Tranzacții internaționale

Afacerile (tranzactiile ) economice internationale pot fi structurate ( in scopuri didactice) in 2 categorii si anume: afaceri (tranzactii ) care au loc in economia reala si respectiv afaceri financiare internationale.

Din prima categorie fac parte: tranzactiile comerciale internationale, cele de cooperare economica internationala si investitiile directe de capital.

In cea de-a doua categorie se includ: tranzactiile care au loc pe piata valutara internationala, pe piata internationala a creditului si respectiv pe piata internationala de capital.

Tratarea tranzactiilor economice internationale drept o disciplina de sine statatoare se bazeaza pe citeva argumente si anume:

a) In primul rind, date fiind diferentele intre tari sub aspecte cum sunt: nivele de dezvoltare economica, sisteme economice, sociale , politice, legale, medii culturale etc. practicile in materia afacerilor internationale difera de la o tara la alta;

b) Gama problemelor cu care se confrunta managerii in afacerile internationale este mai larga iar gradul de complexitate al problemelor mai ridicat decit in situatia operarii pe piatele interne, plecind de la alegerea pietelor, a modalitatilor de intrare pe pietele externe etc;

c) Managerii internationali trebuie sa cunoasca deopotriva mediul legal international aferent diferitelor tipuri de tranzactii internationale cit si mediile legale nationale in diferitele tari in care opereaza;

d) In afacerile internationale platile se pot realiza fie in propria moneda, fie in cea a partenerului , fie intr-o terta moneda; ultimele 2 situatii implica aparitia unui risc specific, riscul valutar, inexistent in tranzactiile interne;

e) In afacerile internationale in general, riscurile au o dimensiune complexa, data de diversitatea conditiilor care pot influenta rezultatele economice ale firmei;aceste riscuri impun recursul la instrumente si tehnici specifice de acoperire, care pesupun nu numai costuri importante ci si strategii specifice de abordare.

Dezvoltarea afacerilor internationale tinde sa devina o conditie de existenta a firmelor, indiferent de marime sau domeniu de activitate iar consecinta este ca internationalizarea si globalizarea se constituie in trasaturi fundamentale ale acestui inceput de secol si mileniu.

Internationalizarea ( inteleasa ca desfasurare de activitati dincolo de granitele nationale) nu este un fenomen nou in economia mondiala . Ea capata insa in perioada postbelica un dinamism fara precedent, sub impulsul mai multor factori intre care: procesul de reconstructie postbelica, institutionalizarea relatiilor economice internationale, diminuarea progresiva a barierelor din calea fluxurilor comerciale si financiare internationale, reducerea costurilor de transport si comunicatie, evolutia tehnica a modalitatilor de transport , extinderea activitatii societatilor transnationale etc.

Globalizarea economica (treapta superioara a internationalizarii) este definita in literatura de specialitate, de majoritatea autorilor, ca o treptata integrare a economiilor nationale intr-un proces ce tinde sa diminueze importanta granitelor pentru derularea activitatilor economice.

Citeva definitii:

“Esenta globalizarii reprezinta un declin continuu al importantei granitelor nationale si o intensificare fara precedent a relatiilor si interactiunilor economice pina la un punct in care distanta intre tranzactiile interne si externe devine nesemnificativa sau dispare” (W.J.Beeman, I.Frank);

“Globalizarea reprezinta procesul prin care distanta geografica devine un factor tot mai putin important in stabilirea si dezvoltarea relatiilor de tip transfrontalier de natura economica, politica , sociala, culturala (A.Barrie);

“Economia globala se caracterizeaza prin aparitia retelelor globale de productie si informatii si ea defineste un mod de dezvoltare in care internationalul primeaza asupra nationalului, conducind treptat la disolutia frontierelor nationale”;

Internationalizarea si globalizarea afecteaza dezvoltarea intreprinderilor in dublu sens:

- pe de o parte fenomenul deschide ( pentru intreprinderile performante) provocarea de a aborda piata externa prin valorificarea unor avantaje compartive;

- pe de alta parte, el poate reprezenta pentru multe intreprinderi o amenintare (concurenta prin importuri sau implantari realizate pe plan local de catre firmele transnationale).

Modul de angajare al intreprinderilor variaza considerabil, de la cele mici si mijlocii , care se limiteaza sa vinda pe piata externa produse realizate la nivel local , pina la marile corporatii transnationale, care detin implantari dispersate la nivel mondial si pot realiza, in anumite stadii al dezvoltarii lor, chiar integrarea acestor activitati.

Corporatia transnationala nu este definita unitar in literatura de specialitate.

Cea mai larg acceptata definitie la ora actuala ( apartinind reputatului economist John Dunning) este aceea conform careia corporatia transnationala reprezinta firma ce detine si controleaza activitati cu valoare adaugata in afara tarii de origine (elementul care da specificitate acestei firme este deci investitia directa de capital).

Literatura de specialitate identifica mai multe criterii pentru a defini gradul de transnationalitate al unei corporatii :

- numarul si dimensiunea filialelor pe care le detine;

- numarul de tari in care actioneaza;

- ponderea detinuta de filiale in total active, venituri si forta de munca ocupata la nivelul corporatiei (UNCTAD calculeaza un indice pe baza mediei ponderilor mai sus mentionate, realizind anual ierarhia corporatiilor transnationale);

- gradul in care proprietatea si managementul sunt internationalizate;

- gradul in care managerii corporatiei actioneaza”global”.

Corporatiile transnationale sunt unul din subiectele cele mai prezente si mai controversate ale literaturii economice actuale.