Prevenția Afecțiunilor Stomatologice

Orientarea profilactică în stomatologie este „un principiu de bază a cărui aplicare conxecventă în practica stomatologică are menirea de a reduce considerabil prevalenţa principalelor boli buco-dentare şi a nevoilor de tratamente stomatologice, de a depista si trata cât mai precoce leziunile şi bolile buco-dentare şi maxilo-faciale, de a preveni accidentele si complicaţiile, frecvenle leziuni sau boli iatrogene, de a crea conditii optime de lucnt şi de a transforma radical întreaga practică siomatologică, posibilitale a cărei realizare a foxt demonstratâ stiinţific şi care oferă perspective extraordinare pentru viitor. Orientarea profitactică a stomatologiei este o conceptie largă, cuprinzătoare, realizabilă" (Timoşca, 1987).

Obiectivul principal al stomatologiei preventive este ca elementele anatomo-funcţionale ale odontomului, ca unităţi morfo-funcţionale ale sistemului stomatognat, să fie conservate de-a lungul întregii vieţi, pacienţii urmâd ca prin educaţie şi autoapreciere să împiedice declanşarea bolii, punând-o sub control. Cu toate acestea. chiar si astăzi, când ştiinlele biologice şi medicale au adus la cunoştinţa practicienilor foarte multe elemente privind mecanismul de producere a îmbolnăvirilor buco-dentare, practica în sine rămâne dominată de obiective pur curative, deci profilaxie secundarâ sau terţiară.

ISTORIC

Ideea de prevenire a apărut încă de acum 4600 de ani, când înpăratul Huang Ti (2697-2597 î.e.n.) recomanda medicilor „sâ intervină înainte ca boala să apară, sau să se manifeste".

În cadrul civilizaţiei Asiro-Caldeene sau egiptene, extracţia dentară, ca mijloc de calmare a durerilor dentare, este reglementată chiar în codul lui Hamurabi, sau în papirusurile egiptene, unde se remarcă apariţia dentistului „Hesire".

In Grecia antică, Hipocrate recoranda dietă alimentară adecvată şi spălarea dinţilor în cazul bolilor dentare.

În lumea arabă, însuşi Mohamed profetul introduce în ritualul de curăţire a corpului credinciosului, înainte de a intra în moschee, alâturi de spălarea cu apă a mâinilor şi feţei, spălarea şi masajul dinţilor cu lemn dulce meswak.

Evul mediu din Europa, dominat de creştinism, cunoaşte o creştere a morbidităţii prin caria dentară, datorită utilizării din ce în ce mai frecvente a făinoaselor şi dulciurilor. După descoperirea zahăruiui rafinat di sfecla de zahăr, în sec. al XIX-lea se constatâ o adevărată explozie de carie, ceea ce 1-a făcut pe Pickerill să spună: „caria este o boală a civilizaţiei actuale".

Stomatologia curativă, extracţionistă sau conservatoare, cunoaşte o dezvoltare foarte mare, concepţia preventivă abordându-se cu timiditate abia în sec. XX, când încep preocupările pentru îngrijirea dintilor la copii.

După al doilea război mondial, prevenirea cariei şi parodontopatiilor devine obiectiv naţional, materializat prin programe desfăşurate sub patronajul ministerelor sănătâţii ale unor state cu civilizaţie avansată.

În anul 1978, la Alma-Ata, OMS pune bazele metodelor de prevenire a bolilor, precizând modul de înregistrare a afecţiunilor şi mijloacele cele mai eficiente de prevenire a lor.

Promovarea sănătăţii reprezintâ procesul prin care indivizii sau colectivităţile pot să-şi sporească controlul asupra determinanţilor sănătăţii, îmbunătăţind starea de sănătate. Promovarea sănătăţii include considerente care motivează schimbarea modului de viaţă ca element favorizant. Conceptul social-ecologic de sănătate este punctul central al promovârii sănătăţii, atrăgându-se astfel atenţia asupra raportului individ-mediu şi necesităţii unui echilibru dinamic. În acest

sens, promovarea sănătăţii este axată nu numai pe creşterea competenţei individuale de influenţare a factorilor determinanţi ai sânătâţii, ci şi pe influenţele pe care mediul le exercită asupra sănătăţii generale buco-dentare. Se poate aprecia în acest fel că promovarea sănătăţii, privită prin prisma stomatologiei preventive, trebuie făcută cu oameni şi nu pe oameni. Promovarea sănătăţii şi prevenirea bolii pot fi privite ca două acţiuni separate, dar complementare, care se desfăşoară concomitent.

Prevenirea bolii reprezintă strategia de reducere a factorilor de risc specifici unei maladii, sau de întărire a factorilor care reduc susceptibilitatea la boală, precum şi activităşile destinate unor boli deja instalate.

STRATEGIA STOMATOLOGIEI PREVENTIVE

Strategia stomatologiei preventive este complexă, diferă de la ţară la ţară şi cuprinde: profilaxia primară, secundară şi terţiară.

Profilaxia primară are drept scop evitarea apariţiei maladiilor şi vizează pe de o parte creştera rezistenţei ţesuturilor cavităţii bucale la acţiunea factorilor nocivi şi pe de altă parte – eliminarea factorilor cu rol determinant sau favorizant în declanşarea afecţiunilor stomatologice.

În cadrul profilaxiei primare trebuie să evităm apariţia bolilor prin:

- educaţie sanitară;

- alimentaţie corectă;

- raţionalizarea consumului de zahăr;

- igienă buco-dentară corectă;

- control periodic;

- profilaxia cu fluor;

- utilizarea agenţilor chimici de inhibare a plăcii bacteriene ş.a.

Toate aceste mijloace se adresează tuturor membrilor colectivitătii.

Strategia profilaxiei primare a cariei dentare are în vedere cele patru metode propuse de OMS:

- fluorizarea generală şi locală;

- igiena alimentaţiei;

- igiena buco-dentară;

- sigilarea şanţurilor şi gropiţelor.

Profilaxia primară a parodontopatiilor se referă la:

- îndepărtarea plăcii bacteriene prin igienă buco-dentară corectă şi apelarea la tehnicile profesionale caracteristice stomatologiei preventive.

Profilaxia primară a cancerului din sfera B.M.F.:

- eliminarea factorilor majori de risc (tutun, alcooluri distilate);

- suprimarea iritaţiilor cronice: margini ascutite ale dinţilor cariaţi, obturaţii debordante, lucrări protetice traumatizante.

Studii recente arată că 1/3 din cancerele bucale ar putea fi prevenite prin profilaxie primară.

Profîlaxia secundară urmăreşte: depistarea şi diagnosticul cât mai precoce al afecţiunilor buco-maxilo-faciale, vindecarea acestora cu un consum minim de medicamente, materiale, cu un volum de muncă redus, cu un timp minim necesar din partea pacientului, permiţând aplicarea unor metode curative cât mai conservatoare pentru toate structurile teritoriului B.M.F.: dinţi, parodonţiu, rebord alveolar, maxilare şi părti moi.