un alt sistem capabil sa îl receptioneze, sa îl decodifice si sa îl interpreteze, adica sa
puna în evidenta mesajul, numit receptor.
Preview document
Conținut arhivă zip
- Analiza Semiotica a Comunicarii - Curs 2 - Teoria Sistemelor si a Comunicarii.pdf