Economia Turismului

Importanta tot mai mare a turismului în cadrul activitãtii economice în perioada

contemporanã a dat nastere preocupãrilor pentru definirea cât mai exactã si completã a

fenomenului turistic.

Aparitia turismului ca fenomen nu poate fi datatã cu exactitate dar se poate observa cã

încã din cele mai vechi timpuri au existat forme incipiente de turism. Se stie cã omul nu a

reusit sã producã tot ce îi era necesar existentei, dar, desi nu dispunea de mijloace de

comunicatie, totusi a cãutat sã cultive si sã întretinã relatii cu semenii sãi din alte colectivitãti,

prin intermediul schimburilor comerciale, ceea ce a favorizat, inerent si o lãrgire treptatã a

contactelor, permitând o mai bunã cunoastere reciprocã a colectivitãtilor respective.

Nu trebuie uitat faptul cã Jocurile Olimpice organizate în vechea Eladã au dat nastere

cãlãtoriilor locuitorilor greci. De asemenea, pelerinajele la locurile de cult pot fi si ele

considerate activitãti turistice.

Vechii greci încheiau contracte de vizite reciproce, prietenesti, cu oameni de aceeasi

ocupatie, dobândind în acest fel siguranta cãlãtoriei. Acest contract de vizitare se putea

mosteni din tatã în fiu.

Nici locuitorilor din Imperiul Roman nu le-a fost strãin fenomenul turistic: patricienii

romani fãceau cãlãtorii spre statiunile cu ape termale pentru tratarea unor boli, deci exista o

formã de turism pentru tratament sau în scop curativ1.

Mai târziu, în Evul Mediu, turismul a cunoscut o dezvoltare în special în scopuri

religioase – pelerinaje la locurile sfinte. Instabilitatea provocatã de fãrâmitarea statalã si

rãzboaie au încetinit fenomenul turistic, dar odatã cu încetarea acestora, cãlãtoriile turistice au

progresat în mod diferit de la o zonã la alta, de la o tarã la alta, pânã spre mijlocul secolului al

XIX-lea.

Primul ghid turistic apare în 1130 si este scris de Aimeri Picaud, un cãlugãr francez.

Turismul, în sens de vizitare a unor locuri, este întâlnit în primele sale manifestãri la

Marco Polo în sec. al XIII-lea, apoi în cãlãtoriile aristocratiei britanice prin Europa în secolul

al XVIII, la David Livingstone în celebrele sale cãlãtorii prin Africa în secolul al XIX-lea.

Fondatorul turismului organizat este considerat Thomas Cook care în 1841 asigura

cãlãtorii cu trenul între Loughborough si Leicester.

Revolutia industrialã, aparitia locomotivelor cu aburi si constructia primelor cãi ferate,

urmate de aparitia automobilului au determinat dezvoltarea puternicã a mijloacelor de

deplasare în spatiu precum si a cãilor de comunicatie, toate acestea determinând extinderea

activitãtilor turistice.

De-a lungul timpului, încep sã se diversifice motivatiile de cãlãtorie, conturându-se tot

mai mult activitatea de turism, determinatã de actiuni religioase, folosirea bãilor curative,

deplasãrile calfelor si studentilor cãtre centrele universitare, cãlãtorii cãtre lumi noi etc. În

paralel cu cresterea traficului de cãlãtori s-au dezvoltat si industria hotelierã, comunicatiile,

transportul, precum si activitãtile destinate turismului.

1 În Roma anticã existau 854 de bãi populare si 14 de lux

ECONOMIA TURISMULUI

Cursul 1 Turismul – delimitãri conceptuale NOTE DE CURS

Transformarea circulatiei de cãlãtori în turism propriu-zis a început odatã cu secolul al

XVIII-lea si s-a manifestat, în primul rând, prin cresterea numãrului de cãlãtori englezi ce se

îndreptau în mod special cãtre Franta, Elvetia, Italia.

Alãturi de revolutia tehnico-stiintificã, turismul a devenit unul dintre cele mai

spectaculoase fenomene ale secolului XX, cu consecinte economice, sociale si umane

importante, detasându-se ca activitate economico-socialã distinctã.

Transformarea turismului în activitate economico-socialã a favorizat aparitia si

dezvoltarea unui nou sector economic, cel al prestãrilor de servicii cunoscut si sub denumirea

de sector tertiar, în cadrul cãruia un aport important îl aduce industria turisticã.

1.1. Definirea notiunii de turism

Importanta tot mai mare pe care o are turismul în perioada actualã a determinat

preocupãri pentru definirea cât mai exactã si completã a fenomenului.

Cuvântul „turism” provine din verbul „to tour” care în limba englezã înseamnã a

cãlãtori, a colinda. Acest termen a apãrut în Anglia anilor 1700 cu sensul de a desemna

actiunea de a voiaja în Europa, în general, si în Franta, în special, având la bazã cuvântul

francez „tour” care se traduce prin cãlãtorie, plimbare, drumetie, miscare în aer liber, fiind

mai apoi preluat de majoritatea limbilor europene pentru a exprima forme de cãlãtorie în scop

de recreere, agrement, plãcere.

La rândul sãu, cuvântul francez „tour” derivã din cuvântul grecesc „tournos” si

respectiv din latinescul „turnus” pãstrând semnificatia de circuit, în sensul de cãlãtorie.

Din termenul „turism” a derivat si din termenul „turist” adicã acea persoanã care

efectueazã cãlãtoria pentru propria plãcere.