Comunicare în Afaceri

Cursul 1 – 06.03.2006

Elemente introductive

I. Comunicare – notiuni de baza

II. Evolutia si seminificatia terminologiei de comunicare

III. Particularitatile comunicarii

IV. Definitiile date comunicarii

V. Procesul de comunicare

VI. Elemente ale procesului de comunicare

VII. Forme de comunicare

I. Pt. oricare activitatea, indiferent de natura acesteia, comunicarea e o componenta esentiala, o stare de spirit si totodata un instrument de actiune. Pt. oricare activitate comunicarea poate fi privita ca o „cale spre intelegere”, dar poate reprezenta si o perpetua sursa de conflicte.

Comunicarea in general poate fi privita ca fiind performanta individului de a descifra sensul, seminificatia, conotatia si denotatia legaturilor ce se stabilesc intre oameni.

in general poate fi privita ca fiind performanta individului de a descifra sensul, seminificatia, conotatia si denotatia legaturilor ce se stabilesc intre oameni.

Comunicarea e esentiala in derularea oricaror activitati cu atat mai mult in cadrul activitatilor economici. De ex.: managerii din Marea Britanie aloca cca. 60% din timpul lor pt. comunicarea cu subordonatii, iar cei din SUA, 70-80%. Acest lucru e o consecinta a faptului ca nu rareori intregii strategii manageriale costisitoare esueaza tocmai datorita unor neintelegeri care pot aparea pe parcursul comunicarii. Toate definitiile date comunicarii, indiferent de scolile de gandire carora le apartin sau orientarilor in care acestea se inscriu, subliniaza faptul ca comunicarea se caracterizeaza prin trasaturi distincte:

- comunicarea e procesul de transmitere de informatii, idei, opinii, fie de la un individ sau grup la altul.

- comunicarea e un atribut al speciei umane.

- nici un fel de activitate, incepand de la activitatile caracteristice rutinei cotidiene pana la activitati complexe, desfasurate in cadrul organizatiei, nu pot fi ocncepute in afara procesului de comunicare. Plecand de la aceasta, profesorul Ion Dragan spunea ca comunicarea a devenit astazi un concept universal si atotcuprinzator pt. ca astazi totul comunica.

II. Cuvantul de „comunicare” provine din punct de vedere etimologic din latinescul „comunnis” = a pune in acord, a fi in legatura, a fi in relatie cu alta persoana. Totodata, termenul mai inseamna si a transmite ceva cuiva

Desi cuvantul e de origine latina, primele preocupari pt. comunicare le-au avut grecii. Pt. acestia, arta cuvantului, maiestria de a-si construi discursul pe care il exprimau in pietele publice era o conditie indispensabila a statutului de cetatean.

Primele elemente concrete de teoria comunicarii apar inca din sec. VI i.Hr. in lucrarea lui Carox din Siracuza, intitulata „Arta comunicarii”. Romanii preiau aceste cai de comunicare de la greci si elaboreaza primul model al sistemului de comunicare.

In Evul Mediu, o data cu dezvoltarea rolului Bisericii si cu dezvoltarea drumurilor comerciale, o data cu aparitia primelor formatiuni statale, comunicarea, ca si proces, devine mai importanta. Epoca moderna marcheaza o explozie in dezvoltarea comunicarii, progresul stiintific si tehnic favorizeaza extinderea comunicarii atat intre indivizi cat si intre comunitatile din care faceau parte.

III. Particularitatile procesului de comunicare sunt:

a) comunicarea are rolul de a-i pune pe oameni in legatura unii cu ceilalti in mediul in care acestia evolueaza.

b) in cadrul procesului de comunicare, prin continutul mesajului se urmareste realizarea unor anumite scopuri si transmiterea unor semnificatii.

c) oricare proces de comunicare are o tripla dimensiune; astfel avem o comunicare exteriorizata, reprezentata de actiunile verbale si nonverbale cu interlocutorii, regasim metacomunicarea – comunicarea ce se intelegere dincolo de cuvinte si apoi intracomunicarea – comunicarea realizata de fiecare individ cu sine.

d) oricare proces de comunicare se desfasoara intr-un anume context, deci are loc intr-un spatiu psihologic, social, cultural, fizic sau temporar, cu care se afla intr-o relatie stransa de interdependenta.

e) procesul de comunicare are un caracter dinamic datorita faptului ca oricare comunicare, odata initiata, are o anumita evolutie, poate schimba atat sensul comun, cat si pozitia persoanei implicate in acest proces.

f) procesul de comunicare are un caracter ireversibil (odata transmis un mesaj, acesta nu poate fi oprit in drumul sau spre destinatar). Ne referim la comunicarea verbala.

g) in situatii de criza, procesul de comunicare se desfasoara intr-un ritm mai alert si are o sfera mult mai larga de cuprindere.

h) semnificatia data unui mesaj poate fi diferita atat pt. partenerii actului de comunicare (emitent si receptor), cat si pt. diferiti receptori, daca mesajul se adreseaza mai multor persoane.

i) oricare mesaj folosit in comunicare are un continut manifest si un continut latent (acesta are semnificatii mai profunde decat continutul manifest al mesajului).

IV. Dictionarele franceze definesc termenul de comunicare ca fiind convergent cu semnificatia expresiei „punerea in comun”. Dictionarul explicativ al limbii romane da 3 definitii comunicarii:

- o instiintare, aducere la cunostinta.

- contact verbal realizat in interiorul unui grup sau colectivitati.

- o prezentare sau o ocazie ce favorizeaza schimbul de idei.

Plecand de la aceste definitii ale comunicarii, putem realiza o definitie mai complexa ca: „acel mod de interactiune psiho-sociala a oamenilor realizat intr-un limbaj articulat sau prin alte coduri in vederea transmiterii unei informatii.”

Alti specialisti definesc comunicarea ca fiind un sistem (sursa) ce influenteaza starile sau actiunile altui sistem (tinta), receptorul alegand din multitudinea semnalelor primite pe acelea care transmise prin canalul de comunicare leaga sursa de receptor.