Dezvoltarea Dintelui

Procesul de dezvoltare a dintelui are loc ca urmare a interacţiunilor epitelio-mezenchimale, mai concret în urma interrelaţiilor care se produc între epiteliul oral şi mezenchimul subjacent.

Deşi fiecare dinte în parte constituie o unitate anatomică individualizată, procesul de dezvoltare este în esenţă identic pentru toţi dinţii, atât din dentiţia temporară, cât şi din dentiţia permanentă.

Termenul generic utilizat pentru a caracteriza dintele în dezvoltare este de germene dentar. Uneori însă se întâlneşte şi denumirea de mugure dentar, pe care o vom evita, din cauza suprapunerii cu denumirea primului stadiu de dezvoltare a dintelui.

Pentru a sistematiza şi facilita înţelegerea noţiunilor, ne vom referi la etape de dezvoltare şi stadii de dezvoltare.

Etapele dezvoltării se succed în dinamică, iar în anumite momente se suprapun parţial, nefiind restricţionate la o anumită etapă, ci continuându-se de-a lungul a mai multor etape histologice. În acest context, considerând dezvoltarea un proces continuu, în realitate nu se pot stabili limite de demarcaţie nete între etape/stadii.

Prezentarea în dinamică a procesului de dezvoltare include următoarele etape de referinţă: iniţierea, proliferarea, histo şi morfodiferenţierea, apoziţia. Primelor trei etape le corespunde câte un stadiu al germenelui dentar: stadiul de mugure, de capişon şi de clopot. Denumirea stadiilor are la bază morfologia pe care o capătă structura epitelială a germenelui dentar. Pentru a patra etapă, unii autori consideră ca şi corespondent tot stadiul de clopot, alţii introduc noţiunea de stadiu de coroană.

Secvenţialitate în procesul de dezvoltare a dintelui:

• iniţierea – stadiul de mugure;

• proliferarea – stadiul de capişon;

• histo şi morfodiferenţierea – stadiul de clopot;

• apoziţia – finalizarea stadiului de clopot, formarea coroanei.

Procesul de dezvoltare a dintelui include, după formarea coroanei, formarea rădăcinei şi, în paralel, structurarea ţesuturilor de suport care realizează ancorarea dintelui la nivel mandibular.

1. FORMAREA COROANEI

1.1. INIŢIEREA. STADIUL DE MUGURE

1.1.1. Banda epitelială primară

Cavitatea orală primitivă (stomodeumul) este tapetată de un epiteliu stomodeal, suprajacent unui ţesut conjunctiv de tip embrionar.

Epiteliul stomodeal are origine ectodermică şi este format din două-trei straturi celulare, bogate în glicogen; stratul bazal prezintă celule prismatic înalte, iar stratul superficial – celule aplatizate.

Ţesutul conjunctiv de tip embrionar (ţesutul mezenchimal) are origine în crestele neurale, motiv pentru care este denumit şi ţesut ectomezenchimal. Între cele două ţesuturi există o membrană bazală continuă.

La nivelul stomodeumului, în ziua 37 de dezvoltare i.u., apar pe locul viitoarelor arcade dentare două benzi epiteliale continue şi groase, în formă de potcoavă. Fiecare bandă este denumită bandă epitelială primară. Apariţia ei este atribuită nu numai activităţii proliferative a epiteliului stomodeal, ci şi unei schimbări în modalitatea de dispunere a celulelor în diviziune. Fiecare bandă epitelială primară se subdivide rapid într-o lamină vestibulară şi o lamină dentară.

Lamina vestibulară, prin proliferarea, mărirea şi degenerarea celulelor care o formează, realizează, în ectomezenchimul subjacent, un spaţiu liber ca o adâncitură, orientat facial sau bucal faţă de lamina dentară. Acest spaţiu liber este de fapt vestibulul oral, localizat între viitorul obraz/viitoarele buze şi viitoarea arcadă dentară.

Lamina dentară prezintă zone individualizate de activitate proliferativă, evidenţiabile în regiunea viitoarelor procese alveolare sub forma unor conglomerate epiteliale orientate în interior, înspre ectomezenchim. Conglomeratul epitelial poartă denumirea de mugure epitelial. Mugurele epitelial este separat de celulele mezenchimale/ectomezenchimale printr-o membrană bazală distinctă.

1.1.2. Germenii dentari

Se formează astfel, în săptămâna a şasea – a opta i.u., la locul corespunzător poziţiei viitorilor dinţi deciduali, 20 de germeni dentari care protruzionează în ectomezenchim. În perioadele ulterioare vor apare şi cei 32 de germeni dentari pentru dinţii permanenţi.

În ariile de dezvoltare a germenilor dentari apar zone independente cu densitate capilară crescută şi sunt prezente terminaţii nervoase. Germenii dentari pentru dentiţia permanentă au aceeaşi origine ca şi cei pentru dentiţia deciduală, respectiv banda epitelială primară. Germenii dentari ai incisivilor, caninilor şi premolarilor permanenţi se formează în urma proliferării laminei dentare, într-un punct comun cu germenii dentari deciduali. Rezultatul constă în apariţia elementelor iniţiale componente (mugure epitelial, condensare a ţesutului mezenchimal/ectomezenchimal subjacent) cu localizare linguală faţă de germenii dentari deciduali corespondenţi.

Deoarece molarii permanenţi nu au corespondenţi deciduali, germenii lor dentari nu iau naştere după acelaşi model. Când maxilarele sunt suficient de dezvoltate, lamina dentară se continuă posterior, sub epiteliul de tapetare a mucoasei orale, adâncindu-se în ectomezenchimul subjacent. Această expansiune posterioară duce la constituirea germenilor dentari pentru molarul 1, 2 şi 3. Dinţii permanenţi succesionali se formează între săptămâna a douăzecea i.u. şi luna a zecea postnatal, iar molarii permanenţi între săptămâna a douăzecea i.u. (molarul 1) şi anul 5 de viaţă (molarul 3).

1.1.3. Recombinări şi interacţiuni epitelio-mezenchimale în etapa de iniţiere

Existenţa interacţiunilor epitelio-mezenchimale este unanim recunoscută pentru iniţierea proceselor de dezvoltare a dintelui.

Experimental s-a stabilit că mezenchimul/ectomezenchimul din stadiul de capişon, clopot şi clopot avansat stabileşte tipul de dinte şi poate induce dezvoltarea dintelui în epiteliul nondentar, determinând secreţie de smalţ.

Mezenchimul exercită o influenţă instructivă asupra epiteliului, deoarece îi poate schimba destinaţia, de exemplu: de la un epiteliu stratificat pavimentos keratinizat/nekeratinizat la momentul respectiv, într-un epiteliu specific organului smalţului, care secretă smalţ. Astfel, epiteliul exercită o influenţă permisivă asupra mezenchimului /ectomezenchimului dentar, deoarece, pentru dezvoltarea dintelui, este obligatoriu necesară prezenţa sa.