Ecoturismul - Principala Formă de Manifestare a Turismului Durabil

4.1 Ecoturismul - teorie şi practică

Odată cu intrarea în noul mileniu, devenim tot mai conştienţi de complexitatea, fragilitatea şi valoarea inestimabilă a planetei noastre. In acelaşi timp, turismul tinde să devină o expresie tot mai populară a acestei conştiinţe. Datorită evoluţiei transporturilor şi tehnologiei informaţiei, tot mai multe zone îndepărtate au devenit accesibile, fapt ce a contribuit la o ascensiune rapidă a turismului în arii naturale.

Devine tot mai evident că dezvoltarea turismului în arii naturale sensibile, în absenţa unui management corespunzător, poate prezenta o ameninţare pentru integritatea ecosistemelor şi a comunităţilor locale. Un număr tot mai mare de vizitatori în zone fragile din punct de vedere ecologic poate duce la o degradare puternică a mediului. De asemenea, comunităţile locale şi cultura indigenă pot fi influenţate negativ de afluxul crescut de vizitatori străini cu un stil de viaţă modern. În plus, schimbările climatice, instabilitatea economică şi condiţiile politico-sociale pot face din turism o afacere riscantă, mai ales în zonele puternic dependente de această activitate economică.

Partea bună este că aceeaşi ascensiune a turismului creează numeroase oportunităţi atît pentru conservare cît şi pentru bunăstarea comunităţilor locale. Ca răspuns la interesul crescut pentru cunoaşterea naturii, dar şi la semnalele de alarmă venite din cele mai îndepărtate colţuri ale lumii, s-a conturat treptat o nouă etică a călătoriei numită ecoturism.

Ecoturismul poate furniza veniturile atît de necesare pentru protejarea parcurilor naţionale şi a altor arii naturale, venituri care nu ar putea fi obţinute din alte surse. De asemenea, ecoturismul poate constitui o alternativă viabilă de dezvoltare economică pentru comunităţile cu puţine activităţi generatoare de venit. Mai mult, ecoturismul poate spori nivelul de educaţie şi conştiinţă al turiştilor, transformându-i în susţinători entuziaşti ai conservării mediului natural şi cultural.

Ecoturismul îşi trage rădăcinile din mişcarea de conservare a biosferei, el dovedindu-se o sursă importantă de venituri pentru ariile naturale care aveau nevoie de protecţie.

Ecoturismul poate fi privit aşadar, mai întâi ca o oportunitate de afaceri, apoi ca un concept cu principii, studiat de cercetători şi organizaţii guvernamentale încă de la sfârşitul anilor '80 şi ca un segment de piaţă în plină evoluţie, fiind o formă a turismului în arii naturale.

Cercetările întreprinse în Kenya în anii '70 au arătat că beneficiile economice ale turismului în arii sălbatice au depăşit cu mult vânătoarea, activitate care a si fost interzisă în anul 1977. La începutul anilor '80 pădurile tropicale şi recifele de corali au devenit subiectul unor nenumărate studii ştiinţifice şi filme documentare. Acest interes a condus la apariţia unor mici afaceri locale axate mai ales pe ghidarea cercetătorilor şi reporterilor în zone sălbatice. Treptat, aceste afaceri au devenit prospere în ţări ca Ecuador şi Costa Rica, şi o adevărată industrie a început să se dezvolte pentru a satisface nevoile unor grupuri mici de turişti, în principal naturalişti şi iubitori ai vieţii sălbatice.

La începutul anilor '80, întreprinzătorii din turismul bazat pe atracţii naturale au început să prospere în întreaga lume, odată cu interesul tot mai mare pentru mediu şi pentru călătoriile în aer liber. Apariţia unor echipamente de călătorie şi campare tot mai performante a favorizat acest fenomen.

Unele companii şi-au dat seama că ar putea avea iniţiativa de a conserva mediul prin sponsorizarea unor grupări locale de conservare sau prin colectare de fonduri. Curând, ei au învăţat că instruind şi angajând localnici pentru a conduce afacerea aveau numai de câştigat şi în acelaşi timp puteau oferi populaţiei locale beneficii importante.

Touroperatorii care vând produse turistice în Insulele Galapagos, Costa Rica, Kenya şi Nepal sunt printre primii care au avut astfel de iniţiative şi pot fi consideraţi pionieri ai ecoturismului, deşi nu au avut la îndemână un set de principii, aşa cum le cunoaştem în prezent.

4.1.1 Conceptul de ecoturism

Există multe trăsături asociate cu ideea de ecoturism, printre care: durabilitate, responsabilitate, protejare, conservare, atitudine prietenoasă faţă de mediu şi nu în ultimul rând „verde", un cuvânt la modă pentru această nouă industrie. De aici şi numeroase confuzii între ecoturism şi termeni ca: turism durabil, turism responsabil, turism alternativ, turism verde, geoturism. Dacă termenul de turism durabil a fost clarificat pe larg în alt capitol, vom încerca în continuare să aducem lumină şi în cazul celorlalţi termeni menţionaţi.

Termenul de „turism responsabil" atrage atenţia asupra faptului că cea mai mare parte a activităţilor turistice nu sunt responsabile: populaţia locală este exploatată, resursele naturale şi culturale nu sunt respectate şi ocrotite. Termenul este folosit adesea ca echivalent al turismului durabil şi sugerează faptul că toţi cei implicaţi într-o activitate turistică, turişti sau prestatori, trebuie să adopte o atitudine responsabilă faţă de destinaţia turistică. O variantă asemănătoare este „turismul conştient", care încurajează o înţelegere mai profundă a naturii, oamenilor şi locurilor.

Un alt termen întâlnit adesea este cel de „turism alternativ". Problema în Acest caz este că termenul se defineşte prin ceea ce nu este, adică turismul tradiţional. Turiştii nu îşi descriu interesele ca fiind alternative, iar serviciile sau destinaţiile pe care le aleg sunt tot cele care îi motivează de obicei: natura, religia, educaţia, aventura etc. Intenţia şi în acest caz nu este de a desemna o nouă formă de turism ci de a sugera un alt fel de comportament, o mentalitate alternativă celei predominante în turismul clasic.

Termenul „turism verde" este folosit de obicei ca o versiune neacademică a turismului durabil.

Societatea „Naţional Geografic" a lansat termenul de „geoturism", ca fiind: „forma de turism care sprijină sau îmbunătăţeşte caracteristicile geofizice ale unui spaţiu - mediul înconjurător, cultura, estetica, patrimoniul şi bunăstarea locuitorilor".

A. Definirea ecoturismului

Pe măsură ce ecoturismul se dezvoltă şi câştigă popularitate, apar diferite obstacole care vor trebui surmontate. Problema unei definiţii specifice este unul dintre ele. Dificultatea provine din faptul că ecoturismul nu poate fi descris doar prin activitatea desfăşurată, aşa cum se întâmplă cu alte forme de turism (turism de aventură, turism balnear, turism de afaceri etc).

Ecoturismul incorporează întotdeauna activităţi diverse în mijlocul naturii (drumeţii, ascensiuni montane, observarea vieţuitoarelor în habitatul lor natural etc), dar poate include şi activităţi culturale. Ecoturismul are şi o importantă componentă educaţională, este o şansă de a învăţa respectul pentru natură şi pentru cultura locală, iar pentru unii o şansă de auto-reflecţie inspirată de frumuseţea împrejurimilor. Un alt aspect caracteristic ecoturismului este obţinerea beneficiilor pentru comunitatea locală. Aceasta înseamnă angajarea personalului de pe plan local, aprovizionarea cu produse locale, implicarea localnicilor în luarea deciziilor şi organizarea activităţilor turistice.