Strategii didactice - delimitări metodologice

1.1. Problema strategiilor didactice în literatura de specialitate

Literatura de specialitate evidenţiază diferite abordări ale strategiilor didactice, dintre care le prezentăm pe cele mai importante: „tehnologii pedagogice” ; „metode generale”, care condiţionează reuşita instruirii ; „ansamblu de decizii ”, care trebuie să fie adecvate fiecărei situaţii concrete ; „modalităţi de programare” a activităţii de instruire ; „rezultat al interacţiunii mai multor procedee” angajate în realizarea obiectivelor propuse ; „model de corelare a metodelor”, stabilit în funcţie de formă de organizare a procesului educaţional .

Strategia didactică rezumă o dublă opţiune pedagogică: o opţiune asumată pentru un anumit mod de combinare a metodelor, procedeelor, mijloacelor de învăţământ, formelor de organizare a învăţării, adică pentru un tip de tehnologie pedagogică; o opţiune angajată pentru un anumit mod de abordare a învăţării prin problematizare, euristica, algoritmizare etc.

Strategia didactică în contextul primei opţiuni a constituit obiectul cercetărilor ştiinţifice atât al unor autori din ţările europene. O contribuþie deosebita la dezvoltarea conceptului de „strategie didactică” au adus: K.Anderson, P.Chiffer, M.Meer, B.Skiner (S.U.A., Anglia, Germania), G.Vaideanu, I.Cerghit (România), M.Mahmutov, V.Guzeev, M.Klarin, V.Bespalko (Rusia), V.Mândâcanu, D.Patrascu, Vl.Guþu, Vl.Pâslaru s.a. (Republica Moldova). Deşi autorii nominalizaţi nu au o viziune unică privitor la natura strategiei didactice, acest fenomen totuşi poate fi considerat drept „o maniera” de abordare a problemei învăţământului, necesară pentru realizarea obiectivelor, ca o paradigmă a procesului educaţional, care asigură formarea competenţelor şi atitudinilor elevilor .

G.Văideanu abordează problema strategiilor didactice de pe poziţii sistemice şi le defineşte ca „ansamblul metodelor, mijloacelor, experienţelor de învăţare, prin intermediul cărora profesorul proiectează, realizează şi evaluează procesul educaţional în contextul obiectivelor, conţinutului şi situaţiilor didactice”

V.Guţu evidenţiază trei niveluri interconexe ale strategiilor didactice:

1. Nivelul general pedagogic: strategia didactica ghidează întregul proces educaţional în unitatea de învăţământ. În cazul dat strategia didactică poate fi privită ca sinonim al noţiunii „sistemul didactic”, care include ansamblul obiectivelor, conţinuturilor, mijloacelor şi metodelor de învăţământ, algoritmul activităţii subiecţilor procesului educaţional.

2. Nivelul didacticii particulare: strategia didactica la acest nivel reprezintă ansamblul de metode si mijloace privind atingerea obiectivelor proiectate în cadrul unei discipline

3. Nivelul modular (secvenţial): strategia didactica la acest nivel reprezintă realizarea tehnologica a unor secvenţe ale procesului educaţional (strategia dezvoltării înţelegerii după auz, strategia evaluării competenţelor comunicative etc.).

În acest context este necesar de constatat ca strategia didactică nu este nici teoria instruirii ,nici metodologia predării-învăţării unei discipline concrete. În calitate de sistem pedagogic strategia didactică poate fi aplicată în cadrul oricărui obiect de studiu. În acelaşi timp, nu există o strategie didactică unică pentru realizarea obiectivelor pedagogice. Diversitatea strategiilor didactice este determinată de concepte educaţionale si de tipologia obiectivelor practice. Deosebirea dintre didactica generala, didactica particulara si strategia didactica (tehnologia) consta în expresivitatea elementelor: stabilirea obiectivelor, finalităţilor, algoritmizare, integritate, management, conexiunea inversă. Dacă elementele indicate în cadrul strategiilor didactice sunt mai relevante, atunci în cadrul didacticii generale si în cel al didacticii particulare ele se evidenţiază nepronunţat sau lipsesc în general.

Strategia didactică reprezintă, astfel, „o forma specifica si superioara a normativităţii pedagogice”, care asigura „reglarea unui întreg proces”. Ea integrează „un ansamblu de procedee şi metode orientate spre producerea unuia sau mai multor obiective determinate, realizabil în anumite condiţii de coerenţa interna, compatibilitate si complementaritate a efectelor” .

În plan funcţional-structural, strategia didactica este un model de acţiune exemplară,

concretizat la nivelul deciziei manageriale a profesorului, care evidenţiază faptul ca o singură metoda nu poate rezolva, practic, toate procesele contradictorii ce apar din motive obiective şi subiective. Aceasta abordare presupune atragerea în jurul unei „metode de baza” – impuse datorită capacităţii sale de a activiza la maximum comunicarea, de a stimula cel mai mult cunoaşterea, de a angaja la maximum creativitatea pedagogica – si a altor metode, care amplifica procedura tehnologica a deciziilor luate în condiţii de schimbare continua a raporturilor dintre profesor si elev

în cadrul procesului educaţional. Strategia didactica preia, de regula, denumirea de „model de baza”, aleasa în mod special pentru: a respecta natura sarcinii didactice incluse în proiectul didactic (de ex., o situaţie –problema : solicită strategia problematizării), a reduce câmpul de tatonare în care acţionează uneori profesorul şi elevul prin operaţii de încercare si eroare, ajustare şi revenire la soluţia iniţiala, a spori gradul de probabilitate în atingerea obiectivelor proiectate. Activitatea de prospectare pedagogică , necesară pentru localizarea strategiei didactice în jurul unei „metode de baza”, implica elaborarea unor tehnologii de acţiune reprezentative, bazate pe o structura funcţionala globală, integrală si deschisă, „echivalentă cu organizarea unei înlănţuiri de situaţii de învăţare prin parcurgerea cărora elevul îşi însuşeşte materia de învăţat” . Proiectarea strategiilor didactice în viziunea lui Sorin Cristea valorifică două căi de acţiune:

1) acţiune teoretică, ce presupune dezvoltarea prin integrarea mai multor procedee si metode într-o „metoda de baza”;

2) acţiune practica, bazata pe stilul pedagogic al profesorului si resursele inovatoare .

Strategia didactică în viziunea lui Vl.Guţu poate fi reprezentată prin intermediul a trei aspecte:

1. Aspectul ştiinţific. Strategia didactica este parte componenta a ştiinţelor educaţiei.

2. Aspectul descriptiv. Strategia didactica este descrisa ca un algoritm al procesul educaţional şi ca un ansamblu al obiectivelor, conţinuturilor, metodelor si mijloacelor interactive.

3. Aspectul acţional. Realizarea procesului tehnologic propriu-zis, funcţionarea tuturor mijloacelor: instrumentale, metodologice, pedagogice . În corespundere cu abordările analizate distingem următoarele elemente de strategii didactice:

1. Baza conceptuala.

2. Conţinutul: -obiectivele : generale, de referinţă şi operaţionale; unităţile de conţinut .