Extras din curs

1. Definire conceptuală şi tipologie

În literatura de specialitate şi în terminologia Organizaţiei Mondiale a Turismului se foloseşte noţiunea de agenţie de voiaj, care diferă conceptual faţă de viziunea românească.

În ţările cu activitate turistică intensă, agenţia de voiaj este o întreprindere independentă sau o reţea de filiale având ca obiect rezervarea şi comercializarea biletelor pentru mijloacele de transport şi vânzarea mijloacelor turistice „fabricate” de către tour-operatori. Noţiunea de agenţie de voiaj se traduce astfel în câteva limbi de circulaţie internaţională: engleză - travel agency, franceză - agence de voyages, germană - Reisebiiro, italiană - agenzia de viaggio, spaniolă - agenda de viagex. În terminologia de specialitate mai există câţiva termeni folosiţi în cazul vânzării de bilete şi voiajuri, astfel:

a) agent de vânzări şi/sau rezervări. Agent care se ocupă, în companiile maritime şi aeriene, de vânzarea de bilete şi cu rezervarea locurilor corespunzătoare. Agentul de vânzări/rezervări face aceeaşi muncă şi în diverse întreprinderi de transport, ca şi agenţii de voiaj (engleză - counter agent, booking clerk; franceză - agent de comploir).

b) agent tehnic de turism. Persoană specializată cu studierea, punerea la punct şi executarea diferitelor munci care formează activitatea serviciilor de turism, fie că este vorba de întreprinderi comerciale (agenţii de turism, servicii de turism) sau de organizaţii necomerciale (birouri publice de turism).

c) agenţie de rezervări/vânzări bilete. Birou de vânzare a biletelor companiilor de navigaţie maritimă sau aeriană.

Practicienii români motivează neutilizarea termenului de voiaj prin aceea că se creează riscul,confuziei cu agenţiile de voiaj C.F.R. De fapt, în condiţiile prezentate, nu există o deosebire de esenţă între obiectul de activitate al unei agenţii de turism, care vinde şi bilete la mijloacele de transport şi cel al unei agenţii de voiaj C.F.R., atâta doar că în primul caz se vor vinde şi produse turistice (sejururi, circuite cuprinzând pachete de servicii). La rândul său, S.N.C.F.R. poate „monta” astfel de produse, pe care să le vândă prin agenţiile sau sucursalele proprii. Societatea analoagă din Franţa (denumită S.N.C.F.) realizează şi astfel de activităţi.

Refuzul identificării cu agenţia de voiaj îşi poate avea originea şi într-o înţelegere limitată a fenomenului social-economic pe care îl reprezintă turismul. Cu câteva excepţii, turismul cuprinde totalitatea deplasărilor în afara localităţii de reşedinţă şi cărora nu le corespunde acordarea unei remuneraţii la locul de destinaţie. Deci, turismul se traduce şi prin vizite la rude şi prieteni, şedere în locuinţe secundare, deplasări în interes de afaceri (delegaţii) sau la cumpărături, plecări în concediu pe cont propriu, etc. În astfel de cazuri, biletele de transport se procură printr-o agenţie C.F.R.. Diferenţa între aceste situaţii şi cele aferente produselor turistice „prefabricate” nu este una de fond, ci priveşte doar modalitatea de satisfacere a nevoilor specifice (cazare, alimentaţie, etc.) fie în cadrul unor formule non-comerciale (care nu garantează un raport nemijlocit marfă – bani) sau prin comanda şi achitarea pe loc a serviciilor prestate în cadrul unor unităţi specializate, fie în contextul unui pachet de servicii achiziţionat cu anticipaţie. în nici un caz o formulă şi implicit transportul aferent nu este mai „turistică” decât alta, ci doar presupune un grad diferit de concepţie şi organizare.

Agentul de voiaj este proprietarul sau managerul unei societăţi desfăşurând acest tip de activitate, spre deosebire de agentul de turism, care este salariatul aflat în relaţie directă cu clientela.

Pentru a conchide, prin agenţie de voiaj trebuie să se înţeleagă o întreprindere comercială având ca scop:

a. asigurarea tuturor prestărilor de servicii privind transporturile, hotelurile sau acţiunile turistice de orice fel;

b. organizarea de călătorii individuale sau colective, la preţ forfetar, cu un program fie stabilit de agenţie, fie la libera alegere a clientului.

Agenţia de voiaj poate să exercite numai o parte din aceste activităţi . De asemenea, orice persoană care oferă voiajuri cu titlu lucrativ trebuie să aparţină personalului unei agenţii acreditate sau să acţioneze în calitate de corespondent al unei agenţii, sub responsabilitatea acesteia.

În practica şi legislaţia românească se foloseşte însă mai frecvent termenul de „agenţie de turism”. Astfel, în Hotărârea Guvernului României nr. 513 din august 1998, agenţia de turism este definită ca fiind o unitate specializată care organizează, oferă şi vinde pachete de servicii turistice sau componente ale acestora.

Chiar dacă cele două noţiuni, „agenţie de voiaj” şi „agenţie de turism”, nu sunt similare în totalitate, vom folosi şi vom accepta în continuare termenul de „agenţie de turism”, această variantă fiind mai apropiată de conţinutul activităţilor care fac obiectul său de activitate.

Conform aceleiaşi hotărâri de guvern, agenţiile de turism din România pot fi de următoarele tipuri:

a. agenţie de turism tour-operatoare, având ca obiect de activitate organizarea şi vânzarea pe cont propriu a pachetelor de servicii de turism sau a componentelor acestora, direct sau prin intermediari;

b. agenţie de turism detailistă, care vinde sau oferă spre vânzare, în contul unei agenţii de turism tour-operatoare, pachete de servicii sau componente ale acestora, contractate cu aceasta.

Dacă o agenţie de turism acţionează în calitate de intermediar pentru o agenţie tour-operatoare care nu este stabilită în România, aceasta este considerată ca organizator de călătorii turistice în raporturile cu consumatorii.

Aceste două tipuri de agenţii de turism corespund şi clasificării europene a agenţiilor de turism. Până în 1998, înfiinţarea, funcţionarea şi tipologia agenţiilor de turism a fost reglementată prin câteva hotărâri legislative (Ordinul Ministrului Turismului nr. 207 şi 213/ 1994, H.G. nr. 634/1994 şi O.M. nr. 87/1995) care precizau că pot fi acordate două tipuri de licenţe (A şi B), în funcţie de complexitatea obiectivelor activităţii. Licenţele eliberate conform acestor reglementări au fost valabile 5 ani, la expirarea termenului fiind necesară eliberarea unora noi, conforme cu noua legislaţie în vigoare.

În ţările Uniunii Europene, conform recomandărilor O.M.T., există, de asemenea, două tipuri de agenţii de turism:

a. detailistă, care furnizează publicului informaţii asupra posibilităţilor de voiaj, cazare şi asigurarea serviciilor suplimentare, informaţii despre tarife şi condiţiile de acordare a serviciilor. De asemenea, ele sunt autorizate de către furnizorii lor să vândă respectivele servicii la tarifele precizate. În contractul de vânzare a produsului turistic (bilet, voucher) se precizează de altfel că agenţiile acţionează ca intermediar.

b. angrosistă (tour-operatoare), care concepe, pregăteşte şi vinde produse turistice forfetare destinate a fi vândute fie direct prin propriile oficii, fie prin agenţiile detailiste.

Dintre circa 30.000 de agenţii de turism care operează ţările Uniunii Europene, tipul cel mai întâlnit este acela de mici agenţii independente implicate în special în vinderea serviciilor turistice en detail.