Gestiunea Resurselor Turistice

2. Istoria dezvoltarii fenomenului turistic

2.1. Etapa turismului in Antichitate

Călătoria propriu-zisă a început o dată cu practica războaielor şi a schimbu¬rilor de bunuri. Ea a căpătat un scop ofensiv: cucerirea unui trai mai bun, uneori în detrimentul semenilor mai slabi. Oricum, se poate afirma că originea călăto¬riei poate fi plasată în Comuna Primitivă, atunci când, mânaţi de necesităţi mate¬riale, oamenii căutau la distanţă ceea ce nu puteau găsi în preajma locuinţei lor. Aceste călătorii nu pot fi în nici un caz identificate cu călătoriile în scop turistic, dar ele au trezit dorinţa de deplasare şi curiozitatea oamenilor de a cunoaşte ceea ce se află dincolo de locul în care îşi desfăşurau existenţa.

De-abia din Antichitate se poate vorbi despre apariţia călătoriei turistice care, deşi menţinea o parte a vechilor determinări, putea fi motivată şi de căutarea plăcerii. Elapa turismului incipient îşi are debutul în Antichitatea timpurie.

2.2. Etapa turismului in Evul Mediu pina la Renastere

Nici în Evul Mediu (aceasta perioada fiind numita si etapa pseudo-turistica) nu se poate vorbi despre turism în accepţiunea actuală a acestui termen, cind premisele atit de favorabile ale afirmării turismului în Antichitate se estompează din cauza fanatismului religios şi a circumstanţelor politice: fărâmiţarea domeniilor feudale intr-un numar mare de state, fiecare cu o legislatie proprie, adesea restrictiva circulatiei persoanelor, a deselor razboaie intre seniorii feudali.

Pe atunci călătoreau, la distanţe mari, mai ales comercianţii, amba¬sadorii şi preoţii şi, în scopuri religioase, pelerinii care vizitau locurile sfinte. Un număr important de călători îl reprezentau oamenii de ştiinţă, artişti, calfe şi stu¬denţi care se îndreptau spre universităţi şi centre culturale. Din cauza nesiguranţei drumurilor şi a decăderii civilizaţiei antice, călătoriile bolnavilor spre izvoarele curative au scăzut.

Deplasarea dintr-o regiune în altă regiune îmbracă în această perioadă

forma predilecta a pelerinajelor religioase, care aveau o semnificatie deosebita pt religie si reprezenta o calatorie lunga catre locurile sfinte.

Pelerinajele in primele secole crestine se faceau la:

- locurile biblice, importante datorita unui eveniment biblic

- mormintele martirilor sau sfintilor, importante prin prezenta sfintelor moaste

- locurile de resedinta ale calugarilor celebri

2.3. Etapa turismului in Evul mediu tirziu, in timpul Renasterii si marilor descoperiri geografice

Un alt impuls l-au dat călătoriilor marile descoperiri geografice. La sfârşitul secolului al XIII-lea, Marco Polo a explorat drumurile care legau Europa de Asia şi a descoperit în China o reţea dezvoltată de drumuri care începuse să fie con¬struită încă din anii 1122-1221, în timpul dinastiei Chou. Cartea în care Marco Polo îşi descrie călătoria a fost prima lucrare mai importantă prin intermediul că¬reia lumea din „Vest" a primit informaţii despre viaţa şi cultura din „Est".

O altă lucrare remarcabilă despre călătorii apărută după descoperirea tiparului se numea „Travel" şi a fost scrisă în 1357 de Sir John Mandeville, fiind tradusă în mai multe limbi. In carte era descrisă călătoria autorului în locuri „îndepăr¬tate" din Asia de Sud-Est.

Marile descoperiri geografice sunt acele ţinuturi descoperite de către exploratorii şi cuceritorii europeni la sfârşitul secolului al XV-lea. Acestea au condus la o puternică dezvoltare a orizontului şi civilizaţiei europene occidentale. Descoperirile geografice au schimbat radical reprezentarea asupra lumii. In 1487 Bartolomeu Diaz in slujba regelui Portugaliei a descoperit capul Bunei Speranţe, deschizând drumul spre Oceanul Indian, Asia de S şi S-E In 1492, Cristofor Columb debarcă pe insula Guanahani din arhipelagul insulelor Bahamas şi descoperă, astfel, America. In 1498 - Vasco da Gama explorator portughez, a descoperit calea maritimă dintre Europa şi India, debarcând la Calicut. In 1499 Amerigo Vespucci în drumul său spre America de Sud, descoperă ţărmul Guyanei şi ţărmul sudic al Marii CaraibelorRenaşterea este denumirea curentului de înnoire socială şi culturală, care a apărut în Europa, la sfârşitul Evului Mediu, în secolele al XV-lea şi al XVI-lea, caracterizată prin redescoperirea interesului pentru cultura şi arta antichităţii clasice.

In 1478-1480, sfinţirea bisericii „Frauenkirche" din Munchen a atras vizita a 65 de mii de pelerini, iar în cei trei ani, cât au durat ceremoniile, 124 de mii de credincioşi au vizitat oraşul. Numărul pelerinilor s-a stabilit prin numărarea unor boabe de fasole, fiecare nou sosit trebuind să arunce un bob într-una din urnele aşezate la cele patru porţi ale oraşului. Aceasta a constituit prima operaţie de strângere a datelor din statistica turismului.