Economia Turismului

ECONOMIA TURISMULUI

Capitolul I – Concepte, definiţii şi noţiuni introductive privind turismul

Turismul, ca ramură a sectorului terţiar şi, totodată, ca ramură de interferenţă, reprezintă o opţiune strategică importantă pentru dezvoltarea multor economii naţionale, datorită efectelor sale benefice în plan economic, social, cultural, precum şi, într-o anumită măsură, asupra mediului natural. Sunt numeroase ţările care au depus eforturi investiţionale şi organizatorice importante în dezvoltarea activităţii de turism, iar rezultatele pozitive s-au concretizat în creşterea numărului de turişti, a numărului de zile-turist şi a volumului încasărilor obţinute din turism.

Urmare dinamicii deosebit de ridicate, înregistrată în ultimele două decenii, s-a ajuns la efecte importante ale turismului în plan economic, la scară mondială, respectiv la participarea acestuia cu cca. 12% la crearea produsului mondial brut şi cu cca 8% la numărul locurilor de muncă, devenind, totodată, cel mai important component al comerţului internaţional. Deosebit este şi aşa-numitul „efect multiplicator al turismului”, respectiv faptul că turismul antrenează numeroase alte ramuri economice, a căror activitate depinde, în mare măsură, de fenomenul turistic (în special, construcţiile şi serviciile, în general, agricultura, industria alimentară, industria materialelor de construcţii, a prelucrării lemnului etc.)

La efectele economice ale turismului trebuie adăugate şi cele sociale, activităţile turistice răspunzând unei multitudini de nevoi, de la cele de odihnă şi recreare, de îngrijire a sănătăţii, până la cele de îmbunătăţire a nivelului de cunoaştere, de cultură şi instruire, de comunicare, etc. S-a ajuns, astfel, ca, din punct de vedere statistic, peste 50% din populaţia lumii să fie antrenată, anual, în circulaţia turistică.

În numeroase ţări ale lumii, turismul reprezintă un adevărat „motor” al creşterii economice, atât pentru multe ţări în curs de dezvoltare, cât şi pentru numeroase ţări cu economii dezvoltate.

Este vorba, în primul rând, de un turism de masă, răspândit la nivel global, dar şi de numeroase nişe de piaţă, adresate unor categorii restrânse de beneficiari.

Dacă turismul permite ţărilor în curs de dezvoltare să-şi atragă investiţii străine, să-şi recupereze valuta investită, să creeze locuri de muncă şi să-şi îmbunătăţească infrastructura, tot turismul este cel care contribuie, pe de altă parte, din ce în ce mai mult, la distrugerea mediului, la pierderea sau deteriorarea patrimoniului, la destabilizarea unor culturi, etc.

Fenomenul turistic nu este unul nou, primele forme de turism fiind practicate încă din perioada Antichităţii. În istoria omenirii, preocupările pentru călătorie au fost continue, ca şi dorinţa de a descoperi şi redescoperi locuri, culturi noi, etc.

„Meritul” societăţii noastre contemporane este acela de a aduce turismul, altădată rezervat unor elite, la îndemâna tuturor şi de a face din acesta un produs oferit „consumului de masă”

Marea inovaţie a secolului XX, în materie de turism, a fost transformarea turismului într-o veritabilă „industrie fără fum”.

1.1. Conceptele de turism şi turist

Conceptul de turism a apărut după cel de turist. Noţiunea de turism vine de la transcripţia în limba engleză a cuvântului francez „tour”, utilizat în Anglia în secolul al XVIII-lea. „Marele Tour” („The Tour”) evoca, în acea perioadă, călătoria de studii, dezinteresată, pentru descoperiri culturale, cu precădere, pe care o efectua, în Europa, tânărul aristocrat englez. Această călătorie iniţiatică, menită să permită cunoaşterea unor culturi străine, avea ca finalitate perfecţionarea educaţiei respectivilor tineri.

Efectuarea acestui „tur” îl consacra, de fapt, pe respectivul tânăr, ca „Gentleman”. Aşadar, în acea perioadă, cuvântul „turist” era aplicabil, îndeosebi, călătorilor englezi şi abia în secolul al XIX-lea avea să fie extinsă şi pentru călătorii francezi, în bună măsură datorită publicării operei lui Stendhal, intitulată Memoriile unui turist (1838)

La sfârşitul secolului al XIX-lea s-a ajuns la o anumită uniformizare a terminologiei privind turismul, astfel că, puteau fi regăsite, în multe limbi, cuvinte precum turism şi turist.

Organizaţia Mondială a Turismului (OMT) defineşte turistul ca fiind „orice persoană care se află într-o altă ţară sau în alt loc, situat în ţara sa de reşedinţă, altul decât cel ce corespunde domiciliului său obişnuit şi pentru care motivul principal al vizitei este altul decât acela de a exercita o activitate remunerată la locul vizitei sale”.

La rândul său, OECD (Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică), referindu-se la turiştii străini, îi defineşte pe aceştia ca fiind persoane care nu îşi au reşedinţa în ţara de destinaţie şi sunt admişi în acea ţară pe baza unei vize (dacă aceasta este cerută), pentru motive de petrecere a timpului liber (agrement), recreare, vacanţă, vizite la prieteni şi rude, sănătate sau tratament medical sau pentru pelerinaje religioase. Turiştii trebuie să petreacă cel puţin o noapte (să înnopteze) într-o unitate de cazare colectivă sau privată, în ţara de destinaţie, iar durata sejurului lor nu poate depăşi 12 luni

În privinţa turismului, OECD a formulat propria sa definiţie, respectiv: „activităţile persoanelor care călătoresc către sau îşi petrec sejururile în afara mediului lor obişnuit, pentru o perioadă consecutivă de mai puţin de un an, pentru plăcere, afaceri sau alte motive, cu nu au legătură cu exercitarea unei activităţi remunerate la locul vizitat”

Definiţia dată noţiunii de turism, de Organizaţia Mondială a Turismului (OMT) este următoarea : Activităţile desfăşurate de persoane, pe durata călătoriilor şi sejururilor, în locuri situate în afara reşedinţei lor obişnuite, pentru o perioadă consecutivă ce nu depăşeşte un an (12 luni), cu scop de loisir*, pentru afaceri sau alte motive.

Turismul reprezintă o componentă a călătoriei, prin călătorie înţelegând, în sens larg, deplasare, de la o localitate, la alta. Turismul înseamnă activitatea de a călători în afara mediului obişnuit al unei persoane, în orice scop (cu câteva excepţii, în primul rând atunci când persoana respectivă urmează să desfăşoare, în locul în care călătoreşte, o activitate remunerată sau se află în situaţii precum efectuarea de tratamente clinice, arest, închisoare, etc.).

1.2. Categorii de turişti

În majoritatea statelor lumii sunt acceptate şi utilizare clasificările de bază ale OMT privind categoriile de turişti, realizate în 1963, respectiv 1968, clasificări vizând două criterii principale: motivele călătoriei (sejurului) şi durata voiajului (sejurului).

Motivul principal al călătoriei (vizitei) este acel motiv în absenţa căruia călătoria sau vizita nu ar mai fi fost efectuată.

Motivul călătoriei este criteriul prin care se face distincţia dintre turişti şi ceilalţi călători.

În anul 1963, OMT a propus clasificarea în şase grupe a motivelor pentru care oamenii fac turism:

- timp liber, odihnă, vacanţe;

- vizite la rude şi prieteni;