Navigație în condiții speciale

1. Navigatia în apropierea coastei

1.1. Generalitati

Navigatia în apropierea coastei impune cunoasterea temeinica a sectorului în care se naviga, deoarece unul dintre cele mai frecvente accidente de navigatie îl constituie esuarea navei. Pentru a cunoaste caracteristicile zonei de navigatie, trebuie ca ofiterul de punte sa studieze toate documentele ce concura la desfasurarea unei navigatii în conditii de securitate deplina.

Principalele documente ce trebuiesc studiate sunt:

- harti oceanice  zone întinse ale oceanelor pentru traversade;

- harti generale de navigatie  zone maritime întinse, pentru studiul drumului navei si uneori pentru tinerea la zi a navigatiei la larg sau în apropierea coastei, când sunt lipsite de pericole;

- harti costiere de drum  utilizate pentru tinerea navigatiei la zi;

- harti costiere speciale  utilizate unde navigatia este dificila datorita unor pericole hidrografice deosebite;

- planurile  reprezinta o zona în detaliu (rada, portul).

Selectionarea hartilor se realizeaza cu ajutorul catalogului de harti în functie de index, numar si nume. Dupa selectarea hartii necesare, se verifica data ultimelor corectii si daca este cazul se fac corecturile dupa ultimele avize de navigatie.

Avizele de navigatie sunt transmise prin radio sau publicatii, zilnic, saptamânal sau anual si contin date despre înfiintarea/desfiintarea unor repere de navigatie, modificarea caracteristicilor acestora, aparitia unor pericole de navigatie, corectii pentru nemedrii (pentru pozitia minelor marine).

Cartile pilot si suplimentele acestora vor fi studiate pentru zona respectiva de navigatie; ele contin detalii referitoare la recunoasterea coastelor, a reperelor de navigatie, la adâncimi, curenti si anomalii magnetice.

Cartea farurilor contine detalii privind farurile, listate dupa numarul de ordine, nume, coordonate geografice, caracteristicile luminii si culoarea, intensitatea luminoasa, sectoare de vizibilitate, perioada si descrierea constructiei.

Drumurile recomandate sau rutele obligatorii pentru zonele cu trafic intens.

1.2. Trasarea drumului

Trasarea drumului pe care trebuie sa-l urmeze nava este efectuata de catre ofiterul II punte, iar pentru zonele deosebite chiar de catre comandantul navei.

Este recomandabil sa se respecte anumite criterii în trasarea drumului:

- de-a lungul coastei în linie dreapta, drumul se traseaza paralel cu coasta;

- în zona coastelor cu contur neregulat, drumul se traseaza astfel încât nava sa treaca în siguranta pe lânga punctele cele mai avansate în mare tinând seama si de spatiul necesar pentru efectuarea manevrelor cu scopul evitarii abordajelor, dar totodata neprelungind în mod nejustificat drumul;

- distanta dintre drum si coasta trebuie sa asigure vizibilitatea reperelor de navigatie pe timp de zi sau noapte, pentru ca punctul navei sa fie determinat cu precizie;

- se va tine seama de asemenea de adâncimea apei, de pescajul navei si de conditiile hidrometeorologice din zona;

- de-a lungul coastelor cu vânturi puternice, se va evita apropierea excesiva de coasta îndeosebi pentru navele cu viteza mica;

- se recomanda evitarea zonelor albe din harta, punctele de schimbare de drum se stabilesc în vederea unor repere de navigatie, de regula în momentul observarii la travers a unui reper;

- sa se cunoasca timpul aproximativ al aparitiei unor repere, iar odata cu trasarea drumului se calculeaza si declinatia magnetica pentru anul în curs, care se noteaza în interiorul rozelor de declinatie.

1.3. Desfasurarea navigatiei

În navigatia costiera multe accidente s-au produs ca urmare a necunoasterii cu precizie a punctului navei, fie datorita unor erori în conducerea navei (mentinerea unui drum eronat, datorat greselii timonierului sau greselii în determinarea corectiei giro si/sau corectiei compas, fie datorita derivei, fie navigatiei dupa nasul marinarului).

Pentru evitarea unui accident nedorit, se impune ca ofiterul de cart sa controleze periodic (30÷60 min.) modul în care timonierul tine drumul, sa compare drumul giro cu drumul compas, si sa determine cu precizie drumul navei la fiecare 15÷30 min., alegând procedeele cele mai rapide si precise (3 relevmente simultane), astfel încât sa vada în permanenta zona în care naviga în scopul evitarii abordajelor.

Când punctul navei se determina cu 2 relevmente simultane, controlul preciziei se realizeaza comparând distanta din harta dintre cele doua puncte consecutive cu distanta la loch.

Pe timp de vizibilitate redusa navigatia se desfasoara estimat dar si utilizând celelalte mijloace de la bord: sonda ultrason, radiogoniometrul, radarul, receptoarele Decca, Loran, Omega si satelit (GPS-ul).

1.4. Sistemul rutelor de navigatie

Pentru ca traficul navelor în zone aglomerate si congestionate sa se desfasoare mai usor, I.M.O. în anul 1960, la Conferinta pentru Ocrotirea Vietii Umane pe Mare, a propus crearea unui sistem de rute de navigatie obligatorii, iar în 1973 a fost adoptata în acest sens o rezolutie. Sistemul vizeaza cresterea sigurantei navigatiei costiere obligatorii de trecere si cu un trafic intens, unde:

- se urmareste dirijarea traficului pe culoare de trafic de sens unic, despartite de zone de separatie, unde se urmareste simplificarea fluxului de trafic în zonele unde drumurile converg spre un anumit punct (statii de ambarcare pilot);

- ordonarea traficului în zonele de exploatarea subsolului marii;

- separarea traficului costier al navelor mici de cel al navelor de larg;

- pentru reducerea riscului de lovire a fundului marii sau de punere pe uscat pentru navele cu pescaj mare;

- asigurarea de rute speciale pentru navele ce transporta marfuri periculoase, cu risc de poluare sau explozie;

- pentru orientarea fluxului de trafic astfel încât sa se evite zonele de pescuit.