Ecoturism și Turism Rural

CAPITOLUL 1. DEZVOLTAREA DURABILĂ: CONCEPT MODERN SAU NECESAR ?

Obiective:

-ce înseamnă dezvoltarea durabilă şi când a apărut acest concept;

-când au avut loc cele trei conferinţe ONU ce au avut principal subiect mediul;

-ce înseamnă mediul înconjurător;

-care este Strategia protecţiei mediului în România.

Cuvinte cheie:

Dezvoltarea durabilă = dezvoltare ce satisface nevoile generaţiilor actuale fără a prejudicia interesele generaţiilor viitoare

Mediu = ansamblu de condiţii şi elemente naturale ale Terrei: apa, aerul, solul şi subsolul, toate straturile atmosferice, toate materiile organice şi anorganice, precum şi fiinţele vii, sistemele materiale în acţiune cuprinzând elementele enumerate anterior, inclusiv valorile materiale şi spirituale.

De la Adam Smith şi până în zilele noastre, teoria economică analizează direct sau indirect “dezvoltarea”. Visul oricărui capitalist a fost şi este dezvoltarea afacerilor sale, cucerirea unor noi pieţe, globalizarea. O dată cu creşterea complexităţii conexiunilor din economia mondială s-a simţit şi nevoia redefinirii de către specialişti a acestui concept. Paradoxul ştiinţei economice este că teoriile sale sunt create după analiza fenomenelor, spre deosebire de alte ştiinţe în care teoria precede practica (de exemplu Edison a inventat becul după multe experimente şi calcule în laborator, în timp ce piaţa a fost analizată mult după apariţia ei). Aşa s-a întâmplat şi cu conceptele dezvoltării durabile sau viabile. După douăzeci de ani de expansiune economică fără precedent, abia în anii ’70 apar primele preocupări de redefinire a conceptului de dezvoltare.

1.1. Redefinirea conceptului de dezvoltare

Începând cu 1972, anul în care a fost publicat primul raport al Clubului de la Roma – “Limitele creşterii” – şi când a avut loc prima Conferinţă a ONU asupra problemelor de mediu la Stockholm, au fost identificate peste 60 de interpretări ale conceptului de dezvoltare, în noua viziune a interdependenţelor dintre problemele mediului înconjurător, bunăstării generale şi procesului creşterii economice . Una din aceste interpretări a dus la crearea termenului de ecodezvoltare, care subliniază necesitarea căutării unor strategii concrete de dezvoltare capabile să ducă la folosirea raţională şi sănătoasă din punct de vedere ecologic a unui sistem dat , pentru satisfacerea nevoilor fundamentale ale populaţiei locale .

Din cele peste 60 de interpretăriale conceptului de dezvoltare, specialiştii s-au oprit la cel ce pare a defini, pentru moment, cel mai bine, rezolvarea problemelor umanităţii: DEZVOLTARE DURABILĂ. Raportul Comisiei Mondiale pentru Mediu şi Dezvoltare (CMED), cunoscut şi sub denumirea de “Raportul Brundtland” după numele iniţiatoarei acestui raport ce poartă titlul “Viitorul nostru comun”, apărut în 1987, defineşte dezvoltarea durabilă ca fiind acea dezvoltare ce satisface nevoile generaţiilor actuale fără a prejudicial interesele generaţiilor viitoare.

Dezvoltarea durabilă înseamnă în plan material menţinerea posibilităţilor şi condiţiilor de viaţă pentru generaţiile viitoare, în special a resurselor naturale regenerabile cel puţin la nivelul celor existente pentru generaţia actuală, precum şi redresarea factorilor de mediu afectaţi de poluare. În plan spiritual, dezvoltarea durabilă înseamnă mult mai mult; inseamnă conservarea moştenirii faptelor de cultură, realizate de cei din trecut şi de cei de azi şi dezvoltarea capacităţii de creaţie în viitor, a elitei celor care ne urmează .

Conform definiţiei date de CMED, dezvoltarea durabilă implică faptul că volumul total al capitalului, format din capital fizic (maşini, drumuri, hoteluri ş.a.), capitalul uman (sănătatea oamenilor, cunoştinţele şi calificarea lor) şi capitalul natural (pădurile, aerul, apa şi solul fertile), rămâne constant sau creşte în timp.

După ce denunţă eroarea de a concepe mediul şi dezvoltarea ca două obiective distincte şi adverse, documentul CMED promovează pentru politicile şi proiectele de dezvoltare o abordare integrală potrivit căreia, dacă acestea sunt raţionale din punct de vedere ecologic, trebuie să determine o dezvoltare durabilă atât în ţările în dezvoltare, cât şi în cele dezvoltate. În această viziune rolul prioritar revine măsurilor preventive şi anticipative fără a neglija însă măsurile corrective imediate .

Raportul recomandă, de asemenea, realizarea de reuniuni regionale şi mondiale pentru a promova integrarea mediului şi a dezvoltării economice. Pe linia unor asemenea evoluţii generale, la 22 decembrie 1989, Adunarea Generală a ONU a adoptat Rezoluţia nr. 44/228, prin care s-a convocat o reuniune mondială pe tema dezvoltării şi mediului.

Conferinţa Natiunilor Unite privind Mediul şi Dezvoltarea, a reunit, între 3 şi 14 iunie 1992 la Rio de Janeiro, 145 de preşedinţi, prim-miniştri sau vicepreşedinţi, fiind socotită drept cea mai amplă reuniune la nivel înalt din secolul XX. Cele mai importante documente adoptate la această conferinţă sunt: Declaraţia de la Rio asupra mediului şi dezvoltării supranumită “Carta Terrei”, Planul de acţiune intitulat “Agenda 21”, Convenţia cadru privind schimbările climatice, Declaraţia privind pădurile şi Declaraţia privind deşertificarea.

Singura instituţie creată de către Summit-ul de la Rio din 1992 este Comisia Dezvoltării Durabile (CDD), constituirea sa fiind prevăzută în capitolul 38 al Agendei 21: “Aranjamente instituţionale internaţionale “, iar funcţionarea sa înscriindu-se, conform Adunării Generale a ONU, în cadrul Consiliului Economic şi Social.

Strategia de realizare a unei dezvoltări durabile are ca problemă centrală existenţa colectivităţii umane atât în plan temporal, cât şi spaţial, precum şi realizarea unui sistem coerent care să suporte costurile generate de dezvoltarea economico-socială, de prevenire a poluării şi de înlăturare a efectelor negative ale acesteia.

Cerinţele minime pentru realizarea unei dezvoltări durabile sunt :

• Redimensionarea creşterii economice, având în vedere o distribuţie mai echilibrată a resurselor şi accentuarea laturilor calitative ale producţiei;

• Eliminarea sărăciei – ce se poate realiza prin satisfacerea nevoilor esenţiale pentru asigurarea unui loc de muncă; pentru hrană, apă, energie şi sănătate;

• Reducerea creşterii demografice necontrolate;

• Conservarea resurselor naturale, întreţinerea diversităţii ecosistemelor, supravegherea impactului dezvoltării economice asupra mediului;

• Reorientarea tehnologiei şi punerea sub control a resurselor acesteia;

• Unificarea pe plan mondial a deciziilor privind mediul şi economia.

Pentru realizarea acestor cerinţe minime sunt necesare strategii care să pornească de la necesitatea protecţiei mediului, protecţie ce trebuie să stea la baza dezvoltării viitoare a societăţii omeneşti.

1.2. De ce protecţia mediului?

Dezvoltarea industrială şi agricolă, comercială şi turistică, continuă şi intensivă, care a avut loc, în secolul XX şi mai ales după cel de-al doilea război mondial, a determinat apariţia unei poluări şi chiar degradări ireversibile a factorilor de mediu. Mediul înconjurător, într-o accepţiune mai largă, cuprinde un ansamblu de factori naturali ce acţionează asupra tuturor organismelor vii, cât şi sociologici (culturali) ce acţionează asupra omului şi activităţilor sale.

Preocuparea pentru creşterea economică prin orice mijloace şi cu orice preţ, ce a avut loc în secolul trecut, a dus la neglijarea efectelor acestei creşteri asupra mediului înconjurător, ceea ce, paradoxal, a avut ca rezultat o degradare a factorilor naturali (apă, aer, sol, ş.a) şi implicit o deterioare a condiţiilor de viaţă pe Terra.

În România, una din primele definiţii “oficiale” pentru mediul înconjurător este dată în anul 1973 prin Legea nr.9 (Legea Mediului), lege ce este votată în ţara noastră doar la un an de la Conferinţa ONU asupra mediului ce a avut loc la Stockholm. În această lege, mediul este definit ca “totalitatea factorilor naturali (apă, aer, sol, subsol, pădure, orice altă vegetaţie terestră şi acvatică, rezervaţii şi monumente ale naturii) şi ai celor creaţi prin activităţi umane (aşezări omeneşti) în strânsă interacţiune, influenţând echilibrul ecologic şi determinând condiţiile de viaţă pentru om, de dezvoltare a societăţii” .