Transportul Aerian

Activitatea de transport aerian a început încă de la apariţia primelor aeronave mai uşoare decât aerul. Deşi avionul a fost folosit ca armă în Primul Război Mondial, folosirea lui în transporturile poştale este considerată începutul activităţii moderne a acestuia.

Anul 1919 poate fi considerat prag al abordării cu preponderenţă a teoriei aviaţiei pentru scopuri civile şi de la început al unei noi activităţi de organizare a transportului aerian comercial şi de transformare a avioanelor militare în civile. Începând cu acest an iau fiinţă multe companii aeriene, unele dintre acestea funcţionând până în zilele noastre sub denumirea iniţială. Astfel compania naţională KLM a luat fiinţă în octombrie 1919 şi este considerată cea mai veche companie naţională din lume, funcţionând până în zilele noastre sub aceeaşi denumire.

În anii următori se mai înfiinţează alte companii, dintre care: AERFLOT (Rusia) în 1923, PAN AMERICAN AIERLINES (SUA) în 1927, SABENA (Belgia) în 1923, AIR FRANCE (Franţa) în 1933, Lufthansa (Germania) în 1926, TAROM (România în 1944).

Călătoria aeriană este o formă generală de transport a pasagerilor pe distanţe mari şi singura alternativă rezonabilă când timpul este esenţial. Viteza mare a avioanelor corelată cu un sistem de preţuri copetitive a condus la creşterea transpotului aerian şi în specil a celui de pasageri.

Fără îndoială, caracteristica esenţială a serviciului aerian este viteza. Avioanele comerciale cu motor cu reacţie au viteze între 500 km/h şi 600 km/h. Acest avantaj împortant în deplasarea terminal la terminal este diminuat într-o oarecare măsură prin frecvenţa redusă a zborurilor determinată de gradul de utilizare, dar şi de aglomerarea aeroporturilor şi a căilor de acces la aeroport.

Transportul aerian se adresează unor deplasări pe distanţe lungi şi foarte lungi. Ele sunt utilizate pentru distanţe la care folosirea altui mijloc de transport conduce la un timp de tranzit mult mai mare decât cel dorit, îndiferent că se deplasează pasageri sau marfă.

O caracteristică a transportului aerian, care este privită ca un dezavantaj tehnic, constă în accesibilitatea lui relativ redusă. Pentru accesul la aroport este necesară folosirea unui mijloc de transport auto, ceea ce adaugă timp şi un cost suplimentar serviciului furnizat. Pentru a compensa aceste probleme unii transportatori furnizează servicii din poartă în poartă prin contracte cu firme de camionaj.

Preţul transportului aerian este mult mai mare decât preţurile practicate de celelalte mijloace de transport. Statisticile din Statele Unite arată că preţul serviciului de transport aerian este de trei ori mai mare decât preţul transportului auto şi de zece ori mai mare decât preţul transportului feroviar.

1. Convenţii şi reglementări internaţionale

În domeniul transportului aerian, se aplică o serie de convenţii, reglementări şi acorduri, care, deşi nu reuşesc să-i confere un caracter strict unitar, îi facilitează totuşi desfăşurarea normală. Dintre acestea, mai importante sunt:

• Convenţia pentru unificarea unor reguli privind transportul aerian internaţional, semnată la Varşovia (12 octombrie 1929), la care ţara noastră a aderat prin Legea nr. 1213 din 1931, reglementează anumite aspecte ale transportului aerian internaţional, referindu-se în special la documentele de transport (biletul de călătorie, buletinul de bagaj şi scrisoarea de trăsură aeriană).

• Convenţia sanitară internaţională privind navigaţia aeriană, semnată la Haga (12 aprilie 1933), reglementează unele aspecte de natură sanitară în legătură cu măsurile ce trebuie luate pe aeroporturi cu privire la accesul aeronavelor, al echipajelor acestora, al persoanelor, bagajelor şi mărfurilor.

• Convenţia privind aviaţia civilă internaţională, semnată la Chicago (7 decembrie 1944), reprezintă, prin reglementările sale, principalul instrument juridic din domeniul aviaţiei civile internaţionale. Cu aceasta ocazie a fost creat cadrul juridic instituţional şi a luat fiinţă Organizaţia Aviaţiei Civile Internaţionale (ICAO).

În cadrul aceleiaşi convenţii a fost semnat de către statele membre ICAO, Acordul referitor la transportul aerian internaţionl care descrie libertăţile aerului (doua tehnice şi trei comerciale) şi care au aplicare generală în practica aviaţiei internaţionale.

Cele cinci libertăţi ale aerului definite prin Convenţia de la Chicago sunt:

1) dreptul de a survola, fără aterizare, teritoriul unui stat contractant al convenţiei;

2) dreptul de a ateriza pe teritoriul unui stat, fără scopuri comerciale (dreptul de a face escală tehnică);

3) dreptul de a ateriza pentru a debarca călători, marfă şi poştă, luate de pe teritoriul statului posesor al aeronavei;

4) dreptul de a ateriza în scopul îmbarcării de călători, mărfuri şi poştă din statul partener, pentru ai transporta în statul căruia îi aparţine aeronava;

5) dreptul de a îmbarca şi debarca pasageri, mărfuri şi poştă, cu destinaţia sau cu provenienţa în sau din teritoriul unor state terţe.

Prin Decretul nr. 194/1965, România a aderat la „Convenţia de la Chicago”, devenind membră a ICAO.

• Convenţia pentru reprimarea capturării ilicite a aeronavelor, semnată la Haga (16 decembrie 1970), referitoare la reprimarea capturării ilicite de aeronave, cuprinde unele reglementări specifice, în vederea combaterii fenomenelor de răspândire, înmulţire şi agravare a actelor de violenţă, care pot fi săvârşite la bordul unei aeronave în timpul zborului, ori al unei aeronave angajate la îndeplinirea unui serviciu aerian.

România a aderat prin Decretul nr. 143/1972 la Convenţia de la Haga (1970) şi prin Decretul nr. 66/1985 la Convenţia de la Montreal (1971).