Ecoturismul și dezvoltarea durabilă

Dezvoltarea durabilă – cadrul conceptual al

abordărilor de mediu actuale

Obiective generale:

- Cunoaşterea definiţiei dezvoltării durabile

- Înţelegerea cadrului conceptual în care s-a impus

dezvoltarea durabilă

- Analiza critică a conotaţiilor dezvoltării durabile care merg

de la banalizare prin utilizare excesivă până la rolul de

“paradigmă ştiinţifică”

- Înţelegerea premiselor care au impus conceptul pe “piaţa”

ştiinţifică

- Cunoaşterea principalelor repere cronologice care au

marcat evoluţia conceptului

DEZVOLTAREA DURABILĂ – CADRUL CONCEPTUAL

• Definirea dezvoltării durabile

• Evoluţia şi istoricul dezvoltării durabile

• Modele conceptuale ale dezvoltării durabile

• Tendinţe actuale în evoluţia conceptului

Definirea dezvoltării durabile

• iniţiat ca urmare a manifestării a aşa-numitelor PROBLEME

GLOBALE ALE OMENIRII, conceptul a fost apoi implementat la nivel

concret atât pe domenii de activitate (industrie durabilă, agricultură

durabilă, turism durabil etc.) cât şi pe nivele spaţiale (la nivel regional,

naţional, local).

• Definiţie acceptată

– dezvoltarea durabilă este “acea dezvoltare care satisface necesităţile

generaţiei prezente, fără a compromite capacitatea generaţiilor viitoare de

a-şi satisface propriile necesităţi”

• Conotaţii multiple care merg de la valoarea de paradigmă ştiinţifică

pînă la cea de subiect de presă

• Ca şi “câmp ştiinţific” este interesul multor discipline sau domenii

Premisele apariţiei “dezvoltării durabile”

• Protecţia mediului ambiant constituie una din preocupările

actuale ale societăţilor moderne.

• Societatea umană de astăzi seamănă tot mai puţin cu cea

de dinainte.

• În ultima sută de ani,

– populaţia lumii s-a triplat,

– economia mondială a crescut de 20 de ori,

– consumul de combustibili fosili de 30 de ori,

– iar producţia industrială de 50 de ori.

• Aceste schimbări au adus, însă, cu ele şi efecte nedorite.

Raportul om – mediu în decursul evoluţiei societăţii

• Dimensiunile definitorii ale existenţei umane au fost şi vor

fi, fără îndoială, acelea de a fi şi de a avea, a trăi din ce

în ce mai bine şi mai mult prin transformarea naturii, a

mediului în general.

• Omul, inclusiv în ipostaza sa societală, nu există decât în

şi prin raportare la natură, constituind cu aceasta un tot

indestructibil.

• Evoluţie etapizată:

– Omul parte integrantă a naturii (subordonat)

– Omul utilizator/colaborator cu mediul înconjurător (egal)

– Omul “stăpân” al mediului, cu drepturi discreţionare

Enunţ

• Cel care a utilizat pentru prima dată sintagma de

“dezvoltare durabilă” a fost premierul Norvegiei, Gro

Harlem Brundtland, în anul 1987.

• În calitate de preşedinte al Comisiei Mondiale de Mediu şi

Dezvoltare ea a prezentat raportul “Viitorul nostru

comun”,

• în care definea dezvoltarea durabilă ca fiind acea

dezvoltare “care satisface necesităţile prezentului, fără a

compromite posibilitatea generaţiilor viitoare de a-şi

satisface propriile necesităţi”.

• Mesajul acestui raport se regăseşte în “Principiul 3” al Declaraţiei de la Rio cu

privire la Mediu şi Dezvoltare (3-14 iunie 1992),

• potrivit acestuia “dreptul de dezvoltare trebuie exercitat astfel încât să fie

satisfăcute, în mod echitabil, nevoile de dezvoltare şi de mediu ale generaţiilor

prezente şi viitoare”.

Premise

• Vorbim despre un concept rezultat dintr-o realitate uşor de observat de

către oricine: dezvoltarea economică şi demografică actuală deosebit

de accelerată.

• Dacă ea continuă în acelaşi ritmşi se extinde la întreaga planetă, fără

a fi însoţită de măsuri drastice de protecţie a mediului şi de

economisire a resurselor, atunci, într-un viitor destul de apropiat,

Pământul va deveni nelocuibil

– Creşterea continuă a populaţiei (istoric)

– Creşterea nivelului de trai

– Creşterea nivelului tehnologic

– Dependenţă energetică şi tehnologică tradiţională (convenţională)

– Mentalitate tehnocentristă

• Evoluţia curentelor ştiinţifice / filozofice între determinism,

tehnocentrism şi ecocentrism

Echitate intergeneraţională / echitate interteritorială

• În pofida eforturilor de definire a semnificaţiei conceptului

amintit, s-a dovedit dificilă stabilirea unor limite stricte,

deoarece conservarea resurselor naturale nu poate fi

argumentată în totalitate.

• O dezvoltare economică clasică presupune, în mod

inevitabil, ca o anumită suprafaţă de teren arabil va fi

cultivată, că se va exploata ţiţeiul, că unele râuri vor fi

îndiguite, iar unele mlaştini asanate.

• Au existat opinii care au susţinut că este necesară

conservarea capitalului natural în sens agregat, afirmânduse

că pierderile suferite într-o regiune ar putea fi

contracarate în alta.

Raportului economie-mediu:tehnocentrism şi ecocentrism

• Susţinătorii tehnocentrismului sunt adepţii unei pieţe lipsite de

constrângeri, atât pentru producători, cât şi pentru consumatori.

• Aceştia sunt foarte încrezători în posibilităţile de substituibilitate

aproape totală între factorii de producţie, la fel ca şi în faptul că omul şi

tehnologia vor găsi întotdeauna un mod pentru a compensa obligaţia

legată de lipsa unei resurse.

• Tot ei sunt cei care adoptă un criteriu de durabilitate foarte slabă, în

aşa zisa versiune a “abundenţei”, şi cu criterii de durabilitate slabă în

poziţia mai puţin extremistă numită “conciliantă”.

• Tehnocentrismul conciliant ia în considerare problemele de mediu,

acceptând faptul că factorii de producţie nu sunt substituibili la infinit,

înglobează o noţiune precisă de capital natural critic şi de capacitate

de suport

• este interesat să corecteze distorsiunile prezente pe piaţă cu ajutorul

unor instrumente precum taxele ecologice.