Transport Feroviar

PREZENTAREA GENERALĂ A SERVICIILOR DE TRANSPORT PE CALEA FERATĂ ÎN ROMÂNIA : CONCEPTE, TIPOLOGIE, CARACTERISTICI

1.1. TRANSPORTURILE – DOMENIU DISTINCT AL ECONOMIEI NAŢIONALE

Transporturile reprezintă o latură a activităţii economice a societăţii omeneşti, organizată în scopul învingerii distanţelor. Prin activitatea de transport se realizează deplasarea în spaţiu a bunurilor sau a oamenilor în vederea satisfacerii nevoilor materiale şi spirituale ale societăţii omeneşti.

Transportul este strâns legat de societatea omenească, a apărut şi s-a dezvoltat odată cu aceasta. Evoluţia transporturilor a fost impusă de dezvoltarea mereu ascendentă a factorilor de producţie. Multe din cuceririle ştiinţei şi tehnicii, mai mult sau mai puţin spectaculoase la vremea respectivă, au fost puse în slujba dezvoltării şi modernizării bazei tehnico-materiale a transporturilor care, la rândul lor, au fost capabile să asigure oamenilor o gamă variată de servicii într-un timp din ce în ce mai redus. Sporirea necontenită a volumului producţiei materiale, necesitatea schimbului de mărfuri, nevoia de deplasare la distanţe mari a bunurilor şi oamenilor au constituit factori promotori ai dezvoltării ascendente a transporturilor, ai adâncirii diviziunii muncii şi în cadrul acestei activităţi.

Necesitatea deplasării mărfurilor este consecinţa amplasării diferite a locurilor de producţie de cele de consum sau de păstrare a acestora, iar, în cazul persoanelor de amplasarea diferită a locurilor de reşedinţă de cele de muncă, precum şi pentru alte nevoi de ordin social.

Dacă la început, activitatea de transport constituia parte a activităţii de comerţ, ulterior, prin adâncirea diviziunii muncii ea se individualizează, devine de sine stătătoare, contribuind la apariţia marii industrii, pe care o serveşte. Transformarea transporturilor într-un domeniu distinct se datorează progresului tehnic deosebit de puternic din această perioadă.

O influenţă decisivă asupra dezvoltării transporturilor a avut-o, de exemplu, inventarea maşinii cu abur, care a facilitat apariţia căilor ferate, a navigaţiei cu ajutorul navelor maritime şi oceanice puse în mişcare prin forţa aburului. O serie de alte descoperiri în domeniul tehnicii: construcţia primului automobil acţionat de un motor cu ardere internă (1855); inventarea motorului cu ardere internă, cu aprindere prin scânteie (1889); inventarea primului avion (1905) – sunt tot atâtea evenimente care marchează evoluţia şi diversificarea transporturilor (apariţia transportului auto şi apoi a celui aerian).

1.1.1. ROLUL ŞI IMPORTANŢA TRANSPORTURILOR

Transportul nu este un scop în sine, ci un mijloc de realizare a unei multitudini de scopuri practice. Validitatea oricărei mişcări în spaţiu a bunurilor şi persoanelor depinde exclusiv de scopul urmărit, de efectele economico-sociale ce urmează a fi obţinute. Omul primitiv nu se deplasa şi nu căra cu sine cele necesare fără un scop anume, iar viaţa modernă de astăzi ne oferă nenumărate motivaţii cu privire la deplasarea în timp si spaţiu a oamenilor şi a mărfurilor.

Transportul influenţează toate laturile vieţii economico-sociale, iar dezvoltarea ordonată şi armonioasă a acestora constituie un obiectiv important al politicii economice a statului.

Rolul şi importanţa transporturilor pot fi evidenţiate prin analiza relaţiilor acestora cu diverse aspecte economice, sociale şi politice ale activităţii membrilor societăţii .

1.1.1.1. SEMNIFICAŢIA ECONOMICĂ A TRANSPORTURILOR

Semnificaţia economică a transporturilor poate fi cel mai bine apreciată dacă se urmăresc câteva direcţii importante şi puternic interconectate. Acestea sunt: transportul şi dezvoltarea economică, transportul şi producţia, transportul şi distribuţia, transportul şi preţurile .

Transportul şi dezvoltarea economică. Mai multe elemente de bază sunt necesare pentru creşterea economică fundamentală. Trei dintre ele sunt: sistemul de transport, o sursă adecvată de energie, un sistem de comunicaţii corespunzător. Sistemul de transport este parte integrantă a producţiei şi distribuţiei. Atât producţia pe scară largă cât şi distribuţia de masă sunt necesare pentru dezvoltarea economică. Nici una nu este posibilă fără un transport eficient şi relativ ieftin. Transportul se află la temelia dezvoltării economice.

Dezvoltarea schimbului sau economia de piaţă, în care bunurile sunt transferate de la punctele de producţie la punctele de vânzare şi consum, depinde de capacitatea de a deplasa bunuri şi disponibilitatea serviciilor de transport. Acolo unde transportul este primitiv populaţiile se află la nivelul existenţei specifice unei economii de subzistenţă. Ele depind de zona imediat înconjurătoare pentru hrană, îmbrăcăminte şi alte lucruri esenţiale existenţei. Ele produc aproape în întregime doar pentru consum, schimbul fiind întâmplător şi doar când un bun se află momentan în exces.

Cea mai mare parte a populaţiilor lumii au depins de o agricultură de subzistenţă sau păşunat în perioadele anterioare folosirii puterii mecanice. Excepţie au făcut în principal ţările din emisfera nordică, în acele zone învecinate cu marea, unde adăposturile naturale (porturile) erau abundente şi cursurile de apă navigabile natural dădeau un acces limitat în interior. Progresul în arta navigaţiei a făcut ca aceste zone să dezvolte în germene forme ale schimbului, deci forme ale economiei de piaţă, cu mult înaintea perioadei de introducere a maşinilor.

Tot ca excepţie au fost acele zone care se aflau pe traseul marilor drumuri comerciale care străbăteau continentul Eur-Asiei unde au apărut unele condiţii pentru economie de schimb.