Teoria Comunicării

Obiective

Orientarea în universul comunicarii, întelegerea mecanismelor

procesului de comunicare, familiarizarea cu principalele directii de

cercetare asupra domeniului si cu cele mai importante modele ale

comunicarii propuse de teoreticieni. Un alt obiectiv este inventarierea

tipurilor de comunicare, cu insistenta asupra celor care intereseaza în

mod special profesia de jurnalist. Studentul este informat în legatura cu

functiile comunicarii (în legatura cu functiile mass-media, cu cadrul

psihologic, actorii procesului de comunicare si efectele comunicarii de

masa).

I. Comunicarea

Universul comunicarii a fost cercetat de lingvisti, antropologi,

psihologi si psihiatri, filosofi ai culturii, ingineri, sociologi. Din aceste

perspective diferite au rezultat definitii diferite (mai mult de 120).

În Dictionarul explicativ al limbii române (DEX) comunicarea

are urmatoarele sensuri: „a face cunoscut, a da de stire, a informa, a

spune” Definitia comporta ideea de proces si de relatie cognitiva.

Cuvântul comunicatie, cu sensul de legatura, contact, este atestat

în limba româna din anul 1715. În prezent comunicatia priveste latura

tehnica, mijloacele oferite de tehnologii, iar comunicarea se refera la

procesul în sine, cu implicatiile lui psiho-lingvistice si sociale.

Dupa Denis McQuail (Comunicarea, 1999), verbul a comunica

se refera de obicei la actiunea de a transmite un mesaj despre ceva,

cuiva, care este receptorul.

Comunicarea are ca scop întelegerea mesajului si un raspuns

care poate fi alt mesaj sau o actiune.

Primii profesionisti interesati de problemele comunicarii au fost

lingvistii, iar prima lucrare fundamentala despre comunicarea lingvistica,

148

datorata lui Ferdinand de Saussure (1857-1913) dateaza de la începutul

secolului XX.

Una dintre primele contributii psihologice si sociologice în studiul

comunicarii a fost Psihologia multimilor (1895) a lui Gustave le Bon.

Pe tot parcursul secolului XX s-au dezvoltat în diferite centre cercetari

tot mai diverse si aprofundate privitoare la comunicare, mai ales în

legatura cu aparitia si evolutia unor noi mijloace de comunicare:

cinematograful, radioul, televiziunea s.a.

Subcapitolul 1.2. din volumul Teoria comunicarii si anexele 1 si

2 prezinta principalele directii si etape în evolutia cercetarilor asupra

comunicarii. Numele autorilor cercetatorilor mentionati se vor cauta în

Dictionar de comunicare (Sultana Craia, Bucuresti, 2001) în sectiunea

„Personalitati, scoli, institutii”). Ele sunt importante si trebuie retinute

pentru ca fac parte din cultura comunicarii. A se citi mai ales Scoala

de la Palo Alto si Scoala de la Frankfurt.

Comunicarea a evoluat o data cu comunitatile umane. Pe masura

ce individul si grupurile au dobândit capacitati sporite si pe masura ce

nevoile sociale s-au diversificat, comunicarea a urmat mai multe etape:

1. Etapa semnelor si a semnalelor corespunde unui stadiu de

dezvoltare incipient, fiintelor preumane, cu memorie redusa, incapabile

de vorbire si cu un creier neevoluat. Comunicarea se realizeaza

prin gesturi, expresii ale fetei, unele articulate, ca în cazul primatelor.

Comunicarea nu depaseste înca lumea animala.

2. Etapa vorbirii si limbajului este legata de aparitia Omului de

Cro Magnon, cu capacitate craniana mai mare, capabil sa utilizeze

surse si simboluri, sa clasifice, sa abstractizeze, sa analizeze si sa

sintetizeze. La acest nivel apare limbajul articulat. Aceasta evolutie a

durat mai multe mii de ani.

3. Etapa scrisului. Evolutia gândirii si dezvoltarea societatilor

umane au facut necesare comunicarile durabile sau la distanta, fixate pe

un suport (piatra, lut, papirus, materiale textile). Dupa ce unele

civilizatii au utilizat sisteme pictografice, altele au parvenit la scrierea

fonetica, reprezentând un sunet printr-un semn. Diverse culturi au creat

diverse alfabete, dintre care cele mai simple sunt cel grec si cel latin.

4. Epoca tiparului. Nevoia de eficienta în comunicarea scrisa, o

data cu alfabetizarea unui numar tot mai mare de oameni a determinat

cautarea de solutii de multiplicare a unui text prin mijloace mecanice.

149

Inventarea tiparului, în secolul al XV-lea, în Europa, a reprezentat

începutul unei noi etape în comunicarea umana, facând posibila

circulatia mult mai intensa a cunostintelor si permitând accesul la

lectura al unui numar mult mai mare de oameni.

5. Etapa mijloacelor de comunicare în masa a început în ultima

parte a secolului al XIX-lea si a continuat în secolul XX în legatura cu

inventiile care au permis transmiterea la distanta a sunetului si imaginii.

Evolutia comunicarii de masa a produs transformari psiho-sociale

si, în prima jumatate a secolului XX, s-a dezvoltat o noua

disciplina, sociologia comunicarii, interesata de efectele acesteia

asupra societatii.

Accesul maselor la cinematograf, radio, televiziune si mai recent

la noile media a determinat cercetarea fenomenelor legate de impactul

mass-media asupra individului, grupurilor si maselor.

Orice schimb de informatii în cadrul unei comunicari implica un

limbaj care reprezinta un sistem de semne (sonore, grafice, simbolice,

gestuale). Limba este un limbaj, adica un sistem de comunicare format

din sunete articulate, specific oamenilor, prin care acestia îsi exprima

gândirea si sentimentele.

Urmariti definitiile termenilor limba si limbaj în Dictionar de

comunicare si observatia relatiei dintre gândire, limba si realitate în

reprezentarea grafica din volumul Teoria comunicarii (p. 21).

Limba permite împlinirea tuturor trebuintelor umane reprezentate

sub forma unei piramide cu cinci niveluri de psiho-sociologul

american Abraham Maslow. (Teoria comunicarii, p. 23).

Comunicarea printr-o limba sau printr-un limbaj genereaza un

mesaj (ansamblu de informatii prezentate într-o forma simbolica).

Mesajele pot fi:

Daca în cazul comunicarii în cadrul unei culturi limba este un

instrument eficient, în cadrul comunicarii între indivizi sau grupuri

apartinând unor culturi diferite limba este o bariera. Traducerea, care este

o comunicare de grad secund (decodând semnificatiile dintr-o limba si

recodându-le în alta nu este o solutie suficienta).