Logistică

Curs
8/10 (1 vot)
Domeniu: Transporturi
Conține 1 fișier: doc
Pagini : 44 în total
Cuvinte : 36609
Mărime: 192.39KB (arhivat)
Publicat de: Andrada Dobrin
Puncte necesare: 0
Profesor îndrumător / Prezentat Profesorului: Mihai Felea
Cursul de Logistica

Extras din curs

Logistica reprezintă un domeniu de activitate care a cunoscut o puternică evoluţie după cel de-al doilea Război mondial şi mai ales în ultimele trei decenii în privinţa rolului şi formelor de desfăşurare în economie.

Conceptul de logistică

Referitor la noţiunea de logistică există numeroase definiţii, unele dintre ele dovedind interesul şi preocuparea unor instituţii cu vocaţie internaţională pentru această activitate.

AFNOR (Association Français de Normalisation) defineşte logistica „ca funcţie a cărei finalitate este satisfacerea nevoilor exprimate sau latente în cele mai bune condiţii economice pentru întreprindere la un nivel de serviciu determinat”.

ASLOG (Association Français pour la Logistique): „ Logistica este o funcţie care are ca obiect punerea la dispoziţie, la cel mai mic cost şi la o calitate cerută, a unui produs în locul şi la momentul în care cererea există. Ea priveşte toate operaţiile care determină mişcarea produselor, ca şi localizarea uzinelor, depozitelor, aprovizionarea, gestiunea stocurilor, manipularea şi pregătirea comenzilor, transportul şi rutele de livrare.”

CEE/ONU şi CEMT (Conseil Européen des Ministres des Transports): „Logistica este un proces de concepere şi management a lanţului de aprovizionare în sensul cel mai general. Acest lanţ poate cuprinde furnizarea de materii prime necesare producţiei, trecând prin gestiunea materialelor la locul de producţie, livrarea către depozite şi centrele de distribuţie, trierea, manipularea, condiţionarea şi distribuţia finală la locul de consum.”

Dicţionarul explicativ al Limbii Române defineşte logistica în 2 moduri:

1. „Ansamblu de operaţii de deplasare, de organizare, de aprovizionare care permit funcţionarea unei armate”.

2. „Metodele şi mijloacele de organizarea funcţionării unui serviciu, a unei întreprinderi etc.”.

Dicţionarul explicativ al limbii franceze precizează următoarele sensuri pentru cuvântul logistique: I. Logică simbolică care utilizează un sistem de semne analog celui al algebrei. II. 1) Parte a artei militare având legătură cu activităţile şi mijloacele care permit unei forţe armate să-şi realizeze misiunea în cele mai bune condiţii de eficacitate (aprovizionarea cu hrană şi muniţii, întreţinerea echipamentelor etc.); 2) Organizare materială (a unei întreprinderi, a unei colectivităţi etc.).

În limba engleză, cuvântul logistics desemnează arta şi ştiinţa conducerii şi controlului fluxurilor de mărfuri, energie, informaţii şi alte resurse de la sursa producţiei până la piaţă. Ea implică integrarea informaţiilor, transportul, stocarea, depozitarea, manipularea materialelor şi ambalarea.

Dicţionarul englez Oxford defineşte logistica în modul următor:” Ramură a ştiinţei militare care are ca obiect procurarea, întreţinerea şi transportul materialelor, personalului şi facilităţilor”. Tot o definiţie din literatura engleză specifică faptul că Logistica „desemnează timpul necesar pentru poziţionarea resurselor”. În acest sens apar două forme fundamentale de logistică: una care încearcă să optimizeze un flux continuu de materiale printr-o reţea de legături de transport şi noduri de stocare şi alta care vizează coordonarea unei secvenţe de resurse pentru realizarea unei activităţi. Astfel, logistica reprezintă o activitate de prestare de servicii care are ca obiect gestiunea fluxurilor de materiale, punând la dispoziţie şi administrând resurse care corespund nevoilor, cerinţelor economice şi calităţii cerute, în condiţii de siguranţă şi securitate satisfăcătoare.

În acest sens, noţiunea de logistică cuprinde toate activităţile care urmăresc realizarea unei armonizări a timpului şi spaţiului cu bunurile şi persoanele, prin gruparea lor corespunzătoare. Astfel, logistica se defineşte prin planificarea integrată, organizarea şi controlul tuturor fluxurilor de mărfuri şi materiale, împreună cu fluxurile de informaţii legate de acestea, începând de la furnizori, prin etapele de creare a valorii, până la livrarea produselor către clienţi, inclusiv reciclarea şi eliminarea deşeurilor.

Literatura de specialitate prezintă adesea şi definiţii ale logisticii prin cei 6 sau 7 P, respectiv logistica urmăreşte să pună cantitatea potrivită din bunurile potrivite, la timpul potrivit, cu calitatea potrivită, la costul potrivit, la locul potrivit, cu informaţiile potrivite tuturor participanţilor la circulaţia lor. Acest din urmă aspect, referitor la informaţii nu este întotdeauna exprimat explicit, însă rolul lor în circulaţia produselor nu este pus de nimeni la îndoială.

În ultimele decenii, sub acoperirea termenului de logistică se regrupează un larg evantai de activităţi. Mult timp, ea s-a limitat doar la fluxurile externe, adică transport şi distribuţie. O data cu dezvoltarea tehnologiilor informaţiei, managementul logisticii bulversează într-o manieră semnificativă modalitatea în care întreprinderile administrează astăzi activităţile lor.

Astăzi, sectorul logistic s-a dezvoltat, devenind un sector de activitate de sine-stătător. Acest avânt viguros este în principal datorat fenomenelor de externalizare a logisticii de către întreprinderile industriale şi de complexitatea crescută a prestaţiei de transport şi logistice. A devenit un nou domeniu economic, care în afara de transport înglobează depozitarea, manipularea, gestiunea imobiliară, serviciile informatice şi de consultanţă etc.

Dacă se face analogie între o organizare logistică şi o casă, atunci fiecare activitate logistică poate fi asemănată cu o cameră. Fiecare cameră conţine 3 elemente: procese, oameni şi sisteme. Procesele sunt asemănate cu pereţii, plafoanele şi podelele şi definesc relaţiile dintre activităţi, oamenii sunt locatarii care lucrează cu procesele şi sistemele sunt instalaţiile tehnice şi electrice care conectează şi sprijină camerele. Procesul determină dacă sunt făcute lucrurile care trebuie. Sistemul determină dacă aceste lucruri sunt făcute cum trebuie.

Istoricul noţiunii de logistică

Deşi din cele prezentate anterior se poate constata multitudinea de sensuri şi de definiţii ale noţiunii de logistică, precum şi a sferei sale de aplicare, majoritatea părerilor autorilor de cărţi şi a specialiştilor în domeniu converg spre ideea că logistica are ca origine organizarea militară. Succesul sau insuccesul unor campanii militare este adesea justificat prin organizarea logisticii care sprijină ducerea luptelor.

Există indicii vechi care arată forme incipiente de organizare logistică încă dinainte de Hristos, manifestate sub forma asigurării cu hrană a trupelor în teritorii străine, însă o formalizare a acesteia apare mai târziu, în secolul al XV-lea, când se naşte serviciul de intendenţă şi mai ales în secolul al XVII-lea, când îşi manifestă prezenţa serviciul de geniu în armata franceză. Apar în cadrul armatei funcţii de genul supraintendent, „ingineri militari”, lucrători din administraţie ataşaţi gărzii imperiale – măcelari, brutari, artizani, etc.

Începând cu secolul al XVIII-lea s-au manifestat 3 etape principale în modul de tratare a logisticii în armatele moderne:

1. primul mod de organizare este asociat armatelor statice, în care aprovizionarea se realizează din magaziile proprii;

2. al doilea mod corespunde concepţiei napoleoniene, care , în esenţă, caută alimentele necesare aprovizionării armatelor în ţările ocupate sau de tranzit;

3. al treilea mod a apărut către anii 1870 şi s-a sprijinit pe industrializarea aprovizionării, aceasta realizându-se de la baze situate din ce în ce mai departe. Acesta a fost facilitată de apariţia automobilului, care a dus la creşterea vitezei de transport, însă a început să pună problema carburanţilor.

Instituţia militară a constituit astfel un prim corp de cunoştinţe în domeniul gestiunii fluxurilor. Pe baza cercetărilor operaţionale dezvoltate în timpul celui de-al doilea Război mondial pentru a sprijini campaniile militare ale aliaţilor, întreprinderile au avut posibilitatea de a trata în viaţa civilă logistica pe cale cantitativă.

Marile evoluţii ale sectorului logisticii

- anii 70 se caracterizează prin începerea activităţii logistice, care rămâne o activitate internă a întreprinderii, manifestată prin activitatea desfăşurată pe operaţiune şi logica fluxurilor împinse. Preocuparea întreprinderilor industriale este de a răspunde unei cereri de masă care conduce la existenţa unor capacităţi importante de stocare.

Preview document

Logistică - Pagina 1
Logistică - Pagina 2
Logistică - Pagina 3
Logistică - Pagina 4
Logistică - Pagina 5
Logistică - Pagina 6
Logistică - Pagina 7
Logistică - Pagina 8
Logistică - Pagina 9
Logistică - Pagina 10
Logistică - Pagina 11
Logistică - Pagina 12
Logistică - Pagina 13
Logistică - Pagina 14
Logistică - Pagina 15
Logistică - Pagina 16
Logistică - Pagina 17
Logistică - Pagina 18
Logistică - Pagina 19
Logistică - Pagina 20
Logistică - Pagina 21
Logistică - Pagina 22
Logistică - Pagina 23
Logistică - Pagina 24
Logistică - Pagina 25
Logistică - Pagina 26
Logistică - Pagina 27
Logistică - Pagina 28
Logistică - Pagina 29
Logistică - Pagina 30
Logistică - Pagina 31
Logistică - Pagina 32
Logistică - Pagina 33
Logistică - Pagina 34
Logistică - Pagina 35
Logistică - Pagina 36
Logistică - Pagina 37
Logistică - Pagina 38
Logistică - Pagina 39
Logistică - Pagina 40
Logistică - Pagina 41
Logistică - Pagina 42
Logistică - Pagina 43
Logistică - Pagina 44

Conținut arhivă zip

  • Logistica.doc

Alții au mai descărcat și

Logistici Urbane

Sa se proiecteze un sistem urban de distributie de la un depozit central la opt clienti tinand cont de urmatoarele date: a) cererea zilnica pentru...

Transportul mărfurilor

1. Aspecte teoretice 1.1 Importanta economica a transportului de marfuri Ce este de fapt transportul marfurilor? Majoritatea specialistilor il...

Analiza cadrului legislativ al activității de transport

1. Operatorul de transport rutier împreună cu persoana desemnată să conducă permanent şi efectiv activitatea de transport rutier răspund de...

Logistici urbane

Numar stundent n = 4 Cantitatile necesare zilnic pentru fiecare destinatie sunt : Q1 = Q2 = Q7 = 4000 + 50*n [kg] => Q1 = Q2 = Q7 = 4200 [kg] Q3...

Parcul de autovehicule

În majoritatea cazurilor, cînd se pune problema organizării unui parc de autovehicule, aceasta se face în clădiri deja existente, fapt care...

Coordonarea monitorizar a transporturilor

ARGUMENT Dezvoltarea economică deosebită a tuturor ţărilor - în a doua jumătate a sec.XX-lea - precum şi inevitabila creştere a volumului...

Relația dintre logistică și funcțiunea de producție

I. ACTIVITATILE LEGATE DE PROCESUL DE PRODUCTIE 1. Aprovizionarea intreprinderii cu materii prime, materiale, utilaje, echipamente, instalatii...

Dezvoltarea Durabilă în Transporturi

INTRODUCERE "dezvoltarea durabilă este dezvoltarea care urmăreşte satisfacerea nevoilor rezentului, fără a compromite posibilităţile...

Te-ar putea interesa și

Asigurarea logistică pentru o misiune internațională în cadrul Forțelor Navale

Introducere Domeniul pentru care această lucrare își îndreaptă atenția este reprezentat de spațiul științific masteral, cu scopul analizei unui...

Analiza costurilor logistice - Studiu de caz Dacia Automobile S.A.

Lucrarea de faţă are ca scop principal prezentarea celor mai importante aspecte teoretice şi practice cu privire la departamentul de logistică...

Relația dintre logistică și marketing

1.Interfata dintre logistica si marketing La inceputul secolului, a fost o perioada cand functiunile grupate astazi sub denumirea de logistica...

Provocări globale de securitate cibernetică în logistică

Introducere Datorită evoluției tehnologiei informațiilor și telecomunicațiilor, astăzi, trăim într-o lume din ce în ce mai interdependentă. În...

Structura unui sistem logistic - studiu de caz

Introducere Am ales pentru proiectul de evaluare finală să dezbat tema ,,Structura unui sistem logistic” deoarece consider că un sistem logistic...

Organizarea activității logistice

Introducere Una din functiile majore ale managementului este organizarea , alaturi de celelalte functii : planificarea , coordonarea si...

Raport design rețea logistică - SC Vulturul SRL

Preambul S-a întocmit prezentul raport pe baza estimărilor cu privire la vânzările de mărfuri în anul 2014 pentru firma SC Vulturul SRL. Firma...

Organizarea controlului asupra fluxurilor informaționale în cadrul sistemelor logistice

Realitatea ne arată că logistica face parte din viața noastră socială și activitatea profesională. Fie în calitate de manageri,sau simpli angajați...

Ai nevoie de altceva?