Utilaje pentru infrastructura rutieră

Prin transmisia tractorului se înţelege totalitatea subansamblurilor (mecanismelor) care transmit puterea motorului roţilor motoare. Transmisia modifică viteza unghiulară a roţilor motoare şi momentul de torsiune corespunzător. Aşadar, prin intermediul transmisiei, se modifică viteza de deplasare şi forţa motoare (implicit şi forţa de tracţiune), permiţând tractorului să se adapteze diverselor condiţii de exploatare.

Transmisia unui tractor trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

- să fie realizată după scheme cinematice simple;

- să aibă randament ridicat;

- să asigure modificarea raportului de transmitere în diapazonul dat (d = itr max/itr min = vmax/vmin);

- să permită schimbarea sensului de deplasare a tractorului (dacă diapazonul vitezelor de mers înainte şi înapoi este acelaşi, atunci transmisia se numeşte reversibilă);

- să asigure virajul tractorului cu diferite raze;

- să permită, la nevoie, întreruperea fluxului de putere;

- să funcţioneze eficient atât în regimul de tracţiune, cât şi în regimul de frânare cu motorul;

- împreună cu transmisia prizei de putere, să permită acţionarea maşinilor din agregat cu anumite turaţii, în funcţie de condiţiile de lucru.

Transmisiile utilizate în prezent la tractoare pot fi clasificate după mai multe criterii.

După modul de transmitere a puterii de la motor la roţile motoare ale tractorului, pot fi: mecanice, hidraulice, electrice sau combinate (hidromecanice, electromecanice).

După felul variaţiei vitezei de deplasare a tractorului, transmisiile pot fi: în trepte şi fără trepte (progresive).

Transmisiile în trepte permit tractorului să se deplaseze, între viteza minimă şi cea maximă, cu un număr limitat de trepte de viteze. Ele pot fi mecanice (cu angrenaje), hidromecanice sau electromecanice.

Transmisiile fără trepte (progresive) dau posibilitatea ca, între anumite limite, să se obţină orice raport de transmitere, astfel încât tractorul se poate deplasa între viteza minimă şi cea maximă cu un număr infinit de trepte de viteze. Ele pot fi mecanice (cu variatoare), hidraulice (hidrostatice) sau electrice.

1.2 SCHEME CINEMATICE ALE TRANSMISIILOR MECANICE ÎN TREPTE

Datorită simplităţii şi siguranţei în funcţionare, transmisiile mecanice în trepte au căpătat cea mai largă răspândire în construcţia de tractoare. În plus, ele prezintă şi următoarele avantaje: greutate specifică mică, randament mare, fiabilitate ridicată, întreţinere şi reparare uşoare.

Transmisiile mecanice în trepte sunt alcătuite, în general, din următoarele subansambluri: ambreiajul principal, cutia de viteze, transmisia centrală, diferenţialul (la tractoarele pe roţi) sau mecanismele de direcţie (la tractoarele pe şenile) şi transmisia finală. Pe lângă transmisia propriu-zisă, tractoarele mai sunt prevăzute cu transmisii speciale, pentru acţionarea diferitelor mecanisme şi organe de lucru.

Schema cinematică generală a unui autovehicul 4×2:

M – motor cu ardere internă; AP – ambreiaj principal; CV – cutie de viteze compusă; TC – transmisia centrală; D – diferenţial; TF – transmisie finală.

Schema cinematică generală a unui autovehicul 4×4:

M – motor cu ardere internă; AP – ambreiaj principal; CV – cutie de viteze compusă; RL – reductor lateral; TCard – transmisie cardanică; TC1, TC2 – transmisia centrală a punţii faţă, respectiv spate; D1, D2 – diferenţial punte faţă, respectiv spate; TF1, TF2 – transmisie finală punte faţă, respectiv spate.