Comunicare interculturală

1.OBIECTUL DE STUDIU. SCURT ISTORIC AL DEZVOLTĂRII DISCIPLINEI COMUNICARE INTERCULTURALĂ

1.1. Obiectul de studiu

Ca domeniu distinct al ştiinţelor comunicării şi cercetare sistematică aplicată, comunicarea interculturală are o istorie relativ recentă, începând cu cea de a doua jumătate a secolului XX, când în SUA au fost iniţiate studii şi aplicaţii privitoare la contactele dintre americani şi indivizi sau grupuri aparţinând unor culturi diferite de cea americană.

Obiectul de studiu al disciplinei comunicare interculturală există din cele mai vechi timpuri ale istoriei şi civilizaţiei omenirii, când indivizi şi grupuri din culturi diferite au interacţionat, în diverse contexte şi din diferite motive. În ce priveşte cultura europeană, asemenea contacte au avut loc încă din Antichitatea greco-romană, fie sub forma unor schimburi economice, comerciale şi implicit cultural-artistice, fie sub forma, mai agresivă, a războaielor de cucerire de teritorii, populaţii, culturi străine. În aceste forme, contactele interculturale au continuat în epocile istorice următoare: în Evul Mediu când, având ca suport cultura greco-romană, care asimilase deja o serie de caracteristici, influenţe ale culturilor orientale, s-au conturat principalele caracteristici ale culturii europene moderne; în Renaştere, când a avut loc descoperirea „Lumii Noi” de către conchistadorii spanioli şi s-au pus bazele imperiilor coloniale de mai târziu.

Dacă în trecut ocaziile şi actele concrete de comunicare între reprezentanţi ai unor culturi diferite implicau o relativ redusă parte a populaţiei lumii, în epocile modernă şi contemporană realităţile, situaţiile, consecinţele acestor procese de comunicare au crescut, în mod spectaculos, ca frecvenţă şi complexitate. Acest lucru a fost şi este posibil mai ales datorită progreselor ştiinţifice şi tehnice din domeniul telecomunicaţiilor, transportului şi, nu în ultimul rând, datorită apariţiei şi evoluţiei „noilor media” din secolul XX : radioul, televiziunea, Internetul. Acestea au făcut posibilă acea societate planetară multiculturală, „The Global Village”, despre care vorbea Marshall McLuhan în scrierile sale, devenite azi clasice pentru istoria teoriilor comunicării media. Prin intermediul mass-media, al celor audio-vizuale în mod special, ale căror transmisii prin sateliţi acoperă astăzi practic întreg globul, oameni din cele mai îndepărtate părţi ale lumii pot fi, în timp real şi în acelaşi momente, martori direcţi ai unor evenimente care se petrec oriunde în lume. La aceşti factori ce favorizează comunicarea interculturală azi, se adaugă fenomenul globalizării, cu baza sa economică şi implicaţiile în toate sectoarele şi domeniile vieţii sociale, politice, culturale, precum şi turismul.

1.2. Scurt istoric al dezvoltării disciplinei

După cel de al doilea Război Mondial, în SUA au apărut preocupări de studiu a ceea ce a devenit, în deceniile următoare, disciplina comunicare interculturală , din necesităţi practice de a pregăti cetăţeni americani pentru contactele efective cu indivizi din grupuri etnice sau culturale străine. Iniţial, guvernul american începuse să evalueze problemele cu care diplomaţii lor se confruntau în culturile gazdă şi s-a constatat că, în mare măsură, dificultăţile rezultate din aceste situaţii concrete se datorau necunoaşterii specificului cultural şi a regulilor de comunicare ale unor culturi mai mult sau mai puţin diferite de cea americană. Astfel, în 1946, guvernul SUA a înfiinţat Institutul pentru Serviciile Străine, cu scopul de a pregăti ofiţeri pentru acţiuni cu membri din alte culturi.

Unul dintre precursorii acestei discipline, Edward T. Hall , împreună cu unii asociaţi ai săi în cercetările interculturale , antropologi ca Ray Birdwhistell, George Trager şi alţii, au lucrat şi în cadrul institutului amintit , alături de cercetători ai unor domenii şi discipline conexe. Încă din acea perioadă, s-a conturat caracterul interdiciplinar al studiilor interculturale, care reunesc contribuţiile şi rezultatele unor cercetări din variate domenii ale ştiinţelor socio-umane, precum : antropologie, sociologie, psihologie, lingvistică, istorie, arte vizuale, etnologie, ştiinţe politice şi economice, relaţii internaţionale ş.a. Începând cu anii 1970, constituirea unor grupuri şi asociaţii interesate de comunicarea interculturală, introducerea în curricula majorităţii universităţilor americane a cursurilor de studiu şi pregătire interculturală, apariţia unor lucrări şi a unor publicaţii specializate au contribuit la conturarea statutului şi specificului disciplinei în cadrul mai general al celor de comunicare.