Analiza semiotică a comunicării - curs 7 - exprimarea

Exprimarea

Exprimarea este proprietatea pe care o au expresiile de a avea un anumit înteles. Expresiile pot fi

folosiite fie pentru a fixa un anumit înteles, fie a atribui înteles altor expresii, sau pentru pune în evidenta

sau analiza întelesul altor expresii.

O prima forma a exprimarii este folosirea expresiilor pentru fixarea întelesurilor.

Prin întelesul unei expresii se întelege functia semiotica a expresiei respective. De exemplu, numele

au functia de a fixa un obiect. Asadat întelesul numelor este acelasi cu denotatul sau semnificatia lor.

Termenii au rolul de a fixa un sens, astfel încât întelesul termenilor consta în sensul acestora.

Observam ca întelesul unei expresii este acelasi cu parametrul intentional al expresiei respective. De

aceea, întelesul expresiei este întotdeauna intentionat si nu natural. De aici rezulta ca una si aceeasi

expresie poate fi folosita cu orice înteles dorim. Cu alte cuvinte, ca utilizatori ai unui sistem semiotic,

avem libertatea deplina de a fixa printr-o expresie orice înteles. În cazul numelor, întelesul este complet

arbitrar, asa ca un nume precum Alexandru poate fi folosit pentru a fixa orice obiect dorim (fie om,

animal, munte etc.). În cazul termenilor, întelesul lor nu este complet arbitrar deoarece termenii alcatuiesc

sisteme, dar în interiorul acestor sisteme putem folosi orice termen dorim. Datorita acestei libertati de

expresie apare fenomenul polisemiei, care consta în faptul ca una si aceeasi expresie poate avea

numeroase întelesuri. Pe de o alta parte, polisemia poate sa fie întâmplatoare sau sistematica. Atunci când

este întâmplatoare, întelesurile diferite nu au nici o legatura unele cu altele. De exemplu, expresia

„broasca” este folosita atât pentru a fixa un sens : „mecanism al usii”, cât si pentru a fixa un alt sens:

„animal”. În cazul polisemiei sistemice, întelesurile diferite ale aceleiasi expresii sunt legate unele de

altele. De exemplu: gâtul omului sau gâtul sticlei.

Pe de alta parte, polisemia poate sa fie conventionala sau conversationala. În cazul celei

conventionale, întelesurile diferite ale aceleiasi expresii sunt acceptate de catre întreaga comunitate si sunt

trecute în dictionare. Atunci când consultam un dictionar, putem vedea ca pentru o singura expresie exista

de multe ori zeci de întelesuri. Polisemia conversationala priveste întelesuri care apar spontan în utilizarea

expresiilor si care nu sunt cuprinse/ precizate în dictionar.

De exemplu: „perla” :

Secretara mea este o perla.

=> nu se are în vedere întelesul conventional, ci cel conversational

Tipuri de întelesuri si fixarea lor

Întelesul sau obiectele sunt fixate prin intermediul unui nume sau prin descriptii definite. Sensurile

sunt fixate prin intermediul termenilor sau descriptiilor. Pentru a fixa un sens conversational se folosesc

diferite procedee, care poarta numele de figuri semantice. Prin intermediul acestora putem saa obtinel noi

Master: Mass-media si relatii publice. Tehnici de redactare

ANALIZA SEMIOTICA A COMUNICARII prof. Ionel Narita

20

întelesuri conversationale, pornind de la sensuri conventionale , folosind anumite criterii. Pricipalele figuri

semantice sunt: comparatia, metafora, metonimia si sinecdoca.

Prin intermediul comparatiei un anumit sens este precizat sau comparatia specifica sensul fixat

printr-ul anumit termen.

De exemplu: „rotund ca o portocala” => un anumit tip de rotund

Prin metafora fixam sensuri noi pe baza asemanarii. Asemanarea poate sa priveasca diferite aspecte,

de aceea deosebim mai multe tipuri de metafore. Putem avea:

- metafore care privesc forma (de exemplu „ac de cusut” sau „ac de brad” – pornind de la

asemanarea cu acul de cusut)

- metafore coloristice („statueta de bronz” si „culoare de bronz” => fixeaza un nou sens pornind de

la coloristica materialului)

- metafore auditive – care privesc sunetele („urletul lupului” – sens direct, si „urletul vântului” –

sens metaforic, se speculeaza asemanarea sonora)

Metonimia este figura semantica prin care obtinem noi sensuri pe baza contingentei, a vecinatatii sau

a legaturilor cauzale dintre sensurile respective („sala de clasa” si „clasa de elevi” => sensuri diferite care

au o legatura spatiala între ele; elevii care sunt în sala de clasa)

Sinecdoca este figura semantica prin care fixam noi sensuri pe baza raportului paarte-întreg. De

pilda, prin intermediul unui termen care fixeaza o parte, putem sa fixam si întregul. De exemplu, atunci

când folosim termenul „capete” în loc de „vite” sau termenul de „acoperis” în loc de „casa”